Cele mai MARI PĂCATE pentru care Dumnezeu te PEDEPSEȘTE orice ar fi! Toți le putem face fără să le CONȘTIENTIZĂM

Cele mai MARI PĂCATE pentru care Dumnezeu te PEDEPSEȘTE orice ar fi! Toți le putem face fără să le CONȘTIENTIZĂM

Nu există creștin pe lumea aceasta care să nu știe cele mai importante păcate în fața lui Dumnezeu, cu toate acestea există unele pe care nu le conștientizăm și totuși le facem.

Sunt în număr de cinci și sunt cele mai grave. Iată-le:  1. Omuciderea constienta si avortul

Viata este cel mai mare dar pe care ni l-a facut Dumnezeu, iar nu atat pentru faptul ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi si ca putem lucra toate cele dorite, cat mai ales pentru faptul ca, dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica.

Cain l-a omorat pe fratele sau, Abel. Cain este primul criminal din lume. Dupa omorarea lui Abel, Dumnezeu i-a spus lui Cain: "Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant. Si acum esti blestemat de pamantul care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din mana ta. Cand vei lucra pamantul, acesta nu-si va mai da roadele sale tie; zbuciumat si fugar vei fi tu pe pamant" (Facere 4, 10-12).

Ne puteți urmări și pe Google News

2. Homosexualitatea si practicile sexuale impotriva firii

Desfraul impotriva firii (sodomia, sexul anal) isi trage numele de la cetatea Sodoma, ai carei locuitori si-au atras mania lui Dumnezeu, facand fapte pe care nici macar animalele nu le fac. Fiind tarata in sodomie, firea omului striga catre Dumnezeu, precum citim: "Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu. Pogori-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit pana la Mine strigarea impotriva lor, iar de nu, sa stiu" (Facere 18, 20-21). Ingerii lui Dumnezeu, cand au sosit in Sodoma, au spus: "Noi avem sa pierdem locul acesta, pentru ca strigarea impotriva lor s-a suit inaintea Domnului si Domnul Ne-a trimis sa-l pierdem" (Facere 19, 13).

Impotriva firii sunt toate acele apropieri trupesti care nu au loc asa cum le-a randuit Dumnezeu, in chip firesc, intre un barbat si o femeie. Pacate care striga la cer pot avea loc intre doi barbati, intre doua femei, dar si intre un barbat si o femeie, dupa cum urmeaza: sexul anal, sexul oral, alte practici sexuale perverse, precum si pozitiile sexuale, care nu cauta firescul, ci altceva. Intre acestea, pot fi numarate si urmatoarele: vasectomia si legarea trompelor; folosirea prezervativului si a altor anticonceptionale, care impiedica trairea fireasca a apropierii trupesti.

Credem in Dumnezeu si facem tot ce ne-a indemnat Fiul Sau, ori ne facem voile si renuntam la gandul ca putem dobandi viata cea vesnica. "Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii (...) nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I Corinteni 6, 9-10).

3.  Nerespectarea si chinuirea parintilor

Nerespectarea si chinuirea parintilor incalca porunca lui Dumnezeu de a-i respecta pe acestia in toata vremea: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie" (Iesire 20, 12). Fiind datatoare de viata, aceasta porunca a lui Dumnezeu este amintita si in Noul Testament: "Copiilor, ascultati pe parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului" (Coloseni 3, 20).

Citește mai departe pe Publika.md