Memorandumul Rompetrol - Statul Român, aplicat până la finalul anului

Memorandumul Rompetrol - Statul Român, aplicat până la finalul anului

Oficiali ai KMG International (fostul grup Rompetrol), ai companiei mamă din Kazahstan - KazMunayGas, dar şi ai companiei chineze CEFC (care va prelua în perioada următoare pachetul majoritar de acțiuni al Rompetrol) au discutat, ieri, pentru prima dată cu premierul Mihai Tudose, miniştrii energiei, economiei şi finanţelor, dar și alți experți guvernamentali, aplicarea prevederilor din memorandumul semnat în 2013 și aprobat în 2014.

Discuțiile dintre oficialii KMG International, KazMunay Gas şi CEFC cu premierul Mihai Tudose, miniştrii Energiei, Economiei şi Finanţelor, Toma Petcu, Gheorghe Șimon şi Ionuţ Mişa, au vizat, în principal, reluarea și continuarea etapelor necesare pentru implementarea memorandumului, care prevedea vânzarea prin procedură de privatizare a 26% din pachetul deținut de stat (44,7%) la Rompetrol Rafinare, dar și constituirea în parteneriat a unui fondul de investiții, cu o valoare investițională de până la 1 miliard de dolari (USD).

Ne-am întâlnit ieri (joi, n.r.) cu reprezentanții Guvernului, cu premierul Tudose și miniștrii Energiei, Economiei și Finanțelor. Tema principală de discuție a fost intrarea în vigoare a memorandumului de înțelegere din 2013 și să ne reafirmăm angajamentul că suntem gata să punem în aplicare acest memorandum. Avem confirmarea că lucrurile vor fi accelerate și vom vedea soluții rapide (...) Am văzut că reprezentanții Guvernului doresc să finalizeze acordul cu noi și să implementeze memorandumul. De asemenea, și-au exprimat părerea că nu este în beneficiul nimănui să stăm să mai așteptăm. Nici noi nu mai avem răbdare ca această situație să mai dureze ani și ani, ci vrem să fie rezolvată cât mai repede posibil, pentru ca angajamentul luat în ceea ce privește investițiile noastre aici să devină realitate”, a explicat Azamat Zhangulov, senior vicepreședinte al KMGI, într-o conferință de presă.

Cât privește constituirea fondului de investiții, oficialul KMGI este ferm. „Ne-am luat angajamentul că vom înființa acest fond (de investiții, n.r.), care va aduce noi investiții, care vor genera noi taxe și noi joburi, iar, mai ales în situația actuală a economiei, problema locurilor de muncă este una esențială”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma discuțiilor de ieri, Guvernul român a decis înființarea unei comisii interministeriale care să asigure suport în implementarea rapidă a memorandului, care a suferit 14 amânări în patru ani.

„Noi ne-am făcut partea prevăzută în acest memorandum, care este valabil până la finele anului. Dacă statul român are nevoie de mai mult timp pentru parcurgerea etapelor ce-i revin, suntem dispuși să discutăm și o amânare”, a arătat Azamat Zhangulov.

Pe lângă asta, comisia care se ocupă de privatizarea pachetului de 26,7% din acțiunile deținute de statul român la Rompetrol Rafinare (în total statul deține un pachet de 44,7%) urmează ca în maximul două săptămâni să prezinte calendarul scoaterii la vânzare a acestora. Prin memorandum, KMGI s-a angajat să o achiziționeze pachetul de acțiuni cu 200 de milioane de dolari.

„Ne păstrăm acest angajament. Comisia de privatizare a reînceput în urmă cu două luni procedura de scoatere la vânzare a acestor acțiuni", a susținut oficialul companiei.

Partea kazahă a evidențiat că operaționalizarea memorandumului este blocată de dublul sechestru pus de statul român, în primăvara anului trecut, pe o parte din activele Rompetrol, în baza unor investigații care nu au nicio legătură cu actualul proprietar sau cu activitatea din ultimii 10 ani a companiei, ci cu privatizarea inițială din anii 90.

În 2007, KazMunayGas a preluat Rompetrol de la o entitate privată. Compania de stat kazahă a fost cumpărător de bunăcredință și a primit asigurări că nu există nicio problemă legală. Aceste probleme care au apărut ulterior sunt de dinainte de venirea noastră la Rompetrol, iar KMG nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat înainte de 2007. Noi am investit 4 miliarde de dolari în cei 10 ani de când deținem Rompetrol și suntem interesați de viitorul companiei, nu de trecutul ei”, a explicat senior vicepreședintele KMGI, Azamat Zhangulov.

Din 2007, de când deține Rompetrol, KMG a investit 4 miliarde de dolari, din care jumătate s-au dus în partea operațională. Partea de rafinare și de distribuție s-au dezvoltat astfel încât astăzi, Rompetrol procesează anual 5 milioane de tone de țiței, fiind cea mai mare rafinărie românească în acest moment. 

Compania chineză CEFC a semnat deja un acord de preluare a pachetului majoritar de acţiuni de la Rompetrol, iar tranzacţia ar urma să fie finalizată în acest an.