POVESTEA CUTREMURĂTOARE a HANDBALISTEI ajunsă PROSTITUATĂ din cauza unei accidentări. VÂNDUTĂ la BUCATĂ de VAMEȘII din GIURGIU și CUMPĂRATĂ de TURCI
- Mihai Oprea
- 15 octombrie 2016, 11:47
A practicat handbalul de performanță până la vârsta de 16 ani, iar în urma unei lovituri, la unul din genunchi, a trebuit să stea pe bară. În timp ce se afla cu echipa la un turneu în Grecia, accidentată fiind, doi bărbați i-au făcut o ofertă pe care n-a putut să o refuze: 3.000 de dolari lunar ca să își vândă trupul bărbaților cu bani. Așa a devenit prostituată. Viața ei este demnă de un Oscar
Putea să simtă gustul victoriei, să trăiască emoția pe terenul de handbal transmisă de suporteri sau să poarte la gât medalii de aur. Nu a făcut-o. A ales cu totul altă cale. Să fie prostituată, o meserie din care a câștigat foarte mulți bani, dar cu sacrificii inumane. A fost carne de tun pentru proxeneți, bătută de șoferii de TIR și vândută la bucată.
Practică prostituţia în București de 21 ani, dar meseria nu a început-o în România, ci în Grecia. Din momentul accidentării la genunchi. Aventura în bordelurile de pe malul Mediteranei s-a sfârşit rapid, dar au fost perioade bune pentru ea în care câștiga și 3.000 de dolari lunar. Lipsa unui permis de muncă, o razie fulger şi fosta handbalistă alături de alte 14 rusoaice şi trei românce au zburat din Grecia cu destinaţia România.
„În 98 au venit şi ne-au săltat pe toate. Au dat jos tot bordelul şi ne-au trimis acasă. Am ajuns în vamă în Giurgiu în pantaloni şi în sandale. Eram patru românce şi 14 rusoaice. A venit peştele a negociat cu vameşul şi ne-a luat pe noi pe românce că ştiam limba. Nu mă întreba cât a dat pe noi că nu ştiu. Ştiu doar că am ajuns pe centură, dormeam pe apucate şi abia dacă scoteam bani de mâncare”, povestește fosta handbalistă, potrivit dcnews.ro. Pe centura din Giurgiu a ajuns carne de tun pentru tirişti.
Avea şi câte 10 clienţi pe noapte. Bătăile primite de la tirişti erau ceva la ordinea zilei, iar banii erau luaţi de peşte. El făcea înţelegerea şi apoi plasa marfa. „Pe vremea aia se vorbea în dolari: 10 dolari scurtul şi 15 tot tacâmul”, îşi aduce aminte cu tristețe sportiva.
Tiriştii care trec frecvent vama din Giurgiu sunt pretenţioşi. Ei se satură rapid de aceleaşi femei şi semnalează problema peştelui. Acesta îşi face datoria, vinde mai departe fetiţele şi aduce prospături. „Ne-a luat într-o seară şi ne-a dat la un turc din Bucureşti. Vreo câteva luni am lucrat şi p’aici dar apoi ne-au luat turcii cu ei. În Turcia am făcut greşeala pe care o face orice fată la un moment dat. M-am îndrăgostit de unul şi m-am luat cu el. Mi-a turnat un plod, dar continuam să lucrez pe timpul nopţii. El stătea acasă şi eu lucram, făceam tot. Noaptea la produs, ziua făceam curăţenie şi mâncare”, mai adaugă femeia.
Cu un copil mic în braţe, Baroana a fugit din Turcia şi a ajuns în Bucureşti. Copilul l-a expediat rapid şi l-a trimis la părinţi. O perioadă lungă de timp a activat în același colţ din Grozăveşti şi s-a laudat că nu a fost niciodată săltată de poliţie. Practica tarife între 50 și 70 de lei. Acum nu mai munceşte pentru peşte, o face pentru copilul ei şi pentru a-şi putea asigura un viitor, pentru că prostituţia nu va ţine la nesfârşit.