Moșia eco primită gratuit de Dan Voiculescu

Moșia eco primită gratuit de Dan Voiculescu

Holdingul mogului Antenelor a primit sute de hectare în multe județe pentru a amenaja parcuri eoliene. După ce firmele sale intrau în posesia terenurilor, morile de vânt nu mai erau ridicate.

Grivco, compania înființată de Dan Voiculescu și donată fiicelor sale, deține de șase ani o moșie de 250 de hectare în comuna gălățeană Bălășești pentru care nu a scos niciun leu din conturi. Actualul condamnat la zece ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare a primit terenul de la consiliul local comunal în baza promisiunii că pe această suprafață va ridica un parc eolian care va oferi energie și localității gălățene.

„Nu s-a ridicat niciun parc eolian. Nu știu dacă mai este de actualitate proiectul. Contractul a fost semnat în anul 2008, atunci nu eram eu primar. Înțelegerea se întinde pe o perioada de 30 de ani”, ne-a declarat Paul-Cezar Maftei (PSD), primarul din Bălășești. Amuzant, edilul nu avea habar că 250 de hectare din suprafața Consiliului Local au fost trecute, pentru trei decenii, în curtea lui Dan Voiculescu.

„Generozitatea” lui Felix: renunța la 0,6%

Contractul de concesionare a fost încheiat în anul 2008, moment când primar al comunei gălățene era Marian Toniță. Acesta era membru PDL. Fostul edil nu a putut fi contactat pentru a preciza motivele care l-au convins să se asocieze cu Grivco.

Paul-Cezar Maftei susține că va cere anularea contractului, mai ales că ar fi adus pierderi localității care a fost privată de un teren de 250 de hectare. „Chiar am discutat cu juristul primăriei să vedem dacă putem da în judecată Grivco și să ne plătească 70.000 de lei ca daune”, ne-a declarat acesta.

Moșia eco din Bălășești este trecută de Felix, așa cum se semna afaceristul în notele informative la Securitate, și în ultima sa declarație de avere, din 2012. Pământul a fost luat în baza unui contract de participațiune cu localitatea Bălășești.  Obligația  Grivco era ca minimum 0,6% și maximum 1,2% din puterea instalată a turbinelor eoliene să revină comunei.

Morile de vânt i-au adus sute de hectare

Reprezentanții Grivco nu ne-au oferit, până la închiderea ediției, un punct de vedere în legătură cu acest proiect energetic.Metoda concesionării gratuite în vederea ridicării unor parcuri eoliene sau fotovoltaice a fost aplicată la scară națională de firmele lansate de Voiculescu.

CUZA VODĂ. Un astfel de proiect a fost în localitatea constănțeană Cuza Vodă. Nici acesta nu a fost ridicat. LIMANU. În ianuarie, Griv­co anunța amenajarea unei centrale electrice fotovoltaice în extravilanul localității Limanu, tot din Constanța.

TOPALU. Tot  la malul Mării Negre, holdingul voiculescian a luat, de la Academia Română, în concesionare un teren de peste 110 hectare din comuna Topalu, tot cu destinația unui parc eolian. Nici acesta nu a fost ridicat.

VALU LUI TRAIAN. În 2007, Grivco întenţiona să construiască un parc eolian şi în localitatea constănțeană Valu Lui Traian, tot din Constanţa. Pentru asta a primit o sută de hectare de pășune.

Investițiile fantomă de milioane

În 2009,  Grivco a anunțat finanțarea unor proiecte de aproape 300 de milioane de euro în parcuri cu energie verde. În baza acestor presupuse investiții, holdingul a început să primească terenuri de la Administrația Domeniilor Statului, primării și Academie.

Pentru a credibiliza investițiile, Grivco s-a asociat cu Solar Systems, firmă care ar fi urmat să producă curent din panourile solare. Solar Systems a fost dizolvată în acest an, administratorul companiei fiind Ion Bebi. Acesta a fost numit de Grivco, în 2007, și administrator al EVN Windpower Development, unde familia Voiculescu deținea jumătate din actiuni, cealaltă jumătate fiind deținută de austriecii de la EVN.

Cumpăra ieftin de la stat și vindea scump înapoi la stat

Deși nu a reușit să devină un producător de energie verde, Grivco a reușit să fie un intermediar în domeniul energetic. Altfel spus, cumpără de la stat, de obicei Hidroelectrica, și vindea tot la stat, la Transelectrica. Doar în 2012, holdingul înființat de Dan Voiculescu a vândut energie electrică companiei de stat Transelectrica, prin două contracte încheiate pe bursa de energie.

La primul, Grivco a avut contracandidaţi trei alţi „băieţi deştepţi”, iar la al doilea a fost singurul ofertant. Prin primul contract, Transelectrica a cumpărat energie la un preț de 155,95 lei MWh de la Grivco, compania care a avut cea mai bună ofertă. Prin al doilea contract, compania de stat a cumpărat energie la un preț mult mai mare, de 209,65 de lei MWh, tot de la compania lui Felix.

Când Ponta acuza Grivco

În acest caz, doar Grivco a depus oferta, în condiţiile în care Transelectrica anunţase acelaşi preţ maxim: 210 lei MWh. Încă din anii 2000 holdingul făcea parte dintre „băieții deștepți” care beneficiau de contracte avantajoase cu Hidroelectrica. În acea perioadă, compania lui Voiculescu furniza curent la Metrorex și la Electrica.

Paradoxal, în 2006, Victor Ponta acuza contractele cu statul pe care le avea actualul condamnat. Premierul îl acuza pe Codruț Șereș, fost ministru al Economiei, de încheierea contractelor cu Grivco.

Ne puteți urmări și pe Google News