Previziunile SUMBRE ale Părintelelui Argatu: „Vor fi LACRIMI în toate casele”
- Theodora Sutiu
- 19 iulie 2017, 07:23
Adorat de credincioşi, dar detestat autorităţile comuniste şi condamnat chiar la închisoare pe viaţă, părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei. Sfaturile sale pentru credincioşi au fost cuprinse într-o serie de lucrări religioase. Preotul nu vedea foarte bine viitorul țării.
„La vremea de apoi, se vor sili dracii să ia la ei şi pe cei care sunt scrişi în cartea vieţii.” Adică aceia care încă de la naştere au ţinut rânduiala lui Dumnezeu: botezaţi, spovediţi, împărtăşiţi, feciori, fecioare până la căsătorie, ţin posturile de peste an, merg regulat la biserică, fac fapte bune şi pe-aceia se sileşte diavolul să-i ia la el, spunea părintele Ilarion Argatu.
Tot el avertiza: „La vremea de apoi, vor fi lacrimi în toate casele şi griji pentru servici.” Vedeţi câte nenorociri sunt în toate familiile: sărăcie, boli, copii fără servici, fac şcoli şi nu au unde să lucreze, şi griji în servici cu frica cu care stă omul zilnic „m-o da afară sau nu m-o da”.
„La vremea de apoi, curvia va fi la drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de ruşine.” Vedeţi dumneavoastră singuri, la tot pasul, tinerii făcând tot felul de gesturi, cuvinte ruşinoase, fetele pe jumătate goale, nu se respectă între ei, se jignesc, nu mai e dragostea aceea frumoasă dintre bărbat şi femeie cu respect, milă şi simţul sacrificiului unul pentru altul. Din cauza aceasta căsniciile, ori nu se mai fac, ori se strică foarte repede. Divorţurile care pe vremea mea nu prea auzeai de ele, azi sunt la modă, toată lumea divorţează, mai spunea părintele conform Secretulcunoasterii.ro.
Totodată părintele Argatu spunea: „Viaţa de familie va fi la pământ.” Soţii se vor înşeala, nu se vor mai respecta, copii nu mai ascultă şi nu-şi mai respectă părinţii. Toate acestea se întâmplă şi azi.
Părintele Ilarion, pe numele său de botez, Ioan, s-a născut la 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, comuna Vultureşti, judeţul Suceava, şi a trecut în nefiinţă la 11 mai 1999, la Mănăstirea Cernica. Preot ortodox, renumit pentru slujbele de exorcizare pe care le-a ţinut în Europa şi America, după 1990, părintele Argatu a fost deshumat în 2005, iar trupul său a fost găsit aproape intact. Arhimandritul Ilarion Argatu a trecut la cele veşnice la data de11 mai 1999, la vârsta de 86 ani. A cerut să fie înmormântat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasa biserică şi unde a slujit mulţi ani ca preot. A fost înmormântat într-o criptă săpată în pronaosul bisericii alături de soţia sa.