Editura Evenimentul si Capital

Nepotism la Curtea de Apel. Caz incredibil. Dovezile sunt clare contra unui procuror celebru

Autor: | | 3 Comentarii | 2664 Vizualizari

Un procuror celebru este acuzat de nepotism. Se pare că acesta s-a folosit de influenţa pe care o avea şi şi-a angajat fiul într-o instituţie importantă fraudând procedurile de concurs.

“În 2014, din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Mircea Negulescu şi-a traficat influenţa (atât direct, cât şi prin intermediarul STANCIU GEORGE, zis „Mardare”, partener de chefuri) pe lângă înaltul funcţionar public CALOTĂ EMIL – vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, pentru ca fiul său, NEGULESCU DRAGOŞ, să fie angajat pe un post de consilier juridic la această autoritate naţională, ceea ce s-a şi întâmplat, încadrarea făcându-se cu fraudarea procedurilor specifice de concurs”, scriu jurnaliştii de la incisivdeprahova.ro.

“De altfel, Calotă  i-a angajat la pachet, atât pe odrasla lui Negulescu, cât şi pe Cătălin Stanciu, fratele fostului său ginere. Iată cum doi saltimbanci iau acum salarii între 80 și 100 milioane lei vechi / lună, iar părinţii noştri, după 40 de ani de muncă, dacă primesc 1450 lei. Trăiască social-democraţia, care a dus dracu România”, mai scriu jurnaliştii de la incisivdeprahova.ro.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate