Ponta: 132 de reprezentanţi ai ACL au lipsit din birourile secţiilor de votare din străinătate

Ponta: 132 de reprezentanţi ai ACL au lipsit din birourile secţiilor de votare din străinătate

Premierul Victor Ponta, a declarat, la Realitatea Tv, în prima confruntare televizată cu contracandidatul său, Klaus Iohannis (ACL) că un număr de 132 de reprezentanţi ai ACL au lipsit din birourile secţiilor de votare din străinătate la primul tur, motiv pentru care acum Ministerul Afacerilor Externe a fost nevoit să suplimenteze personalul care supraveghează alegerile în străinătate, folosind bani publici.

"A fost acelaşi număr de secţii de vot, ceea ce s-a schimbat este procedura anti-fraudă, pentru că suporterul domnului Iohannis, domnul Băsescu, a ieşit preşedinte pierzând în România alegerile şi fraudându-le în diaspora, motiv pentru care, în 2014, toţi cei care votează în diaspora completează, ca şi cei din România, un formular cu CNP care se scanează şi se trimite în baza de date. Ceea ce a greşit BEC şi a trimis către MAE a fost ca acest document să nu se poată completa în totalitate decât în faţa biroului. În acest moment, conform deciziei BEC, o decizie foarte înţeleaptă, se descarcă on-line, se completează şi doar semnătura se face în faţa biroului respectiv. 132 de reprezentanţi ai domnului Iohannis au lipsit în ziua votului din biroul secţiilor de vot, motiv pentru care am asigurat cu bani publici ca 130, 150 - câţi or lipsi în turul doi - de diplomaţi români, să meargă să asigure acest lucru. (...) Ceea ce este important este că, în România, 18.500 de secţii de vot, 9 milioane şi jumătate de alegători au votat fără niciun fel de problemă şi că în diaspora, prin măsurile pe care BEC şi MAE le-au luat, vor vota absolut toţi românii care vor dori să voteze. Dacă se organizează altfel lucrurile, vor vota absolut toţi",  a declarat Victor Ponta.