Editura Evenimentul si Capital

Cum a trăit un preot militar român Tragedia Armatei Române la Stalingrad între 20 noiembrie 1942 – 14 ianuarie 1943

Autor: | | 14 Comentarii | 4298 Vizualizari

Vineri, 29 octombrie 2017, a avut loc la Cimitirul de Onoare Românesc de la Rossoşka, regiunea Volgograd (Stalingrad), Ceremonia religioasă şi reînhumarea militarilor români reînhumaţi anul acesta.

Despre Operaţiunea de descoperire, deshumare şi reînhumare a militarilor români căzuţi în Cotul Donului, în Stepa Kalmucă şi la Stalingrad, am scris cu doi ani în urmă, cu prilejul inagurării Cimitirului de la Rossoşka, moment la care am participat ca Istoric şi ca Istoric al Clipei.

Îmi exprimasem la vremea respectivă speranţa că Operaţiunea nu se va încheia o dată cu reînhumarea celor 70 de militari români, în 25 octombrie 2015.

Iată că speranţa mea s-a împlinit. Chiar dacă într-un ritm insuficient faţă de numărul uriaş de morţii din partea României (peste 100 000), ritm mai mult ca sigur cauzat de absenţa banilor (preocupare din partea ambasadei României la Moscova, ambasador Vasile Soare și a MApN, prin secreterul general Codrin Munteanu, sînt sigur că există din plin), Operaţiunea continuă.

Despre Ceremonie țin să precizez că:

  • Așa cum am scris într-o corespondență anterioară, Ceremonia de anul acesta n-a beneficiar de gardă de onoare rusă.
  • Pentru a nu pune gaz pe foc (avem nevoie ca de aer de cooperarea cu rușii dacă vrem să continuăm reînhumările la Rossoșka și dacă vrem să inaugurăm proiectatul cimitir de la Krasnodar) în cuvîntările ținute ai noștri au înlocuit formula Eroii români de la Stalingrad cu Militarii români de la Stalingrad.
  • Klaus Iohannis a trimis un Mesaj pur TeFeList. Te dureau dinții de atîtea clișee auzite. L-a citit consilierul de stat Dudu Ionescu.
  • Spre surprinderea mea, deși de la USR, reprezentantul Camerei Deputaților, Ionel Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a avut un discurs foarte bun, în care n-a ocolit, cum fac colegii săi de partid, cuvîntul patrie.
  • Sfindînd interdicția, la slujba de înmormîntare preotului nostru i-a dat o mînă de ajutor și protoiereul rus Nikolai.
  • S-au depus coroane în numele Președinției, al Senatului, al Camerei Deputaților, al MApN, al Ministerului de Externe. A lipsit coroana Guvernului, care n-a catadicsit să trimită nici un reprezentant la Ceremonia de emoție patriotică de la Rossoșka.
  • Au lipsit în chip nedumeritor instituțiile de presă hrănite de la Buget: TVR, Radio Romînia Actualități, Agerpres. Explicabil. Ce shopping să faci la Stalingrad? Dacă momentul s-ar fi petrecut la Paris sau la Londra, ar fi fost bătaie pe deplasare.
  • Pun la dispoziția cititorilor cîteva fotografii semnificative de la Ceremonia de vineri, 29 septembrie 2017, fotografii făcute de mine, care am fotografiat și filmat nu numai la Ceremonie, dar și prin Stalingrad (Volgograd) pentru un amplu reportaj dedicat monumentelor despre Bătălie, întîlnite la tot pasul (nu cred să mai existe pe planetă un oraș cu atîtea monumente dedicate unui singur eveniment), pe care-l voi publica în Historia.


    Vorbește Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova     


    Din partea Asociației Memorialelor de Război (Voenîe Memorialî), a vorbit directorul general adjunct, Vasili Tolociko    


    Membrii delegației au dus pe rînd cutiile cu oseminte și le-au așezat în groapă     


    Preotul militar român, venit cu noi de la București, a ținut slujba de înmormîntare     


    La ceremonie au fost prezenți veniți de la Moscova, atașații militari ai unor state europene. Iată-i surprinși la intonarea Imnului nostru de Stat     


    Despre cum a fost inaugurat acest cimitir a adus amănunte Codrin Munteanu, secretar general al MApN     


    Înainte de ceremonia de la Cimitirul nostru, potrivit Protocolului, delegația noastră a participat la o ceremonie religioasă la Cimitirul soldaților ruși, ținută de protoireul rus Nikolai     


    Reaminteam în scrierile mele despre Operaţiunea de semnificaţi patriotică majoră că, în strîngerea înhumarea morţilor de pe Cîmpul de luptă, în amenajarea cimitirelor, în înştiinţarea familiei şi mai ales în consemnarea locului în care au fost îngropaţi militarii căzuţi, rolul crucial l-au jucat preoţii militari. În volumul Preoţi în tranşee 1941-1945, realizat de Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu şi Andrei Nicolescu, tipărit la Europa Nova în 1998, am descoperit un document excepţional: Darea de seamă a unui preot militar care a căzut în punga de la Stalingrad după Spargerea Frontului în 20 noiembrie 1942.

    Preoţii militari erau obligaţi să trimită lunar Episcopiei Militare cu sediul la Alba Iulia o Dare de seamă asupra activităţii lor pe front. Octavian Friciu, preot căpitan activ al Diviziei 20 Infanterie, a fost trimis prin mobilizare în august 1942, în Stepa Kalmucă, în cadrul Armatei a IV-a pentru a asigura unul din flancurile Armatei germane. Divizia 20 Infanterie a ajuns pînă la centura exterioară a Stalingradului, după care a trecut în apărare. La Spargerea Frontului, pe 20 noiembrie 1942, Divizia 20 Infanterie, cea mai apropiată de Stalingrad, cade în încercuire. Octavian Friciu scăpa ca prin minune din Punga fatală, numărîndu-se printre ultimii evacuaţi în 14 ianuarie 1943 de pe aeroportul Pitomnik. De la Turda, unde ajunge abia în martie 1943, el îşi face datoria de a trimite Darea de seamă pe perioada 20 august 1942 – 15 martie 1943.

    De ce e un Document de excepţie? Despre tragedia românească de la Stalingrad avem puţine mărturii directe. Toate au fost publicate după 1989. Numai că ele suferă de o slăbiciune fatală: Au fost scrie la timp după Tragedie şi de cele mai multe ori, din perspectiva prezentului. Mărturia lui Octavian Friciu e scrisă în 20 martie 1943. E, din cîte cunosc, singura mărturie scrisă imediat după Tragedie şi într-o vreme cînd nu se ştia rezultatul Războiului. Deşi e mare, redau Documentul în întregime. Nu numai pentru cititorii blogului, dar şi pentru a rămîne pe Internet, ca unul dintre cele mai puternice documente despre Tragedia de la Stalingrad. Intertitlurile au fost puse de mine.

    [Ambulanţa Diviziei 20 Infanteriei]

    Darea de seamă despre activitatea pastorală desfăşurată pe front de preotul căpitan activ Friciu Octavian, ca şi confesor al Ambulanţei Diviziei a 20-a Infanterie, din 20 august 1942 pînă în 15 martie 1943

    În conformitate cu ordinul Marelui Stat Major nr. 126152 din 16 iulie 1942, am fost mobilizat pentru ambulanţa Diviziei 20-a Infanterie, cu ordinul de a pleca imediat pe front la unitate.

    Am plecat pe ziua de 5 august 1942 şi am ajuns, după un drum lung, făcut atît cu trenul, cît şi cu maşinile germane şi române, la ambulanţă, pe ziua de 20 august 1942, care a ajuns în acest timp în comuna Cestakovo, pe malul stîng al Donului.

    M-am prezentat comandantului ambulanţei, care m-a primit cu multă dragoste, dîndu-mi cîteva directive pentru îndeplinirea mai uşor a datoriei mele. Din ziua I mi-am început activitatea mea pastorală.

    În comuna Cestakovo, din 20 august. După o călătorie atît de lungă prin stepele întinse ale Rusiei, prin dunele de nisip ale Donului, a fost o mare fericire pentru mine să mă aflu între camarazii mei de azi înainte. Dar mai mare era bucuria lor c-am sosit, dorind ca să afle veşti cît mai multe de prin Ţară, de aceea am ţinut ca la primul contact cu ofiţerii şi cu trupa să le ţin o conferinţă la care au luat parte cu toţii, vorbindu-le despre: Grija ce le-o poartă cei de acasă şi cum Ţara întreagă preamăreşte faptele lor de arme”.

    Apoi le-am împărţit cîte un mic dar adus de acasă: cruciuliţe şi cărticele de rugăciuni. Am făcut o slujbă religioasă pentru răniţii şi bolnavii ce erau la ambulanţă vorbindu-le despre: „Cum răsplăteşte Ţara jertfa lor”. Am convorbit cu ei şi le-am împărţit cruciuliţe şi cărţi de rugăciuni. Apoi am făcut rugăciuni de vindecare şi le-am spus cuvinte de mîngîiere şi încurajare. Am văzut cu cîtă seninătate şi cu cîtă resemnare sufletească poartă ostaşul – adevărat erou creştin – durerile rănilor ce apasă greu trupul lor.

    Cimitirul românesc l-am făcut lîngă cel german

    În comuna Wodinski, din 22-31 august 1942. În ziua de 22, după o călătorie prin praful ce se ridica, ca norii, purtat pînă departe de vîntul ce nu mai stă, am ajuns în comuna Wodinski. Primul lucru a fost aranjarea saloanelor pentru răniţi, unde lucram împreună cu ostaşii. Sosindu-ne răniţii de pe poziţie, am ajutat la debarcarea lor din maşini şi dînd ajutor medicilor la operaţii şi pansarea răniţilor.

    Fiecărui rănit ce trecea prin ambulanţă am ţinut să-i fac o rugăciune de alinare a durerilor şi de vindecare a rănilor, să-i dau o cruciuliţă sau o cărticică de rugăciuni, precum şi un cuvînt de îmbărbătare. În fiecare zi făceam slujbe religioase pentru răniţi şi vedeam cum se bucură că lîngă patul suferinţelor lor se află şi părintele lor sufletesc.

    Am făcut slujbe religioase pentru ofiţeri şi trupă ai ambulanţei, precum şi pentru ostaşii celorlalte servicii ale diviziei, care se aflau în această comună, totodeauna vorbindu-le. Astfel, în ziua de 23 despre: „Datoriile ostaşului român în locul de faţă”; în ziua de 29 despre: „Ajutorul sfinţilor şi încrederea ce trebuie să o avem în puterile noastre”; şi în 30 august despre: „Forţele inepuizabile ale neamului românesc”. Cît de rodnice au fost aceste vorbiri, s-a văzut din mulţimea mare a ostaşilor care alergau cu atît drag la slujba religioasă, adeverindu-se cuvintele lui Vlahuţă: „Ca-n basme-i a cuvîntului putere”, a cuvîntului spus din convingere şi de la inimă.

    În această comună am înmormîntat 18 ostaşi, eroi români căzuţi la datorie. Cimitirul l-am făcut lîngă cel german, care este situat la vest de Casa clubului, lîngă moara de vînt a comunei. Le-am făcut slujbe frumoase ca şi în Ţară, le-am aranjat mormintele, pe care am pus flori, i-am pus la fiecare ostaş cruce scrisă frumos şi uniform, apoi am făcut şănţuleţ în jurul cimitirului.

    Am mărturisit şi am împărtăşit ostaşii grav răniţi, precum şi foarte mulţi ofiţeri şi trupă, care alergau cu drag la Sfintele Taine, fiind foarte mîngîiaţi că pot să se apropie de Dumnezeu şi pe aceste meleaguri atît de departe de casele, de bisericile lor. Nenumărate au fost mulţumirile pe care mi le-au adus ofiţerii şi trupa, că mă văd în mijlocul lor, spunînd că se simt mai tari, ca acasă la ei.

    Am făcut slujbe religioase şi pentru populaţia civilă şi am botezat 14 băieţi şi fete. Am constatat marea dragoste a acestui popor asuprit faţă de slujbele religioase, unde alergau cu toţii, tineri şi mai ales bătrînii, cărora le ieşeau lacrimi de bucurie în ochi, că pot să se închine iar lui Dumnezeu. Şi aduceau mulţumiri lui Dumnezeu că a trimis oştirile române de i-au descătuşat de robie, îngenunchind smeriţi în faţa icoanelor pe care le sărutau cu atît veneraţie.

    În comuna Solfozul Jurkina, lîngă Abganerovo, din 31 august pînă în 2 septembrie. Ajungînd aici cu ambulanţa, am ajutat la curăţirea caselor pentru a fi folosite ca saloane pentru răniţii care soseau mereu de pe poziţie. Fiind o căldură mare şi fiind ostaşii răniţi foarte obosiţi, am ţinut ca fiecare ostaş să fie spălat şi să primească o ceaşcă de ceai, cînd soseşte. Eu însumi îi luam cu targe, serveam cu ceai şi cu ţigări, apoi convorbeam cu ei, spunîndu-le cuvinte de încurajare. Citeam rugăciuni de vindecare pentru fiecare rănit, dîndu-le şi cîte o cruciuliţă sau cărticică de rugăciuni. Am dat ajutor la îmbarcarea răniţilor în maşinile care îi duceau la spitalele de campanie.

    Ostaşi români înmormîntaţi pe marginea drumului

    În comuna Warvarovka, din 2-3 septembrie. Frontul înaintînd mereu, a trebuit să înaintăm şi noi şi, pentru a fi de ajutor mai mare răniţilor, eram mereu lîngă front. Sosind în această comună, a trebuit ca să curăţim un grajd din colhoz pentru a putea fi folosit ca salon pentru răniţii ce veneau încontinuu de pe poziţie.

    Am făcut înmormîntarea a doi ostaşi români, pe care i-am găsit morţi la marginea drumului. Tot aici am mai înmormîntat 8 ostaşi români, care au fost aduşi morţi de pe poziţie. I-am aşezat lîngă cimitirul german ce se formase pe un dîmb frumos, lîngă acest grajd, punîndu-le fiecăruia cîte o cruce frumoasă.

    Aici am făcut înmormîntări sub focul bombardamentului inamic şi au trecut multe gloanţe pe lîngă mine, fiind silit să sar eu în groapa mortului pentru a-mi salva viaţa. Atît am muncit, cît am stat în această comună, că n-aveam nici timp să mănînc.

    În comuna Krauzov, lîngă Zibenko, din 3 septembrie, pînă în 10 octombrie. Tot în urmărirea inamicului care se retrăgea spre Stalingrad, ne-am aşezat cu ambulanţa lîngă un colhoz cu nişte case mici pe care le-am curăţit şi amenajat pentru a putea fi folosite de saloane pentru răniţii ce veneau de pe poziţie. Eroii legendari ce-au luptat atît de vitejeşte la Peşteanca şi Trigurgani, contra celor care spulberaseră datinile, pîngăriseră bisericile, incendiaseră tîrgurile şi cîmpurile.

    Pămîntul gemea, iar cerul se cutremura de zumzetul armelor şi răcnetele sinistre ce umpleau văzduhul. Şi din această canonadă, ostaşul român a ieşit biruitor, şi această biruinţă se vedea pe feţele răniţilor ce ne soseau ca să primească alinarea dureerilor ce îi supărau.

    Sub arşiţa nămiezilor şi prin glodul prăfos al drumurilor, în zilele cînd ostaşii români înaintau, un mare sprijinitor le era preotul, care le inspira un îndemn, o nouă forţă pentru a birui toate.

    În fiecare zi am făcut slujbe religioase pentru răniţi, mărturisindu-i şi împărtăşindu-i, dîndu-le cîte o cruciuliţă sau cărticică de rugăciuni. Convorbeam cu ei ascultîndu-le durerile şi necazurile, dîndu-le sfaturi şi cuvinte de îmbărbătare. Mai ales fiind ardeleni refugiaţi, îi mîngîiam că sîngele vărsat lîngă Volga va aduce bucurie părinţilor, fraţilor şi surorilor din Ardealul ocupat, fiindcă aceia să cîştigă Ardealul şi de aici pleacă reîntregirea României.

    Am ajutat la operaţii şi pansarea răniţilor, de multe ori ducîndu-i cu targa în sala de operaţii. Şi ce mîngîiere şi mulţumire sufletească aveau, că să află lîngă ei nu numai doctorul opeator, dar şi doctorul spiritual – preotul.

    Am făcut slujbe religioase pentru ofiţeri şi trupă în fiecare duminică şi sărbătoare, atît pentru cei de la ambulanţă, cît şi pentru cei de la divizie şi alte unităţi care se aflau în jurul nostru şi totodeauna le ţineam cîte o predică. Astfel, în ziua de 6 septembrie despre: „Noi luptăm aici pentru a spulbera ameninţarea robiei şi a morţii”; în 8 septembrie, despre: „Ocrotirea noastră în acest război este Prea Cuvioasa Fecioară Maria”; în 13 septembrie despre: „Credinţa în Dumnezeu şi în victorie”; în 14 septembrie despre: „Înălţarea Sfintei Cruci sub umbra căreia luptăm noi”; în 20 spetembrie despre: „Înfrăţiţi cu germanii, vom cîştiga războiul contra vrăjmaşilor buimăciţi!; în 27 septembrie despre: „Prin suferinţe şi jertfe vom ajunge la victorie” şi în 4 octombrie: „Prin faptele noastre, să fim adevăraţi apostoli ai bisericii şi ai neamului”.

    La aceste slujbe religioase am mărturisit şi împărtăşit foarte mulţi ofiţeri şi ostaşi care alergau cu mult drag la primirea Sf. Taine. Şi aceasta pentru că ostaşul nostru este convins, ca şi marele diplomat spaniol Donoso Cortez, că „atunci cînd vorbeşte preotul, el vede pe Dumnezeu în spatele lui”.

    Am ţinut şi trei conferinţe, peste săptămînă, vorbind despre „Organizaţia socială a românilor, în comparaţie cu organizaţia comunistă”; „Dragostea de familie a românului şi indiferenţa comunismului faţă de familie”, dîndu-le exemple concrete, „Luptele eroice ale ostaşului român pe aceste meleaguri, care vor aduce victoria finală”.

    Am înmormîntat 105 ostaşi români: ofiţeri, subofiţeri şi trupă, în cimitirul de lîngă comuna Zibenko. Unii au murit la ambulanţă, iar alţii au fost aduşi morţi de pe poziţie. Aici am aranjat cel mai mare şi mai frumos cimitir din campanie şi nici nu se află cimitir asemănător între Don şi Volga.

    Un cimitir unde îşi dorm somnul veşniciei 105 ostaşi, eroi români, alături de 250 ostaşi, eroi germani, este aşezat pe un cîmp deschis, frumos, la marginea comunei Zibenko, lîngă şoseaua ce duce spre Stalingrad. Am muncit zile întregi pînă am aranjat toate mormintele, atît ale eroilor români, cît şi ale eroilor germani. Le-am pus la fiecare cruce, după acelaşi model, scris uniform şi frumos aliniate.

    Tot în acest cimitir am pus două cruci mari la mijloc, spre cele două aripi ale cimitirului, iar la mijloc o troiţă foarte frumoasă ce predomină nu numai cimitirul, ci toată regiunea, pe care am scris, şi româneşte şi nemţeşte, cuvintele: „Înfrăţiţi în viaţă şi moarte pentru acelaşi ideal” – Ambulanţa Diviziei 20 Infanterie, anul 1942.

    Înălţătoare şi plină de demnitate a fost ziua de sărbătoare cu prilejul sfinţirii şi înălţării troiţei în cimitir, cînd am făcut şi un parastas pentru toţi eroii ce se odihnesc aici şi am vorbit ofiţerilor şi trupei de faţă despre: „Rugăciunea şi cinstirea eroilor”. Apoi am împrejmuit cimitirul cu un şănţuleţ micuţ şi cu un gard de sîrmă.

    Aici am înmormîntat pe bravii noştri ofiţeri: sublocotenent Pol Simion – Regimentul 40 Artilerie, sublocotenent Nicoară Vasile – Regimentul 83 Infanterie, sublocotenent Butuceanu – Regimentul 83 Infanterie, căpitan Preda Marin – Regimentul 91 Infanterie, căpitan Truţa Victor – Regimentul 91 Infanterie, sublocotenent Popa Ilie – Regimentul 83 Infanterie, locotenent Cojocaru Marin – Batalionul 20 Pionieri şi Căpitan Ciurea – Regimentul 82 Infanterie, precum şi alţi ostaşi care nsînt pentru totdeauna santinelele de veghe în răsăritul depărtat şi jertfa lor sublimă ne asigură împlinirea idealului nostru.

    Am fost silit să intru eu în groapa mortului

    De nenumărate ori, cînd am făcut aici înmormîntări, m-au bombardat ruşii şi am fost silit să intru eu în groapa mortului pentru a fi ferit de schijele ce se împrăştiau din bombele lăsate de avioanele inamice în jurul meu. Notez că într-o zi, cînd înmormîntam 3 ostaşi, a căzut o bombă la cîţiva metri de groapă şi numai printr-o minune dumnezeiască am scăpat cu viaţă.

    Am făcut slujbe religioase pentru populaţia civilă, care alerga cu bucurie şi toţi erau foarte mulţumiţi că pot să se roage şi să se închine lui Dumnezeu, liberi. Am făcut şi 18 botezuri, băieţi şi fete, cărora le-am dat ca amintire cîte o cruciuliţă.

    Pagina 1 din 2



    Alte articole din categoria: Opinii EVZ

    evz.ro
    libertatea.ro
    rtv.net
    wowbiz.ro
    b1.ro
    cancan.ro
    infoactual.ro
    unica.ro
    fanatik.ro
    dcnews.ro

    LASA UN COMENTARIU

    Caractere ramase: 1000
    
    CITEŞTE Şi
    FACEBOOK
    evz.ro

    Articole salvate