În anul universitar 2017 – 2018, universitățile de stat din România scot la concurs, pentru anul I de studiu 62.200 de locuri subvenționate de la buget. Alte câteva mii de locuri sunt cu taxă. La acestea se adaugă locurile din universitățile particulare, care aproape că dublează numărul. Totuși, dintre zecile de mii de tineri care ctermină facultățile și-și iau licența sunt mii de oameni care nu-și găsesc loc de muncă pe specializarea lor. Paradoxul ni-l explică președintele Camerei de Comerț și Industrie a României

Sistemul educațional, părinții și tinerii au dezvoltat o obsesie pentru diplome, care e în totală contradicție cu oferta și previziunile din economia românească, spune Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR). Expresiile „toată lumea trebuie să aibă Bacalaureatul” și „toată lumea trebuie să meargă la facultate” sunt profund greșite, pentru că nu respectă realitățile de pe piața muncii.

- EVZ: Avem obsesia de a avea o diplomă la mână, dar din multe facultăți ies absolvenți care ulterior nu practică meseriile pe care le-au studiat. De ce se întâmplă asta?

- Mihai Daraban, preșe dintele CCIR: La noi, din păcate, lipsește această consiliere a copiilor chiar de la vârste fragede. Vorbim de două componente aici. Vorbim de componenta învățământului profesional și vorbim de cea a învățământului universitar. Din păcate, pe principiul acesta de se menține catedrele cu orice preț în sistemul educațional românesc, fie că vorbim de cel pre sau universitar, s-au creat și foarte multe „specializări” în învățământul superior ca facultățile să devină mai atractive. Dar, una peste alta, lipsește această interacțiune între sistemul educațional și economia reală. Noi ne întâlnim cu rectorii numai la recepții. Iar economia reală, săraca, are propriile nevoi de specializări care nu există.

Mizați pe industrii care funcționează

- Îmi puteți da exemple? De absolvenți de ale căror specializări avem nevoie?

- Sunt industrii care toate funcționează în România. ITul, nu ca industrie, ci ca ramură a Politehnicii, cu Automatica, în primul rând, după care își găsesc absolvenții job. Apoi, Industria aeronautică, Industria navală funcționează și cu perspective. Am văzut intenția Airbus de a construi la Ghimbav, acum, mai nou, și Bell Helicopters. Sunt perspective de viitor, categoric în aceste direcții, care s-ar putea urma. De asemenea, în sfera construcțiilor, civile și industriale. În general, ingineria toată este căutată și este nevoie de forță de muncă în acest sens. Sunt discipline și din cadrul Academiei de Studii Economice care sunt căutate, eu știu, financiar-contabilitate, bănci. Din păcate, există o tendință de a face toți facultăți de drept. Că este și mai la îndemână, e multă beletristică, mai puține cifre și proiecte. Dar, pe de altă parte exact cum ați spus, caută loc de muncă după aceea, pentru că nu toți ajung magistrați, avocați, notari. Foarte mulți ajung să fie niște simpli juriști de societăți comerciale, în cazul cel mai bun.

Rolul învățământului profesional, ignorat

- Chiar trebuie să meargă toți tinerii la facultate?

- Nu. Și pentru asta există învățământul profesional! Dacă ar fi învățământul nostru pe modul german, undeva de prin clasa a VI-a, copilul, dar în special tutorii legali ai săi, în Germania intră într-un proces de consiliere asupra viitorului copilului. Pentru că putem avea încredere și în corpul profesoral care ne poate spune, ca părinți, la un moment dat, domnule copilul are aptitudini ori înclinații către științele exacte sau nu. Sau dacă este mediocru. Și atunci trebuie consiliat către învățământul profesional! Nu toată lumea trebuie să aibă studii superioare!

„În Germania, 57% din absolveții de clasa a VII-a merg la profesională”

EVZ: În Germania, școlile profesionale sunt căutate.

- Mihai Daraban, președintele CCIR: În Germania, 57% din absolvenții de clasa a VIII-a pleacă în învățământul profesional!Învățământul dual german dă produse finite economiei germane. Apropos de învățământul profesional dual, sunt foarte multe meserii care își găsesc imediat loc de muncă în România. Nu cred că un sudor cu patalama la mână și eventual certificat de societățile de clasificare internaționale, gen Germanische Lloyd sau American Bureau of Shipping, nu și-ar găsi loc de muncă. Garantez eu că găsește. Avem nevoie de lucrători pe mașini cu comandă numerică, macaragii, lăcătuși mecanici și tot ce înseamnă lucrat în fier beton în construcții. E nevoie de oameni.

- Vedem asta și în ofertele anunțate zilnic de ANOFM.

- Sistemul educațional ar trebui să se adapteze la cererea pieței. Acum, eu știu că poate se va renunța la anumite catedre care produc niște absolvenți fără viitor, dar domnul profesor respectiv trebuie să înțeleagă și să se reprofileze el, până la urmă. Sau să se mute în altă localitate unde sunt cereri de asemenea absolvenți.

Învățământul n-a urmat evoluția economiei

- Piața muncii și economia s-a schimbat mult după Revoluție. Sistemul educațional cum a evoluat?

- România a suferit trei resetări economice după Revoluție. Vorbim de perioada „is a jungle out there”, adică perioada anilor `90, vorbim de perioada de la Mugur Isărescu încolo, anii 2000-2007, când România a semnat actele de preaderare la Uniunea Europeană, și am început să bifăm celebrele stegulețe, plus primele proiecte incipiente PHARE de preaderare. După care, a fost a treia resetare propriu-zisă, de la 1 ianuarie 2007 când am intrat efectiv în UE. Ei, sistemul educațional n-a urmat aceste trei resetări. Și-au „văzut” de treaba lor și au încercat prin toate mijloacele să nu fie afectate catedrele existente prin anii ,90. Au pierdut interacțiunea cu economia reală. Și vorbim de toate palierele aici! Învățământ preuniversitar, postliceal, universitar și așa mai departe.

„Cifrele de la bacalaureat arată că tinerii sunt îndrumați greșit”

- EVZ: Se spune că starea învățământului românesc se vede cel mai bine în eșecul an de an de la bacalaureat. Așa e?

- Mihai Daraban, președintele CCIR: Eu n-aș face o tragedie din asta!

- De ce? Trebuie explicate altfel acele cifre tot mai mici de absolvenți de liceu cu diplomă?

- Ar trebui! Pentru că arată, de fapt, o greșeală de orientare! Dacă vedem într-un județ că doar 45% sau maximum 50% au luat BAC-ul, nu trebuie să intrăm în panică și să creem o isterie națională. Eu un barometru faptul că au luat doar atâția examenul, ceea ce pe Ministerul Educației ar trebui să-l pună pe gânduri. Pentru că e evident că a lipsit consilierea! Nu că n-au fost suficient de pregătiți. Ci că sistemul educațional a greșit că s-a ajuns aici! Că nu i-a reorientat pe res pectivii tineri să-și aleagă o altă carieră, o meserie! Și această problematică, a consilierii, cred că atârnă foarte mult pe umerii domnilor și doamnelor profesori. Că și noi ne uităm, sistemul privat, cum cresc salariile în sistemul bugetar. Domnule, dar nu se discută în sistemul bugetar nimic legat de performanță!

Oglinda „performanței” dascălilor

- A cadrelor didactice?

- Da, vorbim de salariile din sistemul bugetar care se vântură acum, dar nu am văzut criterii de performanță nicăieri. Că până la urmă, trebuie să admit, chiar dacă îmi pun în cap sindicatele din Învățământ, dar cum eu nu sunt om politic și nu mă interesează (...).

- Rezultatele reflectă, spuneți, și performanța dascălilor...

- Exact. Ce i-au învățat și de ce n-au spus la timp că respectivul copil, care a picat, nu este apt pentru așa ceva. Adică măcar să vedem un raport în sistemul educațional care să arate că ei au încercat să-i convingă că merge într-o direcție greșită, dar el a susținut că vrea să-și ia Bacalaureatul, că așa i-au spus părinții, și astea sunt rezultatele. Dar să poți dovedi că știai de doi ani că acel copil nu va lua examenul. Adică să nu mire pe nimeni. Că ne mirăm toți, a doua zi după aflarea rezultatelor, și intrăm într-o isterie națională, „vai de mine, cât de puțini absolvenți cu BAC avem”.

- Urmărind raționamentul, de fapt aceia sunt tinerii care trebuiau să fie forța de muncă, dacă urmau un învățământ profesional.

- Da. Asta e valabil la partea de preuniversitar.

„Pe ultimul loc în UE la cercetare și productivitatea muncii”

- EVZ: Care e cea mai gravă problemă a învățământului universitar?

- Mihai Daraban, președintele CCIR: La învățământul universitar din sistemul care are și o componentă de bază cercetarea, lucrurile sunt și mai rele. Dânșii trebuie să țină cont de faptul că suntem pe ultimul loc în UE la inovare-cercetare. Și n-am văzut profesori universitari umblând și bătând la uși, efectiv, pentru că n-o să-i caute agentul economic. Agentul economic, dacă n-a găsit o soluție pe plan local, își aduce componenta din import, se descurcă, viața merge înainte. Profesori universitari angrenați în cercetare trebuie să umble pe la agenții economici precum agențiid e vânzări. Mai rău ca teleshoppingul, să se ducă peste ei cu oferte: domnule, noi știm că dumneavoastră faceți asta, și noi am dezvoltat un proiect care credem că vă va crește productivitatea muncii și nici nu mai trebuie să importați. Ei, nu! Dânșii stau în vizuină.

Trei lucruri de bază trebuie reparate

- Sunt totuși câțiva care ajung la concursuri internaționale cu proiecte...

- Da, dar repet. Este ca cinematografia românească, care nu e vandabilă. O facem, luăm premii de critică, de artă și așa mai departe, dar cum stăm cu bugetul și încasările. Aici e problema până la urmă. Că dacă nu învățăm să fim și comercianți pe lângă inventatori, sau inovatori sau cercetători, nu facem nimic. Degeaba cerectăm. Consumăm banii de pomană. Am bifat, am ținut o teză, vin tot alți profesori și ne aplaudă, mergem la conferințe internaționale, dar în spate nu rămâne nimic. Și marile probleme din economia românească sunt aceste trei chestiuni pe care le știm cu toții, ni le-au spus cei de la Bruxelles. România este pe penultimul loc la productivitatea muncii, ultimul loc în UE la inovare- cercetare, ultimul loc la digitalizare administrativă. Dacă reparăm aceste trei sau plecând de la aceste trei să încercăm să ne îmbunătățim poziția în UE, vom avea rezultate economice pe măsură.

„Legea educației trebuie făcută cu copy-paste după modelul german”

- EVZ: Știu că sunt companii în țară, prin vest multe, care iau clase întregi de elevi pe care-i învață meserie și apoi îi angajează. CCIR a și semnat un parteneriat în urmă cu doi ani, cred, pentru dezvoltarea învățământului profesional. Ce s-a materializat?

- Mihai Daraban, președintele CCIR: În special companiile străine fac asta. Da. Noi am avut cea mai mare deschidere de la domniii Miniștri ai Educației cu care am interacționat, am avut o super-relație. Dar anticorpii din sistem nu-i vor lăsa niciodată să înainteze. Cred că o lege a educației care să aibă un impact asupra creării de forță de muncă pentru economia reală din România nu cred că trebuie făcută de Ministerul Educației.

- Dar de cine?

- De cei mai buni traducători pe care- i avem în România?

- Care să facă ce? Să adapteze un alt model?

Traducere și atât

- Care să ia un model european consacrat educațional, să-l copieze/traducă ad literam, unde văd numele țării țării respective să-l taie, să scrie România, și atât!

- Ce model s-ar aplica cel mai bine la noi?

- Cred că modelul german. Care până la urmă e recunoscut și de americani, mă refer la partea profesională, de învățământ profesional. Dar se începăe consilierea din clasa a VI-a, iar ea este mai aplicată pe tutorele legal că n-ai ce să consiliezi un copil la vârsta aceea. Dar poți să consiliezi tutorele legal să nu-i facă acasă capul pătrat copilului aluia că „neam de neamul nostru am ținut ca tu să fii doctor”! Nu, nu toți pot fi doctori. Și este rolul școlii să-i spună tutorelui legal unde are copilul aptitudini și unde nu.

„Avem 37 de centre universitare”

„Pe mine m-a prins Revoluția la jumătatea universității. Îmi aduc aminte că în România erau centrele universitare de la București, Cluj, Iași, Timișoara, după care urmau alte centre mai pe specialități, gen Craiova, Brașovul cu silvicultură și atuvehicule rutiere, Galațiul cu nave și chimie alimentară, Constanța doar Institutul de Marină și o școală de ingineri, Târgu Mureșul cu Medicina, Minele pe la Petroșani și Petrol și Gaze de la Ploiești. Toată economia națională era deservită de aceste centre, 11 erau. Acum sunt 37 de centre universitare! Avem facultăți la Slobozia și Caracal. Atunci nu trebuie să ne mire nimic de calitatea învățământului din România! Că stai și te întrebi ce cadre universitare capabile să eporte cunoștințe către studenți sunt în localități mici, unde corpul profesoral este format din oaste de strânsură, din oameni ajunși peste noapte profesori universitari. Iar învățământul, toată această schemă proastă este din interior. Domnii profesori au alterat sistemul, nu a venit cineva din afară, din economia reală, să-i restructureze, să-i învețe cum se predă la școală. Ei, singuri, au libertate deplină. Numai că s-a înțeles autonomia universitară foarte prost. Facem noi ce vrem, facem ce ne trece prin cap, restul nu contează”, spune Mihai Daraban.