Medicul care a spus că transportarea lui Nicuşor Constantinescu în ţară îi pune viaţa în pericol este acuzat de luare de mită. Numele lui apare în documente oficiale, în SUA

Medicul care a spus că transportarea lui Nicuşor Constantinescu în ţară îi pune viaţa în pericol este acuzat de luare de mită. Numele lui apare în documente oficiale, în SUA

Numele lui Şerban Cocioabă, medicul din SUA care a semnat raportul privind starea de sănătate a şefului CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, apare într-un document al Departamentului de Sănănătate şi Servicii Umane al Statelor Unite. Acesta este asociat cu două abateri, una din ele fiind una de luare de mită, în anul 1999.

Potrivit Hotnews, la data de 22 martie 1999, Şerban Cocioabă a fost găsit vinovat de luare de mită, iar la 19 aprilie a fost condamnat la doi ani de probaţiune, şase luni de arest la domiciliu şi a fost amendat cu suma de 10.000 de dolari.

Şerban Cocioabă ar fi primit bani în schimbul trimiterii pacienţilor înscrişi în programul MediCare la American Open MRI Center. Medicul a pledat vinovat în faţa acestei acuzaţii, potrivit unei decizii a Departamentului de Sănănătate şi Servicii Umane al Statelor Unite.

Potrivit documentului emis de Biroul de conduită profesională Departamentului de Sănătate din SUA, actul pentru care a fost condamnat medicul Şerban Cocioabă “constituie o infracţiune în conformitate cu legislaţia federală”.

Ieri, Consiliul Judeţean Constanţa a prezentat presei un document semnat de medicul Şerban L. Cocioabă, de la Clinica Medical Metamorphosis din New York, în care era specificat faptul că transportarea lui Nicuşor Constantinescu în România i-ar pune acestuia viaţa în pericol.