Liliana și Iancu-o copilă și un tânăr - o poveste deloc senzațională, doar tristă.
El are 20 de ani, ea, doar 15. Sunt soț și soție, nu au casă și nici de lucru. S-au căsătorit pentru că se plac, dar poate că el a vrut să o scoată dintr-o familie cu 14 frați, unde era destul de chinuită. Nu cerșesc, nu fură, ci caută să câștige un ban muncit. Așa au ajuns la o doamnă din Dolj, care vine, de mulți ani, cu pepeni la Tîrgu Mureș. I-a luat pentru că „sunt harnici și serioși, fac și ei un bănuț și nu mai obosesc și eu atâta”. La taraba ei e mereu coadă. Lili și Iancu sunt parcă făcuți să fie vânzători: sunt amabili, zâmbesc mereu. Abia după ce leam aflat povestea, am descoperit deznădejdea din spatele zâmbetului. Iancu o menajează mult pe Liliana și tare și-ar dori ceva: „Ar fi bine să meargă la școală, că are numai 5 clase. Să facă profesionala.” El are profesionala și noaptea, privind stelele (pentru că dorm sub cerul liber), se roagă să-și găsească ceva de lucru, să-și poată permite o chirie. Liliana ar vrea și ea: „Sigur că aș vrea, dar cred că e prea târziu.” În nici un caz nu vrea copii, nu acum. E frumoasă, e dezinvoltă, dar îi citești și ei în ochi o povară. Îl privește cu drag, un prematur sentiment de soție, pe Iancu. Stă cu plasa cu pepeni lângă un cumpărător, acesta dă să o ia, iar ea îl îndeamnă, parcă nefiresc, venind de la un copil: „Luați-vă întâi restul și puneți-l bine.” Iancu îi întreabă pe unii dacă e nevoie să le ducă plasa până la mașină. Amândoi fac aceste gesturi de bunăvoință fără servilismul celui care așteaptă un bacșiș. În timp ce discutăm, Iancu îi îndepărtează o șuviță de păr de pe obraz. Un gest de tandrețe, care- i descoperă ochii frumoși, dar, în același timp, o asigură că el este acolo să o protejeze.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
