Investigaţie. Conturi grase alături de regi şi sultani: Moldovenii care au ascuns bani ÎN ELVEŢIA

Investigaţie. Conturi grase alături de regi şi sultani: Moldovenii care au ascuns bani ÎN ELVEŢIA

Opt cetăţeni moldoveni figurează alături de personalităţi din întreaga lume în scandalul iscat săptămâna aceasta legat de informaţiile despre filiala din Elveţia a băncii britanice HSBC.

Filială care şi-ar fi ajutat clienţii din peste 200 de ţări să depună bani în conturi ascunse, eschivându-se astfel de plata taxelor şi a impozitelor.

Potrivit unei investigaţii realizate de jurnalişti de la renumite publicaţii internaţionale precum The Guardian, Le Monde, BBC şi Asociaţia Jurnaliştilor de Investigaţii, cei opt moldoveni îşi ţin banii în şapte conturi, fiind vorba de o sumă totală de aproximativ 22,8 milioane de dolari. Cel mai interesant este faptul că în unul din aceste conturi sunt „păstrate” 20,9 milioane de dolari. Conturile au fost deschise în perioada anilor 1989-2006. Primul a fost deschis în anul 1989, adică încă în perioada fostei Uniuni Sovietice.

Locul 139

Ne puteți urmări și pe Google News

Republica Moldova ocupă locul 139 din cele peste 200 de state după volumul de bani depozitaţi la HSBC.

Investigaţia nu publică numele moldovenilor care deţin conturi în banca respectivă, dar este publicată o listă cu nume bine cunoscute pe arena internaţională, începând de la regi şi şefi de stat până la oameni de afaceri, actori, sportivi. Printre aceştia sunt regii Iordaniei, Marocului, sultanul Omanului, membri ai familiei regale din Arabia Saudită, fotbalistul Diego Forlan, pilotul de Formula 1 Fernando Alonso şi alţii.

Potrivit anchetei, HSBC a administrat conturi secrete în valoare de peste 100 de miliarde de dolari.