Editura Evenimentul si Capital

UPDATE Incendiu VIOLENT la un hotel din MAMAIA. Angajații au fost EVACUAȚI de urgență. Patronul, condamnat la 10 ani închisoare pentru trafic de minori | GALERIE FOTO și VIDEO

Hotel Histria
Autor: | | 8 Comentarii | 5570 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Un incendiu violent a izbucnit, în zori, la un hotel din Mamaia. Este vorba de hotelul Histria, iar totul a pornit după ce acoperișul a luat foc. Opt autospeciale ale pompierilor cu echipaje complete intervin pentru lichidarea flăcărilor.

UPDATE  Incendiul de la hotelul Histria a fost lichidat după şase ore grele în care 70 de pompieri ai ISU Dobrogea, cu 12 autospeciale cu apă şi o autoscară, au acţionat în condiţii de vânt puternic şi în mjlocul materialelor combustibile care se reaprindeau întruna. Şeful ISU Dobrogea, lt col Daniel Petrov, care a participat activ la intervenţie, spune că pe lângă cele 200 de saltele din lână găsite în podul hotelului, toate pardoselile şi pereţii camerelor erau placaţi cu materiale plastice. “Bine că incendiul nu s-a înregistrat pe timpul sezonului estival, ne-am fi înregistrat cu altă tragedie” a comentat Daniel Petrov.

Proprietarul hotelului Histria, George Vergiliu Bosânceanu, are însă alte griji. Este condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de minori şi proxenetism şi mâine aşteaptă sentinţa definitivă.  „Hotelul îl aveam închis pentru că mâine eu am pronunţare, la Curtea de Apel Galaţi, sunt condamnat la 10 ani. Astăzi voiam să pun lacătul. Nu mai locuia nimeni, şi s-a întâmplat scurtu` ăsta, acum, dimineaţă. Nu cred că există vreo rea intenţie de la cineva. Singura explicaţie e de la eloniana aia, clar”, spune el, făcând referire la o mică instalaţie eoliană amplasată pe acoperiş.

George Vergiliu Bosânceanu crede că pagubele provocate de incendiu ajung la peste 50.000 de euro. Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, spune că au ars aproximativ 1250 mp din acoperiş, grinzi de lemn, lambriuri din material plastic, 4 ferestre termopan, 4 uşi pvc, 200 saltele din lână. Cauza probabilă, scurt circuit electric de la un conductor electric defect. “După ce ajung la închisoare cred că hotelul va fi patria hoţilor, că cine să mai aibă grijă de el? Eu, dacă aş fi liber, de mâine l-aş repara, aş face totul înapoi. Dar o să rămâne aşa nereparat. Plec la închisoare, am şi geanta pregătită acasă”, spune Bosânceanu.

Peste 150 de muncitori, din ţară, care au lucrări la Mamaia au fost găzduiţi până în urmă cu două săptămâni în hotelul Histria. Oamenii au plecat revoltaţi când au constatat că nu au căldură iar curentul electric era furnizat doar seara între orele 7,00 şi 8,00. „I-am cerut banii înapoi, ne luase 600 de lei pe lună, şi ne-a luat la goană, ne-a înjurat. Am cumpărat, fiecare, radiatoare, am făcut improvizaţii, cu voia lui. Ne aşteptam din zi în zi să se întâmple vreo nenorocire. Erau şi oameni cu copii în hotel, muncitori veniţi cu familiile din ţară. Bine că am plecat la timp. Ăsta e om?, a comentat, indignat, un muncitor.      

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate