Medicul nigerian acuzat că ar fi încercat să îşi otrăvească bona, achitat pentru tentativă de omor

Medicul nigerian acuzat că ar fi încercat să îşi otrăvească bona, achitat pentru tentativă de omor

Medicul Oviarobo Osagie Enabulele Hope a fost achitat de Tribunalul Bucureşti pentru acuzaţia că ar fi încercat să o ucidă pe bona copilului său folosind dimetilmercur, o substanţă extrem de toxică

Mariana Ţuţu, bona medicului Hope, l-a reclamat pe acesta că ar fi încercat să o omoare cu ajutorul substanţei toxice, despre care i-ar fi spus că este un medicament pentru tratarea diabetului. Pe parcursul procesului pe fond a ieşit la iveală însă un triunghi amoros din care făcea parte nigerianul, concubina acestuia, Vanesa, şi fiul bonei. Procurorii l-au acuzat pe nigerian că după ce a aflat că iubita lui româncă s-a culcat cu fiul bonei, ar fi încercat să o ucidă.

Otrava, luată pe factură

Medicul Hope (foto) nu a negat achiziţia substanţei periculoase, despre care a spus că a cumpărat-o pentru a o folosi la clinica lui privata din Nigeria pentru calibrarea aparatului de Rezoluţie Magnetică Nucleară (RMN), însă a susţinut tot timpul că este victima unei înscenări în ceea ce priveşte acuzaţia de tentativă de omor. El a prezentat şi facturile emise pe numele lui de clinica din Germania, la care lucra, întrebându-se, retoric, ce fel de traficant poate prezenta astfel de documente pentru marfa traficată.

Neurologul a fost însă condamnat pe fond la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de produse sau substanţe toxice.

Dimetilmercurul este o substanţă letală la atingere sau inhalare, cel mai cunoscut caz de deces în urma expunerii la această substanţă fiind cel al omului de ştiinţă Karen Wetterhahn, toxicolog şi profesor de chimie, care a murit în 1996, la câteva luni după ce şi-a scăpat pe mănuşa mâinii stângi o singură picătură de dimetilmercur. Audiată pe fond, bona a declarat că a spart fiola cu ciocanul, că a ţinut substanţa patru zile în frigider, într-un borcan, că a dus-o apoi la Poliţie când a aflat ce este, iar apoi a aruncat-o la gunoi de ciudă că nu e crezută.

Ameninţată cu practici Voodoo

Bona nigerianului a mers cu povestea şi mai departe, acuzându- l că, după ce acesta a eşuat să o ucidă cu dimetilmercur, medicul Hope s-ar fi orientat către o metodă „tradiţională”: ar fi ameninţat-o că o va ucide prin practici Voodoo. „Ulterior incidentului cu borcanul, inculpatul mi-a spus că era mercur şi mi-a zis că ăsta e numai începutul şi că o să îmi facă Voodoo, că aşa se procedează în ţara lui”, a susţinut la proces bona nigerianului, pe data de 2 decembrie 2016. Medicul Hope a fost prins pe aeroportul din Oradea, după ce autorităţile din Germania le-au alertat pe cele din România cu privire la faptul că acesta transportă dimetil mercur, iar la percheziţii a fost găsită substanţa.