Mesajele politicienilor cu ocazia Floriilor şi a Paştelui catolic

Mesajele politicienilor cu ocazia Floriilor şi a Paştelui catolic

Preşedintele Klaus Iohannis, fostul preşedinte Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au transmis astăzi mesaje de felicitare cu ocazia Floriilor şi a Paştelui catolic.

"Tuturor celor care serbează astăzi Paștele catolic și protestant și Floriile ortodoxe le urez sărbători fericite, sănătate și încredere! La mulți ani tuturor românilor care poartă nume de flori!", a scris pe Facebook Klaus Iohannis, care petrece Paştele la Sibiu.

"Creștinii ortodocși din ‪#‎România‬ sărbătoresc astăzi Floriile - vă doresc tuturor o zi cât mai frumoasă, petrecută alături de familie și de cei dragi! Și la mulți ani dacă vă aniversați ziua onomastică! Sper ca sărbătorile pascale să ne găsească pe toți sănătoși, uniți și cât mai optimiști", a scris şi premierul Victor Ponta, pe aceeaşi reţea de socializare.

Mesaj de felicitare cu ocazia Floriilor a transmis şi fostul preşedinte Traian Băsescu. "La mulţi ani celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică de Florii. Să aveţi numai bucurii alături de cei dragi şi să aveţi parte de prieteni adevăraţi", a scris Traian Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News