Învins la urne de 1.649.402 de alegători: Vladimir Voronin mai vrea o dată!
- Anatol Moraru
- 7 decembrie 2014, 16:29
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a aprobat vineri rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, dar pe de altă parte, Partidul Comuniştilor a contestat rezultatele alegerilor, astfel că este deja la latitudinea Curţii Constituţionale să invalideze sau nu scrutinul parlamentar.
Printre încălcările atestate de PCRM ar fi proasta funcţionare a Registrului de stat al alegătorului. Un alt argument invocat de comunişti este divergenţa dintre datele preliminare privind rata participării la vot în ziua alegerilor şi rezultatele preliminare ale alegerilor anunţate de Comisia Electorală Centrală.În adresarea PCRM la Curtea Constituţională se mai atenţionează asupra faptului că CEC şi Ministerul Justiţiei nu au executat decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel cu privire la suspendarea înregistrării Partidului Comunist Reformator. Asta după ce, chiar imediat după încheierea alegerilor, însuşi Voronin a declarat ca votul s-a desfăşurat impecabil!
Toţi au pierdut voturi
Pe de altă parte, Comisia Electorală Centrală a aprobat rezultatele alegerilor şi transmietea acestora la Curtea Constituţională pentru validare. Preşedintele Comisiei, Iurie Ciocan, a explicat că instituţia a acţionat în conformitate cu legislaţia, inclusiv în privinţa Partidului Comunist Reformator, care, potrivit lui Ciocan a fost înregistrat la Ministerul Justiţiei şi, respectiv, nu putea fi îngrădit în dreptul de participare la alegeri.
Potrivit rezultatelor aprobate de CEC, la scrutinul din 30 noiembrie au participat la vot 1.649.402 alegători, ceea ce reprezintă 57,28% din numărul total. Dintre aceştia, 73.311 alegători au votat în secţiile deschise peste hotarele ţării. Din cei 1.649.402 alegători, 53,46% au fost femei. Din totalul alegătorilor, aproximativ 68.000 au votat pentru prima dată (4,28%). 24.54% dintre alegători au vârsta între 21 şi 35 de ani, 24,47% - 35-50 de ani, iar 46,72% - au depăşit vârsta de 50 de ani.
Analizele comparative cu datele scrtinului din 2010 arată că majoritatea partidelor parlamentare au pierdut alegători la alegerile din 30 noiembrie. Partidul Comuniştilor poate fi considerat ”marele perdant” al acestor alegeri,. Formaţiunea a pierdut mai mult de jumătate din voturile acumulate în 2010. Dacă la alegerile precedente pentru PCRM au votat 677.000, atunci la 30 noiembrie formaţiunea acumulat mai puţin de 280.000 de voturi.
Partidul Liberal Democrat a pierdut aproximativ o treime din alegătorii săi, iar Partidul Liberal a înregistrat o scădere uşoară de aproximativ 14.000 de alegători. Doar Partidul Democrat şi-a majorat numărul de votanți faţă de acum patru ani, cu aproximativ 34.000 de alegători.
Stânga, mai slabă ca în 2010
Partidul Socialiştilor, care nu a participat la scrutinul anterior, a acumulat 328.000 de voturi. Totuşi, se pare că şi în cazul în care PSRM ar fi mers la alegeri împreună cu PCRM ar fi acumulat mai puţine voturi decât în 2010. Cele două formaţiuni au împreună aproximativ 607.000 de alegători, în timp ce în 2010 PCRM a obținut cu 70.000 de voturi mai mult.
Comisia Electorală Centrală a aprobat şi numărul de mandate pentru fiecare partid care a depăşit pragul electoral. Astfel, PSRM va avea 25 de mandate, PLDM – 23, PCRM – 21, PDM 19 şi PL – 13.
Amintim că liderii PLDM, PDM şi PL au început deja negocierile pentru crearea majorităţii parlamentare. Vineri a avut loc şedinţa de lucru a grupului de experţi desemnaţi de PL, PDM și PLDM în vederea elaborării Acordului de creare a coaliţiei de guvernare pro-europeană. La întâlnire s-a stabilit agenda, priorităţile şi programul de activitate a grupului de experţi. În urma discuţiilor, s-a decis că experţii PL, PDM și PLDM vor elabora, în termeni restrânşi, Acordul de constituire a Coaliţiei de guvernare pro-europeană şi liniile directorii ale Programului de guvernare pentru următorii patru ani.