Președintele Klaus Iohannis și-a început ezitant cariera la Palatul Cotroceni. La fel și purtătoarea sa de cuvânt, Tatiana Niculescu- Bran. Putem spune că cei doi fac greșeli în tandem. Poate este nevoie de o perioadă de acomodare.
Nici președintele, nici unii intre consilierii săi (nu este doar cazul doamnei Bran) nu au mai ocupat funcții cu o așa mare expunere și grad de responsabilitate. Nu este exclus, însă, ca erorile grave să apară pe parcurs.
Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale cu sloganul ”România lucrului bine făcut”. Într-o tentativă de al peria mediatic pe cel de la care se speră grațierea lui Dan Voiculescu, Antena 3 a titrat, la un moment dat, pe ecran: ”România lucrului bine tăcut”. Mesajul se dorea a fi unul pozitiv: președintele tace și face. Parțial adevărat. Este evident că Iohannis tace, iar acest lucru împiedică opinia publică să știe ce face.
Din păcate, noul președinte tace prea mult. Chiar și în legătură cu aspecte importante ale exrcitării mandatului de șef al statului. Cele două întâlniri cu premierul Victor Ponta, de pildă, au rămas secrete pentru opinia publică. Ce să înțelegem din asta? Că nu s-au discutat lucruri suficient de importante pentru a fost comunicate publicului în detaliu?
Ne puteți urmări și pe Google News
Cel mai probabil, Klaus Iohannis a vrut să se pună la curent cu agenda Guvernului pentru perioada următoare. Este firesc. Nu e nicio rușine să transmiți publicului acest lucru. În plus, alegătorii, nu doar cei care i-au dat votul, vor să știe cum se poziționează șeful statului în raport cu temele majore. Administrația Prezidențială nu a suflat o vorbă pe această temă. Doar un comunicat într-un discurs de lemn, birocratic din care nu am înțeles mare lucru.
Situația îi convine de minune premierului Victor Ponta. A simțit repede potențialul politic al relației cordiale cu șeful statului. La scurt timp după întrevederea cu acesta, după ce PNL a contestat Bugetul pe 2015 la Curtea
Constituțională, le-a reproșat liberalilor că vor scandal cu orice preț, că nu înțeleg normalitatea unei relații calme președinte-premier.
Adevărul este că, pri atitudinea mai mult decât binevoitoare față de Ponta, președintele aduce deservicii majore partidului său. Anulează, practic, orice tentativă de a face opoziție față de o putere autoritară. Acest lucru creează multe frustrări în PNL. Cătălin Predoiu, de pildă, și-a criricat colegii care nu vor să pună umărul la alungarea PSD de la guvernare. Pe drept cuvânt. Ar trebui să știm concret ce planuri are Klaus Iohannis cu PSD, pentru că, în momentul de față, pare că este foarte dispus să coabiteze cu social-democrații și să le legitimeze astfel toate nelegiuirile de dinainte de alegeri. Nelegiuiri pe care Iohannis le-a combătut în campania electorală, motiv pentru care a și câștigat prezidențialele.
Dincolo de faptul că Victor Ponta profită de pe urma atitudinii pasive a lui Iohannis, sunt momente în care președintele își face sieși un mare deserviciu. Sapă singur la dărâmarea soclului pe care l-a urcat o bună parte dintre alegători. Un exemplu concret: în ziua ultimei întrevederi a celor doi, Guvernul a modificat Legea educației, în așa fel încât Victor Ponta să poată renunța la titlul de doctor fără nicio explicație. Interesant de știut ar fi dacă, în întâlnirea cu pricina, Ponta l-a informat pe Iohannis despre acest lucru? A fost sau nu președintele de acord? Are de gând Klaus Iohannis să vorbească public despre acest lucru? Va refuza promulgarea modificărilor la Legea educației? Nu sunt convins că președintele a sesizat capcana politică pe care i-a întins-o Victor Ponta. Nu m-ar mira să nu stăpânească subtilitățile politicii. Să nu fie un vulpoi hîrșîit într-ale politicii. Abia a intrat în politica mare și mai are, probabil, multe de învățat. S-ar putea, foarte bine, califica la locul de muncă.
Un alt exemplu: când Parlamentul a respins Legea votului prin corespondență, mult așteptată de Diaspora, Klaus Iohannis a tăcut. Tocmai el, care datorează atât de mult Diasporei, n-a avut nicio o reacție. Ce-or fi simțit românii din străinătate, care au stat zeci de ore la coadă să-l voteze? Au avut cu siguranță un sentiment crunt de dezamăgire. Pe bună dreptate.
Înțeleg foarte bine că Iohannis și-a propus să fi un altfel de președinte decât predecesorul său. Că nu agreează stilul ofensiv-agresiv al lui Traian Băsescu. Că nu este o fire conflictuală. Că nu vrea să fie un președinte- jucător. Așa cum arată acum lucrurile nici măcar președinte-spectator nu este. Un spectator vociferează din tribune, sancționează verbal jocul echipei adverse și își încurajează favoriții. Klaus Iohannis nu face asta. El se întâlnește cu adversarii înainte de meci, nu scoate un cuvânt în timpul partidei și pune bețe-n roate echipei pe care o susține. Deocamdată. Nu-i exclus ca lucrurile să se schimbe, în momentul în care președintele va realiza că a fi consensual cu PSD, din punct de vedere politic, înseamnă a strânge la sân un șarpe veninos.
Cu cât va înțelege mai rapid acest lucru, cu atât va evita prăbușirea în încrederea electoratului. Oamenii care l-au votat stiu foarte bine că este imposibil să stai la masă cu PSD. Că acest partid a făcut prea mult rău în ultima vreme și că va continua să facă. Vor apărea situații în care lui Klaus Iohannis îi va fi imposibil să tacă. Dacă va alege totuși să o facă, va avea foarte mult de pierdut. Chiar dacă nu vor, neapărat, un președinte agresiv, românii își doresc un președinte puternic. Deocamdată, noul șef al statului a dat dovadă de multe slăbiciuni.
Recomandările noastre
