Piața neagră a țigaretelor, în scădere, dar încă la cote alarmante. VEZI câte rețele de contrabandiști au fost destructurate

Piața neagră a țigaretelor, în scădere, dar încă la cote alarmante. VEZI câte rețele de contrabandiști au fost destructurate

Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut la 15,4% în luna septembrie, faţă de 17% în luna iulie, nivelul contrabandei coborând astfel la cel mai scăzut nivel din anul 2014, conform datelor companiei de cercetare Novel Research.

Piaţa neagră a ţigaretelor se află însă la cote mai ridicate decât media anuală a anilor 2012-2013, de circa 13%. 

„Regiunea Vest este în luna septembrie cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, în această zonă a ţării piaţa neagră fiind în creştere fulminantă (cu 16 puncte procentuale, până la 42,1%). Următoarea regiune semnificativ afectată de contrabandă continuă să fie Nord-Est, cu o creştere de 1,8 puncte procentuale, până la 35,9%. Scăderi semnificative se înregistrează în regiunile Nord-Vest (minus 7,9 puncte procentuale până la 11,8%), în Bucureşti (minus 7,9 puncte procentuale, până la 7,9%), în Sud-Est (minus 6,9 puncte procentuale, până la 7,2%), precum şi în Sud-Vest (cu 2,6 puncte procentuale, până la 14,7%)”, scrie în studiu. 

Cele mai reduse niveluri ale pieţei negre se înregistrează în regiunile Centru şi Sud (3%). Din punct de vedere al provenienţei, 'cheap whites' (mărci ieftine, care nu aparţin marilor producători şi care sunt destinate pieţei negre) continuă să deţină cea mai mare pondere (48,7%), mai mult decât Ucraina (24%) şi Moldova (16,6%) împreună', a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare Novel Research. 

Potrivit comunicatului, „În ultimele săptămâni, au fost destructurate trei reţele de contrabandişti la Constanţa, Iaşi şi Timiş, iar în Bucureşti a fost descoperit un depozit ilegal”. 

Un punct procentual de contrabandă recuperat de piaţa legală înseamnă sume suplimentare anualizate la bugetul de stat de circa 35 miloane de euro, a precizat Adrian Popa, director Corporate & Regulatory Affairs, BAT România.