Un moș surd de 81 de ani a scăpat cu viață după ce a dat peste el „Săgeata Albastră”

Un moș surd de 81 de ani a scăpat cu viață după ce a dat peste el „Săgeata Albastră”

Un octogenar, din comuna Racoviţa, a scăpat cu viaţă după ce a fost lovit de un tren Săgeata Albastră, care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea-Sibiu. Trenul a întârziat un sfert de oră.

Bătrânul veghea o turmă de capre ce pășteau pe lângă calea ferată şi, pentru că are nu mai auzea bine, nu s-a ferit din calea trenului care venea cu mare viteză. Accidentul a avut loc sâmbătă, 13 decembrie 2014, în jurul orei 13.00, la ieşirea din staţia Cornetu. Mecanicul locomotivei le-a povestit poliţiştilor că victima staţiona într șine şi nu a auzit semnalele de avertizare date din timp. În urma impactului, bătrânul a suferit mai multe traumatisme şi a fost transportat la cel mai apropiat spital.

„Persoana accidentată a fost transportată de către un echipaj SMURD la spitalul Oraşului Brezoi, judetul Valcea, unde s-a constatat un traumatism cranio-cerebral deschis și o plagă escoriată pe față, un traumatism pe partea dreaptă a feței, ulterior fiind tranferat la Spitalul Județean din Rm. Valcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IJP Vâlcea. În urma accidentului „Săgeata albastră” a înregistrat, la destinație, o întârziere de 15 minute.

 

Ne puteți urmări și pe Google News