Primul studiu de infertilitate făcut în România. Un cuplu din șase nu poate avea copii

Primul studiu de infertilitate făcut în România. Un cuplu din șase nu poate avea copii

Comportamentul reproductiv a suferit, în ultimii ani, transformări esențiale, la nivel mondial. Multe femei aleg să amâne conceperea unui copil până găsesc „perechea potrivită” și se căsătoresc, iar bărbații români acceptă cu greu ideea că ar putea avea o problemă de infertilitate. În consecință, natalitatea a scăzut dramatic și din ce în ce mai multe cupluri au probleme atunci când vor să conceapă.

Asociația de Reproducere Umană din România a prezentat, ieri, rezultatele primului studiu despre „Starea fertilității și infertilității” în țara noastră. Iar datele acestuia nu sunt deloc încurajatoare. În primul rând, în cadrul studiului au fost analizați 3.331 de subiecți. Dintre aceștia, femeile aveau vârste cuprinse între 25 și 45 de ani (contingentul demografic considerat fertil), iar bărbații, între 25 și 60 de ani. Toți se aflau într-o relație.

 

34,7% dintre cupluri nu au copii

În urma analizei răspunsurilor lor, specialiștii au constatat că 16,8% din populația fertilă studiată s-a aflat sau se află într-o situație de infertilitate. Matematic, asta înseamnă unul din șase cupluri. Mai mult, 1 din 3 cupluri și-ar dori un copil cât mai curând, dar 38% dintre ele nu au reușit să obțină o sarcină până în prezent, deși încearcă de mai bine de un an. Dintre cei care încearcă de peste 5 ani să aibă un copil, 10,9% n-au reușit nici acum.

Totodată, aproximativ 1 din 10 cupluri de români cu copii sau care așteaptă un copil în prezent spun că au apelat la un tratament medical de specialitate pentru a obține sarcina. 12% dintre femeile care au rămas însărcinate în ultimii 5 ani spun că au reușit asta după ce ele sau partenerii, a făcut tratamente.

Când vine vorba de momentul când aleg să facă un bebeluș, 92% dintre femeile cu copii spun că au devenit mame până la vârsta de 34 de ani, 7,4% între 35 și 39 de ani și 0,6% la vârste cuprinse între 40 și 45 de ani. La bărbați, 81% au conceput un copil până la 34 de ani.

Din cei 3.331 de subiecți, 34,7% nu au copii până în acest moment. Din restul, 9,2% au obținut o sarcină în urma unui tip de fertilizare.

 

29% dintre femei au vrut întâi casă și carieră

Întrebate care este motivul pentru care au ales să facă un copil la o anumită vârstă, 23% dintre femei au răspuns că momentul a fost condiționat de găsirea „perechii potrivite”, iar 18% au spus că au așteptat „să se căsătorească”. De asemenea, 17% susțin că „nu au reușit mai devreme deși au încercat”, 15% că au așteptat până când au avut propria casă și 14% că înainte de a face un copil s-au gândit la carieră.

Când încep însă să se gândească serios la a avea un copil, românii se duc direct la ginecolog (91%), dar numai 38% dintre subiecți au ajuns la cabinetul unui specialist în infertilitate, care este o supraspecializare în ginecologie.

 

Stresul nu e de vină!

Unul dintre miturile legate de infertilitate e acela că această afecțiune ar decurge din oboseala fizică și psihică excesivă acumulată de parteneri. Fapt reflectat și de studiu: 45% dintre subiecții cu părobleme de infertilitate văd stresul responsabil de acest lucru. Dar asta e parțial adevărat.

„Stresul nu este un motiv de infertilitate absolut. În cazul în care un cuplu are de un an contact neprotejat și nu a rezultat o sarcină, trebuie să apeleze la un medic specialist în infertilitate. Cu singuranță, cauza care împiedică formarea unei sarcini ascunde o patologie, o afecțiune, care trebuie tratată și înlăturată pentru a obține sarcina dorită”, a atras atenția dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstretică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Dintre cei care au apelat la tratamente de specialitate, 60% au obținut o sarcină în mai puțin de 2 ani de la inițierea tratamentului, mai arată studiul citat.

 

Profilul cuplului cu probleme

Potrivit studiului ARUR, dintre cei care încearcă de mai bine de un an să aibă copii și nu reușesc, 81% sunt căsătoriți, 74% au studii universitare și postuniversitare, 47% au un venit de peste 5.000 de lei net per familie, iar 76% au locuință personală.

„Femeia până la 30 de ani trebuie să aibă deja primul copil născut, pentru că, altfel, în afara problemelor existente de infertilitate, situația se agravează cu avansarea în vârstă. Din păcate, femeile se ocupă de carieră, în detrimentul copiilor”, a explicat dr. Andreas Vythoulkas.

 

„Legislaţia în domeniul reproducerii umane asistate trebuie regândită”

„Cel puțin declarativ, 46% dintre cuplurile vor să se trateze. Haideți să nu îi dezamăgim”, a atras atenția prof.dr. Radu Vlădăreanu, președintele Asociației de Reproducere Umană din România și principalul artizan al studiului de care vorbim.

Mingea pasată de el a aterizat în brațele ministrului Sănătății, Sorina Pintea, prezentă la eveniment. Demnitarul a arătat care e stadiul programelor naționale care susțin cuplurile infertile în dorința lor de a face un copil.

„În 2011 a fost lansat Programul pentru fertilizarea in vitro, un program care finanţează în continuare o singură procedură. Din păcate, acest program a fost întrerupt trei ani. A fost reluat în 2015 şi, până la finele anului 2017, s-au născut 1.306 copii. Eu spun că este puţin. Spun că este finanţat insuficient. În acest moment, sunt 11 clinici care derulează aceste program, bugetul fiind de peste 4,7 milioane de lei. În România însă nu avem o lege privind reproducerea umană asistată. Este ceea ce ne dorim să facem în cadrul acelui cod de legi al Sănătăţii pe care îl vom elabora. Concluzia este că avem cu adevărat nevoie de acest lucru. (...) Cred că suntem singura ţară din Europa care nu avem o lege privind reproducerea umană asistată. O singură procedură este insuficientă, dar s-a luat această decizie pentru a putea avea cât mai multe viitoare mămici acces la acest tip de procedură. Pe de altă parte, este nevoie de o finanţare mai mare”, a recunoscut Sorina Pintea. Potrivit ministrului, „legislaţia în domeniul reproducerii umane asistat.

Problemele femeilor

Dintre femeile cu diagnostic de infertilitate:

● 23% au probleme la nivelul trompelor uterine,

● 22% la nivel uterului,

● 17% au endometrioză,

● 15% au rezervă ovariană redusă,

● 7% au probleme genetice.

 

Problemele bărbaților

Dintre bărbații cu diagnostic de infertilitate:

● 72% au probleme la nivelul spermogramei,

● 12% au probleme hormonale,

● 8% au infertilitate imunologică,

● 7% au probleme genetice.

 

Ne puteți urmări și pe Google News