MISIUNE IMPOSIBILĂ la Guvern: IATĂ în ce condiții poate scădea TVA

MISIUNE IMPOSIBILĂ la Guvern: IATĂ în ce condiții poate scădea TVA

Taxa pe valoarea adăugată poate scădea cu două puncte procentuale dacă în primul trimestru al anului viitor vor fi încasări suplimentare de 2 miliarde lei la buget a spus astăzi Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget. Cu toate astea, în 2014 încasările la buget au fost uneori chiar sub estimări, iar încadrarea în ținta de deficit și chiar obținerea unui ușor excedent s-a făcut doar cu prețul reducerii cheltuielilor.

"Am discutat cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene. Am convenit că, dacă în primul trimestru vom avea venituri excedentare, la fel şi în al doilea trimestru, practic în primele şase luni, toate acestea să le îndreptăm spre măsuri de relaxare fiscală în special în zona TVA. Acolo va fi o decizie politică luată împreună cu prim-ministrul României", a spus Vâlcov, citat de Agerpres. 

El a precizat că în primul trimestru al anului viitor încasările la buget ar putea fi cu 1-2 miliarde lei mai mari decât estimările. 

„În primul trimestru vom avea o creştere a veniturilor cu 1-2 miliarde lei. Toate acestea vor fi direcţionate către măsuri de relaxare fiscală. Vă dau un exemplu. Dacă după primul trimestru vom vedea că avem încasări suplimentare de 2 miliarde lei, vom putea, undeva la jumătatea anului, să luăm măsura de reducere a TVA cu 2% (2 puncte procentuale - n.r.). Dacă vom vedea că vor fi 4 miliarde în plus, vom merge cu 4% (puncte procentuale - n.r.)”, a spus Vâlcov. 

Ne puteți urmări și pe Google News