Ionuț Negoiță trebuie să plătească o sumă IMPRESIONANTĂ, dar clubul Dinamo nu va avea de suferit. „Nu se va mai întoarce niciodată”

Ionuț Negoiță trebuie să plătească o sumă IMPRESIONANTĂ, dar clubul Dinamo nu va avea de suferit. „Nu se va mai întoarce niciodată”

Constantin Anghelcache, fost președinte al echipei Dinamo, a declarat că Ionuț Negoiță nu este în pericol să-și piardă investiția făcută în Ștefan cel Mare.

Ionuț Negoiță, finanțatorul echipei Dinamo, are o datorie de 2 milioane de euro către Nicolae Badea, fost acționar al clubului din Ștefan ce Mare. În ciuda litigiului financiar, Negoiță nu este în pericol să fie îndepărtat de la gruparea „roș-albă”, după cum a afirmat Constantin Anghelache, fost președinte al „câinilor”.

„Datoria de două milioane de euro a lui Ionuț Negoiță către Nicolae Badea este personală, nu a clubului, deci clubul nu are de suferit. E o acțiune civilă comercială, în judecată sunt domnul Badea și domnul Negoiță. Cei doi domni stau de vorbă, știu că există dialog și nu sunt probleme. Nicu Badea a spus că nu se mai întoarce niciodată la Dinamo. Sigur, speculații se pot face multe, dar a spune e ușor, a rezolva ceea ce spui e mai dificil. Domnul Negoiță a zis corect, atunci când a spus: Clubul Dinamo e al meu”, a spus Anghelache la Digi Sport.