PATRONATELE atacă legea INSOLVENŢEI. Ce lucruri CIUDATE sesizează

PATRONATELE atacă legea INSOLVENŢEI. Ce lucruri CIUDATE sesizează

Patronatele solicită modificarea legii astfel încât să se majoreze pragul de 40.000 de lei de la care se poate cere deschiderea procedurii de insolvenţă şi conversia în acţiuni a creditelor acţionarilor către companie.

Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM),  a afirmat că una dintre propunerile PIAROM de modificare a legii insolvenţei este mărirea nivelului de 40.000 de lei al cuantumului minim al creanţei de la care fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Pârvan a declarat că nu propune un nivel anume şi că acesta ar trebui stabilit pe baza situaţiei existente în prezent, dar a precizat că pragul de 40.000 de lei pare mic.

"Avem insolvenţe în care acţionarul a finanţat ani de zile firma şi este unul dintre cei mai mari creditori. Lucru puţin ciudat din punct de vedere economic, ca să fiu elegant. Şi atunci una dintre propuneri este ca, înainte de insolvenţă, acestui acţionar sau acţionarilor care au împrumutat firma ani în şir şi care sunt printre cei mai mari creditori să li se convertească aceste datorii în acţiuni. Mi se pare firesc că, dacă tot au finanţat ani de zile, să-şi ia acţiunile pe baza banilor pe care i-au băgat, după care să venim să declanşăm insolvenţa", a spus Cristian Pârvan.

A treia propunere de modificare a Legii 85 este ca, înainte de declararea insolvenţei, obligatoriu să se treacă şi prin alte procese care să nu implice insolvenţa, de încercare de mediere între creditori şi companii astfel încât să se reducă numărul proceselor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a afirmat că există în economie 200.000 de firme aflate în diverse faze ale insolvenţei, dar pe lângă acestea există 260.000 de societăţi cu capital negativ. "Deci avem în economie firme care nu sunt în insolvenţă, dar care au capital negativ, capital sub capitalul legal, şi în România nu se întâmplă nimic. Aceste firme parazitează în continuare mediul de afaceri", a spus Cristian Pârvan.