Iohannis: Ar fi fost mai bine să avem mai puţini candidaţi pe dreapta

Iohannis: Ar fi fost mai bine să avem mai puţini candidaţi pe dreapta

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat că nu vede o problemă în faptul că există mai mulţi candidaţi de dreapta, însă ar fi fost mai bine să fie o "o mai bună concentrare” de această parte a spectrului politic.

"Sigur, ar fi fost mai bine să avem o mai bună concentrare pe dreapta, să avem mai puţini candidaţi, dar poate data viitoare vom reuşi. Eu sunt foarte încrezător în ce vom face noi în campania electorală. Nu e nicio problemă că vom avea, probabil, un singur candidat pe stânga şi mai mulţi pe dreapta", a spus Iohannis.

Întrebat dacă mai există posibilitatea ca ACL să îşi schimbe candidatul, Iohannis a spus că este "sigură" candidatura sa. "Eu sigur nu mai dau înapoi. Candidatura mea este foarte sigură", a spus Iohannis, potrivit mediafax.ro.

El s-a referit şi la acţiunea de strângere de semnături pentru candidatură, afirmând că "merge foarte bine", iar la Sibiu "sunt sute de semnături noi în fiecare oră".

Ne puteți urmări și pe Google News