POVESTEA ASASINATULUI RATAT DIN VITAN și a interlopilor care au speriat PIATRA NEAMȚ. Câți ani de închisoare au primit astăzi FRAȚII MARARU

POVESTEA ASASINATULUI RATAT DIN VITAN și a interlopilor care au speriat PIATRA NEAMȚ. Câți ani de închisoare au primit astăzi  FRAȚII MARARU

Frații Mararu, interlopi cu patalama din Piatra Neamţ care au comandat atacul ratat din cartierul bucureștean Vitan de acum trei ani ani, au primit astăzi pedepse cumulate de 27 de ani. Mai exact, Bogdan şi Răzvan Mararu sunt acuzați că, în 2012, au plătit un bărbat ca să-l împuşte pe rivalul lor, Puiu Mironescu care în noiembrie 2010 ar fi comandat, la rândul lui, asasinarea, celui de-al treilea frate Mararu, Gheorghe, ucis într-o cafenea din Piatra Neamț. Decizia de astăzi nu este definitivă, ea putând fi contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti.

Fraţii Anton-Bogdan şi Nicolae-Răzvan Mararu au fost condamnaţi, astăzi la 15 ani, respectiv 12 ani de închisoare, în legătură cu atentatul din cartierul bucureştean Vitan, ei fiind obligaţi de instanţă să achite daune morale de 300.000 de euro şi despăgubiri materiale de 20.000 de euro, potrivit Mediafax. Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea celor doi, dar şi menţinerea sechestrului pus de procurori pe aproape toată averea fraţilor Mararu, care include bijuterii, maşina de lux folosită de asasinul plătit de cei doi, terenuri, spaţii comerciale, dar şi sume de bani.Judecătorii au dispus, prin aceeaşi decizie, menţinerea fraţilor Răzvan şi Bogdan Mararu în stare de arestare preventiv.

Daunele morale şi materiale urmează să îi fie acordate lui Răzvan Isăilă, tânărul ce a fost împuşcat la comanda fraţilor Mararu şi care a fost confundat cu Dumitru "Puiu" Mironescu. Pe 1 august 2013, fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au fost trimişi în judecată de procurorii bucureşteni în dosarul privind atacul armat armat din cartierul bucureştean Vitan. Cei doi sunt acuzaţi de instigare la tentativă de omor calificat şi instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Aceştia l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru „Puiu” Mironescu.

CULISELE UNUI ASASINAT RATAT

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit procurorilor, în perioada septembrie-noiembrie 2012, Bogdan şi Răzvan Mararu l-ar fi determinat pe Vitalie Proca să comită atacul armat din cartierul bucureştean Vitan, comis pe 26 noiembrie 2012. Din cauza unei confuzii, însă, Vitalie Proca l-ar fi confundat pe Puiu Mironescu cu un vecin, Răzvan Isăilă, pe care l-a împuşcat în cap şi în piept. Acesta a fost supus unor intervenţii chirurgicale şi a fost salvat de medici. De asemenea, fraţii Mararu ar fi susţinut activitatea infracţională a acestuia prin asigurarea mijloacelor materiale şi a informaţiilor necesare săvârşirii infracţiunilor. Procurorii au disjuns cauza pentru a se continua cercetările faţă de Vitalie Proca şi Ion Druţă pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în lipsă. Bogdan şi Răzvan Mararu sunt în arest preventiv de pe 13 februarie, aceştia fiind acuzaţi că, în toamna anului trecut, l-ar fi pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru „Puiu” Mironescu, pentru a se răzbuna.

VITALIE PROCA, ASASINUL PLĂTIT A GREȘIT ȚINTA

Pe 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-ar fi împuşcat în cap şi în piept pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, pe 17 ianuarie, începerea urmăririi penale faţă de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pe 6 februarie, Proca a fost prins la Moscova, în baza unui mandat emis pe 18 ianuarie de Tribunalul Bucureşti. Acesta era căutat şi de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunţov, pe care l-a împuşcat, de şase ori, la Londra, cu o armă semiautomată. Pe 11 iunie, Interpol Moscova anunţa Poliţia Română că a fost admisă solicitarea de extrădare în România a lui Vitalie Proca.

CINE SUNT FRAȚII MARARU?

Fraţii Mararu au fost implicaţi, de-a lungul anilor, în schimb valutar ilegal, afaceri cu maşini furate şi cămătărie, dar şi într-o serie de atacuri mafiote, unul dintre ei, Gheorghe, pierzându-şi viaţa în 2010, după ce a fost împuşcat în miezul zilei, într-o cafenea din Piatra Neamţ.

Răzvan şi Bogdan Mararu, cercetaţi în dosarul privind atacul armat din cartierul Vitan pentru că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru Mironescu, şi fratele lor, Gheorghe, zis Gheroghiţă, s-au "remarcat" în special în judeţul Neamţ, prin scandalurile şi atacurile mafiote în care au fost implicaţi.

Potrivit presei locale, familia Mararu şi-a început ascensiunea cu schimbul valutar efectuat în faţa unui magazin din centrul oraşului Piatra Neamţ. Apoi, ar fi trecut la traficul de maşini, iar ulterior s-a reprofilat pe cămătărie şi afaceri imobiliare. De asemenea, a fost implicată în incendieri, bătăi şi atacuri mafiote, "şicanele" dintre familia Mararu şi Dumitru "Puiu" Mironescu, un alt interlop din zonă, fiind cunoscute pe plan local.

"Până în anul 2005, Mironescu Ioan Dumitru a fost unul din apropiaţii şi colaboratorii numitului Mararu Gheorghe Catalin, acesta din urmă dând bani cu camătă la nivelul judeţului Neamţ. Urmare unor neînţelegeri, relaţia dintre aceştia s-a răcit. În perioada care a urmat, cei doi au început să se învinovăţească reciproc pentru diverse infracţiuni comise împotriva membrilor fiecăreia dintre tabere, considerându-le acte de răzbunare ale adversarilor", au arătat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în referatul cu propunere de arestare a lui Mironescu, sub acuzaţia că a comandat asasinarea lui Bogdan Mararu, în ianuarie.

 

   

CUM A FOST ASASINAT GHEORGHE MARARU

Gheorghe Mararu a fost asasinat, în 14 noiembrie 2010, într-o cafenea din Piatra Neamţ. Cristian Chilat, zis Falău, l-a împuşcat de patru ori pe interlop, iar pe fratele acestuia, Bogdan, de două ori. În aprilie 2012, Falău a fost condamnat definitiv la 19 ani de închisoare pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi trebuie, potrivit Mediafax. "Despre această faptă există suspiciunea că a fost comandată de către Mironescu Ioan Dumitru, persoană care este cercetată pentru complicitate la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", arătau procurorii, în referatul cu propunere de arestare a lui Mironescu.

FOSTUL ȘEF AL POLIȚIEI PIATRA NEAMȚ, PRIETEN CU FRAȚII MARARU

Asasinarea lui Gheorghiţă Mararu a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, a secretarului de stat Dan Fătuloiu, şi cu depunerea demisiei de către şeful IPJ Neamţ , Aurelian Şoric, aflat în relaţii de prietenie cu fraţii Mararu.Şeful de atunci al Corpului de Control din Ministerul de Interne, chestorul principal de poliţie Aurel Vlădulescu, declara atunci că Şoric a acreditat, prin afirmaţiile făcute, ideea că Poliţia agreează cămătăria, subminând încrederea populaţiei în serviciul poliţienesc, şi a încercat să diminueze autoritatea conducerii MAI prin incitarea şefilor de post din judeţul Neamţ.

CINE ESTE ASASINUL PLĂTIT VITALIE PROCA

Cetăţeanul moldovean Vitalie Proca, acuzat că în noiembrie 2012 a împuşcat un tânăr pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, după ce l-a confundat cu Puiu Mironescu, a fost extrădat în țara noastră în noiembrie 2013. Proca a fost prins în 6 februarie, la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie de Tribunalul Bucureşti. Acesta era căutat şi de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunțov pe care l-a împușcat, de șase ori, la Londra, cu o armă semiautomată. În 11 iunie, Interpol Moscova anunţa Poliţia Română că a fost admisă solicitarea de extrădare în România a lui Vitalie Proca.