Ministrul Cazanciuc: Recuperarea prejudiciilor din infracţiuni, subiect de discuții pe agenda internaţională

Ministrul Cazanciuc: Recuperarea prejudiciilor din infracţiuni, subiect de discuții pe agenda internaţională

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că una dintre "temele emergente" aflate pe agenda internaţională, promovată inclusiv la nivelul Uniunii Europene (UE), este reprezentată de recuperarea prejudiciilor rezultate din infracţiuni.

"O temă emergentă pe agenda internaţională, promovată substanţial inclusiv la nivelul Uniunii Europene, o constituie recuperarea prejudiciilor rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Aceasta implică inclusiv o schimbare de cultură juridică şi de abordare a procesului penal", a spus Cazanciuc, la Conferinţa ministerială Justiţie şi Afaceri Interne a statelor SEECP. În acelaşi context, ministrul Justiţiei a precizat că mesajul "clar" anticorupţie trebuie să rămână unul "de prim rang" pentru întreaga Europă.

Model de urmat

"Mesajul clar anticorupţie pentru regiunea noastră şi pentru întreaga Europă este şi trebuie să rămână unul de prim rang. Ţările din regiune au dovedit că au găsit soluţii eficiente de combatere a fenomenului. Avem modele de succes în România, Croaţia, Slovenia", a adăugat Cazanciuc. Demnitarul a adăugat, pe de altă parte, că volumul de activitate, reorganizarea hărţii judiciare, alocările bugetare şi infrastructura sunt probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din zona Balcanilor. "Reprezentanţii sistemelor judiciare au identificat corect provocările din regiune. Avem aici în vedere durata procedurilor, volumul de activitate, reorganizarea hărţii judiciare, alocările bugetare sau problemele legate de infrastructură. Acestea, alături de măsurile de reformă judiciară şi de asigurarea integrităţii la nivelul sistemelor judiciare, reprezintă în viziunea noastră priorităţi de ordin regional", a spus Robert Cazanciuc, în cadrul întâlnirii.