Paramedici SMURD pe motociclete

Paramedici SMURD pe motociclete

Paramedicii SMURD din Timișoara au primit motociclete, pentru a ajunge mai rapid la intervenții. S-au primit două astfel de vehicule, care au fost date în folosință în prezența lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Un număr de 10 paramedici din cadrul ISU Timiș au urmat cursuri de pregătire pentru a putea utiliza motocicletele SMURD, care au fost cumpărate cu sprijinul unei companii private, iar o parte din bani au fost strânși prin Fundația pentru SMURD.

“Este vorba despre cel de-al patrulea oraș în care pornim acest concept cu motocicletele de intervenție rapidă. Am început la București, am crescut numărul motocicletelor în București, anul trecut am început la Constanța și Cluj, iar anul acesta la Timișoara, unde de astăzi devin operative aceste motociclete și vor interveni la urgențele de cod roșu, de regulă, și urmează tot în cursul acestei luni lansarea lor și la Iași. Acest concept înseamnă reducerea timpului de răspuns semnificativ în orașele aglomerate și în zonele foarte greu accesibile pentru mașini. Până ajunge echipajul unei ambulanțe SMURD sau a serviciului de ambulanță în sprijinul paramedicului care este la fața locului. Dotarea include un defribilator semiautomat, pe care paramedicul poate să-l folosească imediat, foarte ușor de folosit, include oxigen, include trusa de resuscitare, include tot ce are nevoie să acorde un prim ajutor imediat unei persoane și să-i salveze chiar viața până sosesc colegii acestuia”, a explicat Arafat, joi, la Timișoara.