Editura Evenimentul si Capital

REPLICA lui Iohannis pentru Dragnea, după noul dosar DNA. Vor fi multe reacţii, cu siguranţă

Autor: | | 12 Comentarii | 5754 Vizualizari

Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marți, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, cu privire la dorința șefului statului ca persoanele urmărite penal să nu ocupe funcții publice, precum Liviu Dragnea conduce Camera Deputaților, că Iohannis își dorește „o justiție independentă și puternică”.

Întrebată dacă șeful statului își menține cu privire la președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, după ce DNA a anunțat că-l urmărește penal, vechea opinie potrivit căreia persoanele cu probleme în justiție nu trebuie să ocupe funcții de conducere în stat, Dobrovolschi a zis:

„Referitor la acest subiect aș face o singură precizare, faptul că președintele Romaniei își dorește o justiție independentă și puternică. Beneficiarul unei asemenea justiții este societatea și mai mult de atât nu este de adăugat. Este un lucru la care președintele României ține foarte mult"

Întrebată dacă ieri, după ce DNA a declanșat urmărirea penală a lui Liviu Dragnea, președintele Klaus Iohannis a discutat cu liderul PSD, purtătorul de cuvânt al Cotroceniului a spus:

„Nu voi face precizări suplimentare. Dacă era o discuție oficială v-ar fi fost comunicată".

Despre moțiunea de cenzură a PNL, ea a spus că Iohannis își dorește un climat de "liniște" în politică.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni seară, la România TV, că, în opinia sa, nu există vreun membru din conducerea PSD care să nu aibă un dosar "făcut", acest aspect fiind de fapt, în opinia sa, în beneficiul politic al preşedintelui Klaus Iohannis. 

Loading...
Pagina 1 din 1


Tag-uri: iohannis, dragnea

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate