O bună parte a cetății de la Deva poate fi din nou vizitată de iubitorii de istorie. Cum a apărut cetatea? Cine a muncit la ridicarea ei?

Istoricii au varianta lor, dar oamenii locului și-au pus la bătaie imaginația și, de-a lungul timpului, au născocit tot felul de legende.

„Cetatea Deva este cea mai mare și cea mai bună fortificație din Transilvania, aș putea spune chiar că, până la descoperirea bombelor, a fost cea mai bună din Europa.”

Astfel descrie Cetatea Devei contele Nicolae Bethlen la sfârșitul sec. al XVII-lea. De-a lungul timpului, numeroase bătălii purtate sub zidurile sale i-au confirmat importanța, istoria sa fiind strâns legată de cea a Transilvaniei. Zidurile sale, adesea pierdute de nori, sunt învăluite în legende tragice, spectaculoase sau romanțioase. Legenda Meșterului Kelemen (sau Clement), care și-a sacrificat soția pentru a putea construi cetatea, legenda piticilor sau cea a zânelor supărate, povestea romantică a castelanei Maria Széchy și multe altele însoțesc cetatea din timpuri de mult trecute până astăzi.

Amplasată pe un vechi con vulcanic, Cetatea Devei a fost construită, cel mai probabil, la mijlocul sec. al XIII-lea, pentru a proteja Transilvania în urma năvălirii tătarilor din anul 1241. Prima atestare documentară a Cetății datează din anul 1269, într-un act prin care Ștefan, fiul regelui Bela al IV-lea, face o donație baronului Chyil din satul Câlnic.

În timp, pe sub zidurile ei au trecut, uneori atacându-le, regele Carol Robert de Anjou, generalul Giovanni Batista Castaldo, Mihai Viteazul în drum spre Praga, generalul Giorgio Basta, împăratul Francisc I, Iosif al II-lea, în calitate de prinț moștenitor. Între cei mai de seamă stăpânitori ai săi s-au numărat voievodul Ioan (Iancu) de Hunedoara, principii transilvani Sigismund Báthory, Gheorghe Rákóczy I, Gheorghe Rákóczy II, Gabriel Bethlen.

În Cetatea Devei a fost închis și a murit, în anul 1579, Ferencz Dávid, întemeietorul bisericii unitariene. În 1784, Cetatea Devei a fost asediată de cete de țărani, în perioada răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan.

Pe 13 august 1949, explozia depozitului de muniție a transformat cetatea în ruine, îngropând o bună parte din ziduri.

Prin proiectul Reabilitarea zonei urbane „Dealul Cetății Deva”, finanțat prin fonduri ale Uniunii Europene și Primăriei Deva, finalizat în anul 2016, incintele II și III ale Cetății Devei sunt redate vizitatorilor, după ce au făcut obiectul unor intense cercetări arheologice și reconstituiri istorice. Turiștii pot vizita: poarta 1, drumul de  strajă din incinta 3, poarta 2, scara semicirculară, platformele de artilerie, camera artileriștilor, turn scară poarta I, Poarta Cezarului și podul de lemn, drumul de strajă din incinta 2, bastionul semicircular Bethlen, zwinger-ul din incinta 2 sud zonă explodată, zwingerul de vest, cuptoarele, scara de legătură dintre poarta I și platforma de artilerie.

În anii următori vor continua lucrările de reabilitare a incintei I.

     Din vârful Cetății Devei se deschide o panoramă spectaculoasă spre interiorul Transilvaniei și valea Mureșului, în zilele senine putând fi ușor văzuți Munții Retezat, Munții Poiana Ruscăi, Dealul Uroiului și Masivul Parâng.

 

Legenda

Cea mai cunoscută legendă referitoare la Cetatea Devei este una destul de răspândită în tot spațiul balcanic – anume cea a sacrificiului ritualic necesar pentru a conferi durabilitate unei construcții. Cel mai cunoscut echivalent este cel al legendei meșterului Manole.

         Potrivit legendei, cetatea Deva ar fi fost construită de 12 meșteri veniți din spațiul fostei Albanii, numiți clemenți (din această denumire a derivat probabiol numele ulterior de Kelemen dat șefului meșterilor). De reținut că erau 12 – asemeni apostolilor.

         Doar că ceea ce ei construiau ziua se dărâma noaptea. Kelemen a avut un vis în care i s-a spus că este necesar ca în mortar să pună un ingredient secret pentru ca zidurile să reziste. Acest ingredient secret era nimic altceva decât cenușa soției sale, care trebuia omorâtă și arsă pentru a i se pune cenușa în mortar. De reținut din nou că în Evul Mediu zidăria era un meșteșug cunoscut de foarte puțini (se construiau în special castele și catedrale), un meșteșug secret și inițiatic. Numele englez al zidarului este mason – de unde a derivat și numele ulterior al societăților secrete cunoscute generic sub numele de franc-masonerie.

         Meșterul Kelemen a respectat indicațiile din vis, iar mortarul a fost bun și cetatea Devei a fost ridicată.

 

 

Informațiile ne-au fost puse la dispoziție de conducerea muzeului din cetatea Devei.