INTERVENŢIE DRAMATICĂ. Autocar cu 31 de copii, BLOCAT în ZĂPADĂ

INTERVENŢIE DRAMATICĂ. Autocar cu 31 de copii, BLOCAT în ZĂPADĂ

Un autocar cu 31 de copii a derapat şi a rămas blocat în zăpadă. O ambulanţă şi două autospeciale ale ISU Mureş au fost trimise la faţa locului.

Situaţie dramatică în municipiul Reghin, judeţul Mureş. Un autocar în care se aflau 31 de copii şi şase adulţi a derapat, vinery dimineaţa, pe Drumul Judeţean (DJ) 153 şi a ajuns în şanţul de pe marginea carosabilului.

Pentru recuperarea celor 37 de ocupanţi ai autocarului, ISU Mureş a trimis, la fata locului două autospeciale pentru transport personal și victime multiple şi una de descarcerare.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, în locul accidentului a fost trimisă şi o ambulanta a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

După o operasţiune contra-cronometru, copiii au fost preluati de două microbuze si cazati la şcoala din localitate. Din fericire, micuţii nu au suferit probleme medicale.