OMUL destituit de Borza în cazul MITĂ la HIDROELECTRICA devine DIRECTOR GENERAL
- Raluca Florescu
- 25 iunie 2014, 12:30
Ovidiu Agliceru, fost membru al directoratului Hidroelectrica, destituit de administratorul special al companiei de stat, Remus Borza, în octombrie anul trecut, ca urmare a scandalului „mită la Hidroelectrica”, a fost numit zilele trecute de același Remus Borza, director general al companiei de stat.
Ovidiu Agliceru a fost numit, începând cu data de 23 iunie 2014, director general al Hidroelectrica prin decizia administratorul judiciar, Euro Insol. Ovidiu Agliceru, care exercită şi funcţia de director al Direcţiei Producere Energie Electrică, îl înlocuieşte pe Mihail Stănculescu, care din motive medicale nu mai poate exercita atribuţiile funcţiei de director general, scrie în comunicatul Euro Insol.
Numai că același Ovidiu Agliceru fusese revocat din funcție de Remus Borza, alături de un alt membru al directoratului Hidro, Eugen Brădean, imediat după apariția scandalului „mită la Hidroelectrica”.
Contactat de EVZ, Remus Borza a explicat că Ovidiu Agliceru va ocupa doar interimar postul de director general al Hidroelectrica, air compania ar urma să aibă un nou director general la începutul anului viitor.
„Motivul pentru care l-am revocat din funcție a fost acela că s-a abținut dela vot, in cazul scandalului menționat. Oricum eu supraveghez tot ceea ce se întâmplă la Hidroeletrica, exercit controlul operațional”, a declarat Borza. Acesta a mai spus că la ora actuală nu există în companie un director mai pregătit să preia aceste responsabilități, luând în cacul experiența de peste 28 de ani a lui Agliceru în compania de stat.
De la reintrarea companiei de stat în insolvență, acum câteva luni, când firma Euro Insol patronată de Remus Borza a redevenit administator judiciar au avut loc numeroase schimbări în echipa managerială.