Ponta a acceptat propunerea presedintelui Klaus Iohannis de a se intalni la Palatul Cotroceni

Ponta a acceptat propunerea presedintelui Klaus Iohannis de a se intalni la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta urmează să aibă, luni, la ora 12.00, o întâlnire la Palatul Cotroceni, pentru a discuta legat de priorităţile guvernării, precum şi perspectivele colaborării instituţionale între Preşedinţie şi Guvern, conform unor surse oficiale.

Premierul a confirmat pentru Mediafax ca a acceptat invitatia presedintelui Romaniei. Întâlnirea are loc la invitaţia preşedintelui Iohannis, au menţionat sursele citate. La întâlnire urmează să se discute priorităţile guvernării, actualitatea politico-economică şi perspectivele colaborării instituţionale între Preşedinţie şi Guvern.

„L-am invitat mâine, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Victor Ponta, la o întâlnire la care vom discuta priorităţile guvernării, actualitatea politico-economică şi perspectivele colaborării instituţionale între preşedinţie şi guvern. Întâlnirea va avea loc la ora 12,00”, a precizat, duminică seara, şeful statului, într-o postare pe pagina sa de Facebook, citată de Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a preluat duminică mandatul prezidenţial de la Traian Băsescu, în cadrul unor ceremonii care s-au desfăşurat în Parlament şi apoi la Palatul Cotroceni.

Ne puteți urmări și pe Google News