Mica Unire”, primul pas spre România, adică Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza realizată la 24 ianuarie 1859 este descrisă întrun mod lamentabil. Prin şabloane! Şabloane comuniste în care masele populare - care, în mod evident, fac istorie.
Nimeni nu vorbește de situația internațională de atunci, de deznodământul războiului Crimeii care a dus la un context european favorabil realizarii Unirii. La voinţa cancelariilor străine, la jocurile făcute de politicienii români patrioţi şi la implicarea societăţilor secrete.
Nominalizarea lui Alexandru Ioan Cuza a fost grea. În Moldova s-au înregistrat 38 de candidaţi la domnie. Şi pentru că tabăra conservatoare era împărţită între fostul domnitor Mihail Sturza şi fiul acestuia, Grigore Sturza, iar tabăra liberală între Vasile Alecsandri sau Costache Negri, a fost nevoie de un compromis.
Soluția a fost desemnarea colonelului Alexandru Ioan Cuza drept candidat la domnie. Între cele două tabere a fost un război terbil: tentative de asasinat, pregătiri pentru lovituri de stat. O situaţie complicată în care jucau şi lojile masonice, dar şi Rusia care îl susţinea pe agentul său Grigore Sturza, zis şi Muhlis Pașa sau „beizadea vițel”. Soluţia de compromis a fost Cuza. „Hai sictir, farsorule!“ Aşa se spune că a sunat răspunsul lui Cuza la adresa lui Costache Negruzzi în seara zilei de 3 ianuarie 1859. Al. I. Cuza juca tacticos billiard în sala comandamentului armatei moldovene.
Pe 5 ianuarie, Cuza era ales domn al Moldovei. Nu supăra pe nimeni! La Bucureşti, situaţia era mai tensionată. Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali - a se citi lojile masonice - au inițiat, prin intermediul unor fraţi, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării.
Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei. Oficial, istoria consemnează că, într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române.
Mult mai plastic, NS Govora scrie în „Relațiile româno-ruse” (Editura Carpaţii, Madrid, 1981) că: „Pentru a obţine alegerea lui Cuza, Partida Naţională a recurs la ajutorul mulţimii. În dimineaţa de 24 ianuarie, pe Dealul Mitropoliei s-au adunat peste 30.000 de oameni, strânşi de liberalii radicali, care erau gata să intervină prin forţă, la nevoie, pentru a împune alegerea lui Cuza pe tronul Ţării Româneşti. Erau prezenţi tăbăcari, măcelari, meseriaşi, negustori, ţărani din satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa, elevi ai claselor superioare.
Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare, care susținea alegerea lui Bibescu. Guvernul a înconjurat palatul cu un cordon militar, soldații având ordin să tragă dacă mulțimea va încerca să pătrundă în sala Adunării. Şefii Partidei Naţionale se înţeleseseră cu comandantul acestui cordon militar, colonelul Vlădoianu, ca ordinul să nu fie executat. Şi în sala Adunării a pătruns un număr mare de cetăţeni, printre care şi mulţi măcelari, care-şi ascuteau cuţitele în mod semnificativ. Deputaţii înspăimântaţi - e vorba despre adversarii Partidei Naţionale - nu au îndrăznit să-i înfrunte pe măcelari şi au votat tot pe Cuza”.
Da, istoria are dreptate! Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, a fost ales şi domn al Ţării Româneşti în unanimitate!
Rareori în istoria nostră s-a vorbit despre unanimitate!
Recomandările noastre
