Mexicul trimite o armată de imigranți să asedieze granița Statelor Unite
- Claudiu Vitanos
- 4 aprilie 2018, 00:00
Un convoi de peste 1200 de imigranți din centrul Americii de Sud este primit cu ajutoare în localitățile mexicane de pe traseu, în drum spre frontiera americană. Statul mexican, care i-a primit pe motive „umanitare” nu face nimic pentru a opri înaintarea.
Coloana de imigranţi, organizată de ONG-ul mexican Pueblo Sin Fronteras (Poporul Fără Frontiere - n. red.) a început deplasarea pe 25 martie la Tapachula, în apropierea frontierei mexicane cu Guatemala. Marşul preconizează să străbată cei peste 3200 km. până la frontiera cu SUA. O parte dintre imigranți declară că vrea să ceară azil în Statele Unite, în timp ce restul vor să forțeze o pătrundere ilegală pe teritoriul american.
Guvernul federal mexican s-a abţinut până acum să facă recomandări autorităţilor locale cu privire la modul în care trebuie trataţi imigranţii. Acest lucru a fost perceput ca o mână liberă dată acestora. Oficialii regionali sprijină deplasarea convoiului procurând autobuze, autoturisme, ambulanțe și camionete de poliție pentru a ajuta la transport. De asemenea, au oferit cazare în piețe sau în depozite goale.
Rodrigo Abeja de la Pueblo Sin Fronteras încearcă să exonereze autorităţile locale: „ne-au ajutat, în parte ca să grăbească grupul masiv să iasă de sub jurisdicția lor”. „Există multă presiune din partea autorităților să oprească convoiul, din cauza reacției lui Donald Trump”, a mai spus el.
„Trebuie opriți sau le opresc eu vaca de muls!“
Trump a condamnat dur luni, în stilul său caracteristic, evenimentele din Mexic printr-un mesaj pe contul său de Twitter.
Liderul de la Casa Albă susţine că Mexicul „face foarte puţin, dacă nu chiar NIMIC” pentru a opri fluxul de imigranţi ilegali în SUA. „Trebuie să oprească fluxurile mari de droguri și oameni, sau le voi opri eu lor vaca de muls, NAFTA”, a ameninţat preşedintele american, referindu-se la acordul trilateral de liber schimb nord-american între Canada, SUA şi Mexic, aflat în curs de renegociere.
Donald Trump a anunțat recent că va excepta Canada și Mexicul de la majorările de taxe la importurile de aluminiu și oțel.
Fără a se referi explicit la convoi, ministrul de interne mexican, Alfonso Navarrete, a scris pe Twitter că a discutat cu secretarul pentru securitatea internă a SUA, Kirstjen Nielsen, încercând să găsească împreună cu aceasta „cele mai bune modalităţi de a aborda fluxurile de migranţi în conformitate cu legile ambelor ţări”.
Legislația Mexicului permite deplasarea liberă a persoanelor din America Centrală intrate legal în țară, chiar dacă obiectivul acestora este trecerea ilegală a frontierei cu SUA. Conform coordonatorului de proiect al caravanei de la Pueblo Sin Fronteras, Alex Mensing, „imigranții primesc vize umanitare sau permise de trecere valabile 20 de zile, timp în care pot ajunge la granița SUA”.
Atitudinea Mexicului seamănă cu cea a cancelarului german Angela Merkel care în timpul crizei refugiaţilor din 2015 a anunţat că Germania va primit toți imigranții sirieni pentru ca apoi să impună repartizarea acestora în toate statele UE.
Guvernul mexican este presat pe de o parte de renegocierea NAFTA, iar pe de alta de avansul de 18% în sondajele de opinie în favoarea candidatului de stânga la preşedinţie, Andes Manuel Lopez Obrador, conform unui sondaj publicat luni. Victoria acestuia în alegerile de la 1 iulie ar putea aduce la putere la Ciudad de Mexico un regim mult mai puţin dispus la concesii faţă de Statele Unite, atât în privinţa migraţiei, cât şi a comerţului.
Trump se tot străduieşte să-şi finanţeze zidul
Donald Trump a promis în capania electorală prezidenţială că va limita imigraţia în SUA şi va construi la graniţa cu Mexicul un zid care va fi plătit de această din urmă ţară. La finalul lunii ianuarie el scria pe twitter:
„...Zidul va fi plătit, direct sau indirect, sau prin rambursare pe termen lung, de Mexic, care are un surplus ridicol de 71 de miliarde de dolari din comerțul cu SUA. Zidul de 20 de miliarde de dolari reprezintă mărunțiș, comparat cu cât produce Mexicul de pe urma SUA. NAFTA e o glumă proastă!”.
Ciudad de Mexico s-a opus în permanenţă ideii unui zid la graniţa cu Statele Unite, cu atât mai mult să-l plătească. Vara trecută, cotidianul The Washington Post (WP) a publicat transcrieri ale unor convorbiri telefonice ale lui Trump cu preşedintele mexican Enrique Peña Nieto.
„Dacă ai să spui că Mexicul nu va plăti zidul, atunci nu vreau să mă mai întâlnesc cu voi, băieți, pentru că nu pot să accept așa ceva”, i-a spus Trump lui Pena Nieto întro convorbire telefonică pe 27 ianuarie 2017, potrivit unei transcrieri care a fost „scursă” către presă de personalul de la Casa Albă.
Noua administrație deschide focul
Numărul imigranților care au murit în apropierea graniței dintre Mexic și SUA a crescut în 2017, chiar dacă numărul total al celor care au încercat să treacă granița a scăzut considerabil, conform agenției ONU pentru migrație. Anul trecut, au murit 412 persoane pe ambele părți ale graniței, față de 398 în 2016. „Creșterea ratei mortalității este îngrijorătoare având în vedere că mult mai puțini imigranți au intrat în SUA prin granița cu Mexicul față de anul trecut”, a spus Frank Laczko, șeful Centrului de Analiză a Datelor din cadrul Organizației Internaționale a Migrației (OIM).