NATO schimbă TONUL: Semnal de PACE către Rusia!

NATO schimbă TONUL: Semnal de PACE către Rusia!

Rusia nu prezintă nici o amenințare imediată pentru statele membre NATO, Alianța încă mai speră că relațiile bilaterale se vor îmbunătăți, a declarat joi secretarul general Jens Stoltenberg, într-un mesaj de evidentă bunăvoință către Moscova.

Rusia a încercat să schimbe prin forță frontierele Europei, a afirmat Stoltenberg în timpul unei vizite în țara sa natală, Norvegia, pentru postul de radio public NRK:

„Asistăm la evenimente mai imprevizibile, la mai multă insecuritate, la mai multe frământări... Însă cred că nu există o amenințare imediată împotriva nici unei țări membre NATO din Est.”

Conflictul din Ucraina și anexarea Crimeii au stârnit îngrijorare mai ales în rândul statelor baltice, Lituania, Letonia și Estonia, singurele părți ale fostei URSS care au devenit membre NATO și UE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, a declarat că speră ca relațiile cu Rusia să se îmbunătățească:

„Scopul nostru este în continuare cooperarea cu Rusia... Acesta servește atât NATO cât și Rusiei.”

Schimbarea de ton de la vârful NATO este evidentă. Cu doar o săptămână în urmă,  același Jens Stoltenberg, aflat în vizită la Washington, avertiza că planurile Rusiei de a amplasa rachete capabile să poarte încărcături nucleare în enclava Kaliningrad, la frontiera cu Polonia (stat membru NATO), ca și amenințarea că va desfășura forțe nucleare în Crimeea „va schimba fundamental echilibrul de securitate în Europa”.