Judecătoarea Viorica Costiniu va soluționa dosarul de corupție al “Baronului” Adrian Duicu. CONTROVERSELE MAGISTRATULUI

Judecătoarea Viorica Costiniu va soluționa dosarul de corupție al “Baronului” Adrian Duicu. CONTROVERSELE MAGISTRATULUI

Judecătoarea Viorica Costiniu de la Curtea de Apel Bucuresști va soluționa dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi alte opt persoane au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Primul termen din acest dosar a fost stabilit pentru, când magistratul va verifica legalitatea măsurii arestării preventive în cazul a trei inculpați: Adriaj Duicu, Ștefan  Ponea și Constantin Popescu.

Viorica Costiniu este președinte de onoare al Asociației Magistraților din România.

Soțul Vioricăi Costiniu, Florin Costiniu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu supendare în dosarul fostului senator PSD, Cătălin Voicu. După condmnarea fostului judecător Florin Costiniu nu a picat bine AMR. La două zile de la condamnarea definitivă a fostului magistrat Florin Costiniu, AMR a cerut revocarea din funcția de judecător de la Curtea Constituțională a lui Daniel Morar .

Ne puteți urmări și pe Google News

 

CSM: Poate judeca dosare de corupție

Secţia pentru judecători a CSM a stabilit, în septembrie 2011, că magistratul Viorica Costiniu are dreptul să judece în dosarele de corupţie instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Prin această decizie, Consiliul Superior al Magistraturii răspunde unei sesizări care i-a fost înaintată, lunile trecute, de către procurorii anticorupţie de la DNA, sesizare prin care se cerea analizarea suspiciunilor de imparţialitate care planau asupra judecătoarei Costiniu, din Secţia ll-a Penale a Curţii de Apel Bucureşti. Solicitarea DNA a fost analizată de inspecţia judiciară, care, cu egalitate de voturi -patru la patru- a concluzionat că, deşi se află într-o aparentă stare de ioncompabilitate, soţia inculpatului Costiniu poate totuşi să participe la soluţionarea dosarelor de corupţie instrumentate de DNA.

  • După anul 2000, când a fost desemnată preşedinte al AMR, Viorica Costiniu a intrat în atenţia publică prin criticile la adresa politicii duse de Rodica Stănoiu, ministrul justiţiei în guvernarea Năstase. În acea perioadă, Costiniu acuza lipsa de independenţă a puterii judecătoreşti şi era văzută drept un magistrat cu vederi reformiste. De altfel, sub conducerea ei, AMR s-a implicat în conceperea celor trei legi prin care influenţa executivului asupra justiţiei a fost mult limitată.  

Confruntările cu Traian Băsescu

După 2004, Viorica Costiniu a adoptat o poziţie mult mai conservatoare faţă de noile reforme iniţiate de ministrul Monica Macovei, mai ales faţă de cele care vizau reducerea corupţiei din sistemul judiciar, considerându-le inoportune. Aproape nelipsită de la şedinţele CSM, Costiniu a avut mai multe confruntări verbale cu preşedintele Traian Băsescu.  

L-a eliberat pe SOV și Popoviciu

Iar în ultimii ani, presa a comentat negativ mai multe decizii ale judecătoarei Costiniu, printre care eliberarea din arest a lui Sorin Ovidiu Vîntu sau refuzul de a-l aresta pe Puiu Popoviciu, anchetat de DNA. Ca preşedinte onorific al AMR, ea le-a luat apărarea magistraţilor care l-au pus în libertate pe Serghei Gorbunov, autorul unui dublu asasinat la Braşov.  

Reclamația DNA

În fine, în anii trecuți,  DNA a reclamat-o pe Viorica Costiniu la CSM pentru "rea-voinţă", întrucât a insistat şase luni să primească dosarul "Poşta", înainte ca ancheta să fie finalizată, sub pretextul că trebuie să soluţioneze plângerea făcută de unul dintre învinuiţi împotriva urmăririi penale, deşi, potrivit unei decizii de îndrumare a instanţei supreme, o astfel de plângere trebuie respinsă ca inadmisibilă.  

Acuzațiile DNA la adresa lui Adrian Duicu

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost trimis luni în judecată de către DNA, el fiind acuzat de mai multe infracţiuni de corupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian Duicu va fi judecat pentru: trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite; două infracţiuni de dare de mită; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite; trafic de influenţă; primire de foloase necuvenite şi două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care şi realizatorul TV Andrei Bădin, acuzat de luare de mită.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Constantin Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi; Constantin Popescu, om de afaceri şi preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD; Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale; Zenovia Elisabeta Rolea, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Grigoriţa Ferarum, consilier principal în cadrul CJAS Mehedinţi, Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi, Daniela Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin; Cristian Damian Stănoiu, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi.