Letonia combate propaganda rusă

Letonia combate propaganda rusă

Letonia a anunţat deschiderea, în capitala Riga, a unui nou centru strategic de comunicații susținut de NATO, pentru a contracara tentativele Moscovei de a influența prin propagandă importanta minoritate rusofonă a acestei țări baltice, mai ales pe fondul crizei ucrainene.

Deschiderea centrului de către Alianţa Nord-Atlantică este aşteptată „până la sfârşitul verii” a precizat pentru AFP Ministerul leton al Apărării.

Țările baltice denunță o campanie de propagandă dusă de Rusia în mass-media apropiată rusofonilor, aceştia reprezentând în Letonia, ca şi în Estonia, aproximativ un sfert din populaţie. Potrivit premierului leton Laimdota Straujuma (foto), Rusia duce „un război al informaţiei” în această fostă republică sovietică care s-a alăturat UE şi NATO în 2004.

„Guvernul leton nu poate permite unor țări străine să se amestece în treburile sale interne și să submineze statul”, a afirmat Straujuma în faţa parlamentului. Anunțul Letoniei vine la scurt timp după ce Ungaria, Cehia, Polonia și Slovacia au anunțat că vor lansa un post de televiziune în limba rusă pentru Ucraina, cu scopul de a anihila propaganda rusă care a luat avânt în contextul crizei ucrainene. Ieri, autoritățile de la Chișinău au anunțat, de asemenea, că vor suspenda retransmisia postului Rossia24 până pe 1 ianuarie 2015, argumentând că „postul rus de televiziune a realizat o serie de reportaje manipulatorii despre Republica Moldova”, potrivit portalului Unimedia.

Ne puteți urmări și pe Google News