În Poiana Lupului, are loc o adevărată ștafetă a generațiilor: copiii care au fost aduși de părinții lor la prima ediție, vin acum cu propriii copii. Mulți dintre ei, la vârsta la care nici nu merg în picioare
A 18-a ediție, „de majorat”, a Festivalului de Jazz de la Gărâna s-a încheiat duminică noaptea, cu recitalul fenomenalei cântărețe și contrabasiste Esmeralda Spalding. Peste 8.000 de oameni nu s-au clintit, rămânând târziu după miezul nopții să o aplaude pe americancă. Cele patru zile de festival, au adunat peste 28.000 de spectatori. Sau de suflete, pentru că atunci când vine vorba de ceea ce se întâmplă la Gărâna, sufletul e pe primul loc.
„În fiecare clipă din viață îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a construit astfel încât să iubesc și să savurez jazz- ul. Probabil că e un fel de trăsătură pe care Dumnezeu ți-o dă sau nu. Să asculți jazz și să completezi cu această muzică lumea din jur formată din cer, aer, ploaie, lumini, e cel mai mare privilegiu pe care Dumnezeu ți-l poate da”, mărturisește Alexandra, o avocată din Timișoara nelipsită de la festival, de când acesta s-a înfiripat, modest, între prieteni, în a doua jumătate a anilor ’90.
Tărâmul jazz-ului
Când intri în Poiana Lupului, la 1.000 de metri altitudine, ai senzația că pătrunzi într-o altă lume. Împrejur sunt brazi seculari. În fața scenei, bănci din trunchiuri de copac secționate. E noroi pe jos, dar e plin de oameni faini care se bucură de fiecare acord de pe scenă, de fiecare fâlfâire a unei păsări care trece pe deasupra. Alexandra și Florian vin aici cu copilul de când acesta avea mai puțin de un an. Anul acesta a împlinit 12. Daniel și Ioana, au venit tocmai din Cluj, cu fiica lor Emma, de 10 luni.
„Mă bucur să văd mulți părinți cu copii. Îi învățăm de mici lucrurile bune”, zâmbește Daniel, mândru de fetița lui, care trage din biberon în ritmurile acordeonului magic al finlandezului Kimmo Pohjonen. Organizatorul Marius Giu ra ne confirmă ștafeta generațiilor: mulți dintre copiii aduși de părinți la prima ediție vin acum cu propriii copii la Gărâna. Paul are 12 ani și a văzut tot atâtea ediții ale festivalului. „Eu am învățat să aplaud la vârsta de 1 an, aici, la Festivalul de Jazz de la Gărâna. Ediția din acest an depășește toate așteptările”, ne spune el, mândru de cunoștințele muzicale.
La un gulaș cu Bill Evans
Până la urmă Gărâna nu mai e un sat de nemți, ci un fenomen social, o simbioză între natură și muzică. Aerul e curat, oamenii calzi, muzicienii formidabili. E șocant pentru cine vine prima oară la festival să dea nas în nas cu monștri sacri ca Joey de Francesco, Bill Evans ori Tony Levin, bând o bere, un vin sau delectându-se cu un gulaș 
fierbinte. E șocant că, deși în Poiana Lupului vine un puhoi de oameni, echipați cu cizme de cauciuc, bocanci și pelerine de ploaie și să constate că pe jos, în întreg perimetrul nu vezi un singur gunoi aruncat. „Gărâna e un fenomen care mi-a scăpat total de sub control; nici în cele mai frumoase visuri nu îmi imaginam că va ajunge la dimensiunea aceasta. Dacă acum 20 de ani nici măcar nu îndrăzneam să mă visez față în față cu Tony Levin, acum l-am adus pe scenă. Festivalul de la Gărâna ține de valoarea ridicată a artiștilor și de calitatea excepțională a publicului. Vin cunoscători și iubitori ai muzicii din toată țara și din majoritatea țărilor europene”, spune Marius Giura, cel care realizează, de 16 ani, evenimentul.
Recomandările noastre
