Fostul magistrat militar, generalul (R) Ion „Jean” Panaitescu a dezvăluit într-un interviu incendiar, publicat pe blogul avocatului Marian Nazat, cum s-au condamnat oameni în acele vremuri. A mai spus cum și cine a furat din Casa Poporului, cum a scăpat de povara de a fi judecătorul Ceaușeștilor și a dezvăluit cauza sinuciderii lui Gică Popa, judecătorul care l-a condamnat pe fostul dictator la moarte

Judecătorul Jean Panaitescu este cel care i-a judecat și condamnat, în primele luni după Revoluție, pe foștii demnitari comuniști, membri ai Comitetului Politic Executiv. Fostul magistrat a devenit, după pensionare, avocat și i-a povestit avocatului Marian Nazat, la rându-i fost procuror, prin ce a trecut în acele vremuri tulburi. Un dosar ca un „Nurnberg”, pe care nimeni nu și-l prea dorea.

Nazat a publicat pe blogul personal un interviu cu fostul judecător militar, generalul Ion „Jean” Panaitescu, care povestește cât de apăsătoare au fost deciziile pe care le-a luat, cum a scăpat de misiunea de a-i condamna pe Ceaușești și de prezența ofițerilor acoperiți în rândul magistraților. Prima parte cu fragmente din acest interviu a fost publicat de EVZ pe 1 Decembrie 2016.

FOTO: Marian Nazat

Au existat simulatoare de arme automate

- Marian Nazat: După ce ați judecat un astfel de dosar, îmi puteți spune ce a fost în decembrie 1989 în România ? Revoluție, lovitură de stat ori amestec grosolan al străinătății în treburile noastre interne ?

- Jean Panaitescu: Pe Bulevardul Ghencea, în perimetrul unei unități militare funcționa (…) o altă unitate militară în care se fabricau instalații pentru antrenamentul psiho- fizic al militarilor(…). Altfel zis, se fabricau simulatoare ale zgomotelor produse de unele categorii de armament de infanterie.(…). Prin unele clădiri de importanță strategică din București sau din alte orașe mari, teroriștii făceau un zgomot asurzitor de Kalașnikoave și mitraliere, dar nu împușcau pe nimeni. A se vedea, de pildă, focul susținut (…) de la Palatul Regal împotriva clădirii Comitetului Central.

Fațada primei clădiri a fost distrusă, iar C.C-ul, a rămas bine mersi. Teroriștii au fost, de fapt, simulatoarele de la U.M. 02272 București, amplasate din timp pe clădirile din preajma unor puncte strategice. Ele au tras în noi, 16 – 22… (…) Eu afirm că în anul 1989 a fost (și) o revoltă populară uriașă acompaniată de simulatoare de foc sau, așa cum a fost în ziua de 21.12.1989, la manifestația de la Sala Palatului, de amplificatorul unei radiostații mobile a M.Ap.N.(…).

FOTO; Ioan „Jean” Panaitescu

„Am condamnat un dezertor pe versurile lui Mircea Dinescu”

- Marian Nazat: Ce ați simțit ca judecător după prima condamnare? Dar ca om ? Nu este împovărător și inuman, în același timp, să-ți judeci semenii?

- Jean Panaitescu: L-am judecat pe un soldat dezertor. Fugise din cazarmă pentru o mândră care îl uitase. În timpul pledoariei procurorului recitam în gând, pentru nefericit, următoarele versuri ale lui Mircea Dinescu: „De nu, să-ți porți neprihănirea tristă/ca pe un câștig umil de câțiva franci/eu am să-mi fac obiele din batistă/ pe rănile aprinse în bocanci// când tu în parcuri roze te vei bate/ cu flori printre frumoși adolescenți/ eu am să port o raniță în spate/și-am să-i învăț algebra pe sergenți…”. I-am dat o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu circumstanțe atenuante, la Batalionul Disciplinar. Mai jos nu se putea. Vedeți, iubirea care mișcă sori și stele l-a dus pe amorez drept la bulău. (...)

„L-am găsit pe judecătorul lui Ceaușescu beat, lângă un pom”

- Marian Nazat: Ați pomenit numele judecătorului Nistor, unul dintre cei doi membri ai completului învestit să-i judece pe soții Ceaușescu. Celălalt, Gică Popa, s-a sinucis la scurt timp după rușinosul, barbarul proces. Conștientizaseră ei că au siluit normele elementare de drept, că au fost niște unelte ale unor forțe dezlănțuite de mirosul sângelui ? Bănuiesc că ați discutat cu ei atunci, ce vă spuneau, ce simțeau? Prevestea ceva gestul tragic de conștiință pe care Gică Popa îl va săvârși ?

FOTO; Ambii judecători care i-au condamnat pe soții Ceaușescu au murit. Gică Popa s-a sinucis, iar Ioan Nistor a murit de cancer

- Jean Panaitescu: Imediat după ce au dat sentința cei doi judecători, alături de ceilalți participanți la asasinat, procurorul de ședință, grefierul – plutonierul adjutant Jan Tănase -, avocații, generalul Stănculescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, maiorul Mugurel Florescu și militarii din plutonul de execuție, s-au întors la București. Au luat în elicoptere și cele două cadavre pe care le produseseră. Înghesuiala fiind mare, cei doi morți au servit de canapele – calde încă – unuia dintre mai sus pomeniții. După ce au aterizat pe Stadionul Ghencea, au abandonat cele două victime – învelite în foi de cort – undeva în câmp, iar ei, amintinduși că era prima zi de Crăciun, s-au omenit creștinește – fiindcă era și cazul – cu sarmale și vin fiert la baza sportivă Steaua! După ce s-au aghezmuit, judecătorii au ajuns la tribunal pe la miezul nopții. Pe Popa Gică l-a dus la domiciliu domnul colonel Ciobotaru, iar colonelul Nistor, beat, fără mijloc de transport, a luat- o singur, printre teroriști, spre casă. (…) Popa Gică, Nistor și Tănase au fost ascunși câteva zile prin Tabăra militară de la Sinaia, apoi la Hotelul Haiducului din Drumul Taberei, în fine, până la urmă, s-au ascuns – unul pe altul. (…)Alcoolul le teroriza și deruta organismul. Așa se face că, într-o noapte de februarie, pe la trei, mă sună colonelul Coșoianu – coleg și prieten cu Gică Popa – și-mi spune să mă deplasez, urgent, în zona Crematoriului Cenușa pentru a-l recupera pe judecătorul lui Ceaușescu. L-am găsit beat, după un pom…

Ambii judecători ai lui Ceaușescu erau alcoolici

Jean Panaitescu: Popa Gică avea momente de melancolie neagră, de prăbușire afectivă, ori de proiecții onirice grandioase(…). În octombrie 1989, GicăPopa îl condamnase la moarte pe diplomatul Dumitru Răceanu și, de aceea, poate, „Revoluția” nu i-a priit, de aceea depresia i s-a acutizat. Pe 28.02.1990, a venit la Tribunalul Militar Teritorial, iar eu, văzându-i starea, l-am avertizat pe colonelul Coriolan Voinea – vechi amic al generalului – că, dacă nu va fi internat de urgență, Popa Gică se va sinucide. Generalul s-a sinucis a doua zi, într-un birou din Ministerul Justiției. Nimeni nu l-a ajutat, iar combinația dintre medicamentele antidepresive și alcool este întotdeauna fatală… La Popa Gică problema etică a «rușinosului și barbarului proces » nu a existat, căci el s-a sinucis nu fiindcă ar fi regretat fapta, ci pentru că suferea de o depresie psihotică endogenă, cel mult potențată de evenimentul din 25.12.1989. (...)În schimb, generalul Nistor era mai robust din punct de vedere psihic. Nu s-a îndoit niciun moment și de nimic din tot ce a făcut la Târgoviște – la el toate erau în ordine. Îl cam deranja diabetul, dar i-a zis lui un doftor că vodca face minuni la hiperglicemie. Rareori îl mai zăreai treaz pe Nistor. A murit acum vreo doi ani. Ambii știau că așa-zisul Tribunal Militar Excepțional nu avea temei legal, că, în cauză, nu a existat niciun act de sesizare a instanței, că Nicolae și Elena Ceaușescu erau privați de libertate nelegal, că nu s-a efectuat, înainte de proces, niciun act de urmărire penală, că apărătorii nu-și puteau exercita ocupația întrucât nu au avut acces la dosar etc. Nicio judecată nu era posibilă.(...) În fine, Dumnezeu să-i ierte!

Frica păzește pepenii

- Marian Nazat: Mi-ați povestit odată că, de fapt, dumneavoastră trebuia să intrați în completul care i-a judecat pe soții Ceaușescu, în locul răposatului Gică Popa, dar întâmplarea a aranjat altfel lucrurile și de acolo toate au luat întorsătura știută. Cum a fost ?

- Jean Panaitescu: Ce voi spune poatet fi confirmat de generalul de Justiție Militară Măhai Bâcă, la data de 25.12.1989 colonel de justiție în cadrul Oficiului Juridic al M.Ap.N. (...)Bâcă, în vacarmul zvonisticii cu teroriștii, în jurul orei 10, a sunat la mine, pe „interior”. Se dăduse decretul Președintelui C.F.S.N. de instituire a Tribunalelor Militare București, Iași, Cluj și Timișoara, ca tribunale militare excepționale – Tribunalul Militar Teritorial fiind desemnat instanță de recurs, așa cum se stabilise la Ministerul Apărării. Prin urmare, competența judecării teroriștilor în primă instanță aparținea tribunalului de mare unitate. Bâcă mi-a spus cam așa: „Jane, ia-l repede pe Popa Gică și veniți la Minister că vă dăm și vouă o misiune”.

În acea dimineață trecusem, împreună cu colonelul Popa, exact prin zona Răzoare, Favorit (Ho Și Min), unde era sediul M.Ap.N. și se trăgea „în draci”. În apropierea intrării la Regimentul de Gardă, tocmai fusese împușcat mortal șoferul unei Dacii 1300. I-am și zis lui Popa: „Uitați-vă, tovarășe președinte, săracul, «i-au găurit parbrizul»…” Astfel fiind și cunoscând minunile de „vitejie” ale celor care sub pretextul că apără ministerul de atacul teroriștilor, i-au ucis pe colonelul Trosca și pe ceilalți ofițeri de securitate veniți cu un A.B.I. (Aro 10 cu blindaj ușor) chemați în sprijin, l-am rugat pe Bâcă să ne trimită un T.A.B. A promis că da…

Scutirea de la păcatele capitale

Pe la 11, apare la biroul grefierului șef o namilă de subofițer de infanterie care, după ce s-a prezentat, a zis scurt: „Am venit să iau completul”. „Cu ce ai venit”? – l-am întrebat. „Cu un Aro 243, cu prelată”, mi-a răspuns. „Păi, ne găuresc ăștia prelata”, i-am zis și am plecat să-l anunț pe Popa Gică. Deci, era vorba despre un complet de judecată…. Președintele Teritorialului mi-a zis blând și, oarecum, absent: „Jenică, ia mașina și hai să mergem”! „Tovarășe președinte, ne găuresc parbrizul și ce ne facem? Nu mergem până nu ne trimit T.A.B.-ul”, am încercat eu, precaut. În biroul lui Popa se afla și colonelul Nistor, ușor «euforizat», de evenimente, desigur. Aflând despre ce este vorba, s-a oferit să-l însoțească pe Gică Popa și, cu toate că erau de la instanța de recurs, au hotărât să judece în fond. Și așa au și făcut. Pe 25.12.1989, în România totul era posibil.

Păi, de aia nu a mai trebuit să se mai judece recursul la acea sentință. Nu mai avea cine să-l judece. Vii, în fața Judecătorilor Secției Militare a Tribunalului Suprem, cei doi inculpați ar fi putut răsturna totul… De aia, prima dată, în ziua de 25.12.1989, la Ministerul Apărării s-a hotărât înființarea unui Tribunal Militar al Poporului în compunerea căruia au fost propuși, nu judecători, ci pomenitul colonel Bâcă și, desigur, maiorul de justiție Mugurel Florescu – asistent la procesul de la Târgoviște. Uite așa am fost scutit să mă umplu de păcate…”.

Un ofi țeraș de intendență a devenit ditamai porcul politic

- Marian Nazat: S-a discutat despre sustragerea de către procurorii participanți la perchezițiile domiciliare a unor bunuri aparținând membrilor CPEx. Prin anul 2010, l-am cunoscut pe Ion Coman și el mi-a zis că i s-au furat un ceas din aur și o cameră de filmat, a pronunțat și numele „tâlharului” dar nu vreau să-l pomenesc aici. Mai știu că și lui Silviu Curticeanu i s-au sustras niște tacâmuri de argint. În timpul procesului, inculpații v-au adus la cunoștință samavolniciile acestea ?

- Jean Panaitescu: Nici nu se răciseră și nu fuseseră îngropați copiii morți că „hienele” au început jaful. Toți frustrații s-au pus pe căpătuială. Un ofițeraș de intendență a „gestionat” împreună cu alți tâlhari cu epoleți, toate materialele de construcție și bunurile Casei Poporului. Muncitorii și militarii abandonaseră obiectivul, nou-veniții nu luaseră nimic în primire. Nu era posibilă tragerea lor la răspundere pentru lipsurile la marmură, cărămidă, fier-beton, ciment, parchet, covoare, draperii, corpuri de iluminat, elemente pentru instalații electrice și sanitare etc… Dintr-un ciorditor de izmene sus-pomenitul a parvenit să fie ditamai porcul politic plin de ifose. Și unii dintre procurorii care au participat la percheziții s-au dedat, din „patriotism”, desigur, la jafuri de felul celui pe care l-ați descris. Despre „indisponibilizarea” argintăriei familiei Curticeanu am auzit și eu de la soția lui Silviu Curticeanu. Doamna primise „comoara” ca dar de nuntă de la mama sa, iar aceasta de la mama ei ș.a.m.d. Și despre dispariția ceasului de aur și a camerei video ale lui Ion Coman am auzit cu prilejul unei audiențe în care venise la Direcția Instanțelor Militare.