Ponta, pus la ZID de Firea! "Remarci ușor INFANTILE!"

Ponta, pus la ZID de Firea! "Remarci ușor INFANTILE!"

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a contrat dur pe Victor Ponta, afirmînd că declarațiile fostului premier "sunt uşor infantile".

"Îi mulţumesc domnului Ponta pentru atenţie. În primul rând, constat faptul că încalcă legislaţia în vigoare. Chiar dacă are 30 de zile să opteze între a rămâne deputat sau cel mai înalt funcţionar public din România, şi anume secretar general al Guvernului, în această perioadă se supune ambelor legislaţii, atât cea privind aleşii, demnitarii, deputaţii şi Statutul funcţionarilor publici, care, prin legislaţie, nu au dreptul să facă declaraţii politice. (...)

Este păcat că între doi foşti colegi (...) apar astfel de episoade. Am avut o relaţie foarte bună, mi-aş dori, nu ştiu, în continuare să depăşească acest moment foarte greu. Eu nu i-am dat lecţii niciodată, deşi poate eram în situaţia să îi dau. Mă ocup - nu pentru că îmi spune domnul Ponta, ci pentru că trebuie - mă ocup zi de zi de problemele din Capitală. Săptămâna viitoare voi avea şi un raport la un an de zile. Aceste săgeţi cred că sunt uşor infantile", a spus Firea la Parlament. 

Ea a adăugat că Ponta are o atitudine "total nepotrivită" în cel mai tensionat moment din istoria recentă a PSD-ului. "Nu aş vrea să mă cobor la limbajul şi la atitudinea total nepotrivită a domnului Ponta. Eu am o educaţie, am fost crescută altfel şi chiar dacă port un dialog în contradictoriu, prefer să fie lipsit de veninul cu care ne-am obişnuit în aceste zile", a afirmat Firea. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, i-a recomandat, sâmbătă seară, primarului general Gabriela Firea "să ia o pauză din propaganda politică de la televiziuni şi să îşi facă datoria faţa de cetăţenii Bucureştiului, conform fişei postului".