Site-ul Presa Liberă (presalibera.net) a publicat un reportaj senzațional realizat de un cititor, martor la un transport de imigranți din Grecia spre Germania. Detaliile extraordinare arată o cu totul altă față a fenomenului decât cea oferită de canalele ofi ciale. Totul pare o uriașă operațiune perfect organizată, în care protagoniștii (imigranți și autorități) nu au nicio emoție și sunt perfect relaxați. Cu permisiunea Presei Libere, reproducem ample pasaje din reportaj, iar pe evz.ro publicăm și un film excepțional. Titlul și intertitlurile aparțin redacției EVZ.

Pe 01 septembrie 2015, pe drum înapoi spre țară dintr-o scurtă vacanță, m-am îmbarcat în portul Myrina, în insula grecească Limnos, pe ferry-boat-ul NISSOS RODOS cu destinația Kavala, Grecia continentală. Pe vas am găsit multe sute de persoane cu aspect caracteristic oriental care vorbeau limba arabă. Aproximativ două treimi din totalul lor erau bărbați între 20-30 de ani, restul era constituit din femei în aceeași zonă de vârstă cu copii mici, câțiva bărbați și femei de vârstă mijlocie. Personalul vasului mi-a spus că s-au îmbarcat în porturile grecești din Chios, Samos și Mytilini (Lesbos). Personalul vasului făceau referire la ei ca fiind… „REFUGIAȚI”.

Am folosit ghilimele pentru că, după toți parametri vizibili, acești oameni nu se potriveau cu imaginea mea despre refugiați. După ce am studiat ani și mii de pagini de descrieri ale catastrofelor cu care s-a confruntat poporul român ca urmare a agresiunilor din istoria sa recentă, mi-am format și eu o imagine anume pentru termenul de „refugiat”. Noi am cunoscut fenomenul refugierii de zeci de ori ca urmare a evenimentelor violente ale revoluției bolșevice din Rusia, pierderilor teritoriale din timpul Primului Război Mondial, ocuparea Basarabiei de către URSS în 1940, ocuparea Ardealului de către Ungaria în 1940, reocuparea Basarabiei de către URSS în 1944, exodul pe motive politice și economice între 1944-1989, exodul pe motive economice după 1990 până în prezent.

Bagaje ca pentru o vizită în parc

Putem spune că am devenit „specialiști” în refugiere în ultimii 100 de ani. Refugiații noștri aveau, în toate timpurile, caracteristici similare: erau abătuți, triști, neglijent îmbrăcați, cărând bagaje la limita posibilităților de transport prin forțe proprii.

„Refugiații” de acum câteva zile erau veseli, relaxați, senini, făceau glume și râdeau uneori în hohote, în grup. Când grupurile observau că le fotografiez, dintre toți, câteva persoane, atât bărbați cât și femei, își ascundeau fața, dar ceilalți priveau direct și, fără excepție, zâmbeau, iar unii ridicau mâna cu două degete, în semnul victoriei. Atmosfera era de veselie, fără tensiunea vreunei așteptări, pozitive sau negative, cu aerul că știau exact ce urmează să se întâmple, aveau certitudinea unui viitor imediat lipsit de surprize.

Fără excepție, erau bine îmbrăcați, unii cu haine de firmă cu însemnele vizibile în exterior, bine, sau chiar foarte bine încălțați, mai toate încălțările arătau ca noi, pantofi sport de firmă sau chiar eleganți, unele femei aveau toc jos.

Bagajele însă erau cel mai șocant aspect, care, fără echivoc, îi descalificau pe refugiați, față de ceea ce noi înțelegem ca fiind refugiați: toți aveau nu mai mult de un rucsac/ghiozdan de mărime medie. Dar ceea ce era cel mai curios, extrem de curios, era ceea ce de fapt lipsea: nici unul/una nu își luase nici o măsură de rezervă în caz de cea mai mică necesitate: nu aveau mâncare, apă sau bagaj special pentru copiii mici. Cărau cam tot atât cât căram eu când mă duceam cu copiii în parc. Ei însă se aflau pe un parcurs de 3.500 km cu plecare din Siria sau Irak și destinație Germania (...)

Bună dispoziție și semnul victoriei. Bagaje: nu mai mult de un rucsac FOTO: PRESA LIBERĂ

„Există o înțelegere între state”

M-am apropiat de un grup voios de tineri care făceau semnul victoriei. Doar doi au declarat că vorbesc engleză. Unul mai solid s-a oferit să răspundă la întrebări.

- De unde veniți?

- Irak, Siria, Palestina, eu din Irak.

- Unde mergeți?

- Germania.

- De ce Germania?

- Germania a transmis în mod neoficial că este deschisă să primească imigranți.

- Pe ce traseu mergeți?

- Din Siria sau Irak trecem în Turcia, de unde suntem transportați cu autobuze cu geamuri acoperite până la țărmul mării. Acolo ne îmbarcăm pe bărci de câte 50 de persoane, care ne trec marea în insulele grecești în aproximativ 4 ore. Luăm vaporul până la Kavala. De la Kavala luăm autobuzul până la Salonic, apoi vom merge la Skopje și de acolo în Germania.

- Dacă eu mă duc în Turcia la graniță, nu am viză și încerc să trec, mă arestează. Voi cum ați intrat în Turcia?

- Avem acte de intrare.

- Deci în Turcia ați intrat legal ca turiști?

- Da.

- Și mai departe cum ați intrat în Grecia?

- Cu barca.

- Fără autorizație?

- Este o înțelegere între state ca să ne dea statut de refugiat și apoi cu acea autorizație poți intra în celelalte state pe parcurs.

- Există călăuze care organizează oamenii ăștia mulți?

- Nu.

- Chiar așa, sute de oameni, fiecare pe cont propriu, pleacă la același moment, pe același traseu, în aceeași direcție?

- Da.

- Cum de sunteți atât de lejer îmbrăcați și, mai ales, nu aveți provizii de mâncare, apă, vi se dă pe drum de cineva?

- Nu. Uite, eu am 27 de ani, am suferit ani de zile de foame și de sete, sunt tânăr și mai pot face un sacrificiu 30 de zile, cât durează drumul.

- Cum de sunteți atât de mulți plecați deodată? Întreb, pentru că eu însumi am fost acum 30 de ani refugiat din România comunistă, și pe vremea mea, refugiații plecau individual sau în familii și doar în caz de război, pe vremuri mai îndepărtate, plecau în grupuri mari fugind de front. În cazul vostru, conflictele armate sunt continue de 4 ani în Siria, de 24 de ani în Irak, de 70 de ani în Palestina, nu e ceva nou care v-a luat prin surprindere, valurile inițiale au plecat demult, ce e cu voi acum, ce s-a întâmplat?

- La noi totul este distrus, nu mai avem nici un viitor, eu am 27 de ani și sunt inginer electronist, dar de 5 ani nu am găsit niciun serviciu în Irak. La noi au fost omorâți 4 milioane de irakieni în primii 3 ani de război.

- De unde ești din Irak?

- Din Irak.(...)

Bine îmbrăcați și relaxați FOTO: PRESA LIBERĂ

Ca niște soldați, organizați pe plutoane

La coborâre, toate sutele de „refugiați” se comportă extrem de disciplinat, relaxați, senini, calmi, se grupează pe chei în grupuri de 10-20 de persoane. În fața fiecărui grup, câte un bărbat tânăr gesticulează. Se evidențiază o organizare în care grupurile au un conducător și un adjunct.

La un semn, pornesc grupuri, grupuri, în aceeași direcție și se formează o coloană răsfirată. Un marș continuu, alert și hotărât, de oameni siguri pe ei, s-a pornit pe toată lungimea cheiului și pe promenada orașului.

I-am urmărit și am ajuns la autogara din Kavala unde făcuseră o mare îmbulzeală calmă, la ghișeul de bilete, și pe măsură ce ieșeau de la ghișeu, se aliniau la urcarea în autobuze. Autobuz după autobuz veneau, de undeva din spatele autogării, pe stradă, în fața ghișeelor, și fără nici o urmă de îmbulzeală aranjau bagajele în partea de jos a autobuzului și se urcau ordonați în autobuz.

Cala de bagaje era mai mult goală. La noi în autogară, cala de bagaje se umple înainte de a se umple autobuzul, și doar se duc de ici colea prin țară. Când la noi se iese din țară, se mai agață un portbagaj suplimentar de autobuz, uneori o remorcă. Autobuzele pentru ei erau pregătite în cantitate suficientă, în mod clar se așteptau la venirea puhoiului de „refugiați”.

Nici măcar un polițist, de la vapor la gară Pe una din străzi, lângă autogară, un grup de 6-8 polițiști greci, relaxați, supravegheau grupul de lângă motocicletele lor parcate. Toată lumea știa ce se petrece, știa că nu vor fi surprize, nimeni nu se grăbea, singurele vociferări se auzeau de la cei care păreau că sunt organizatori.

Stupefiant (și vă rog să mă iertați că folosesc cuvinte excesiv vehiculate de tabloide, dar nu găsesc altele care să descrie situația) deci stupefiant este că de la vapor la autogară nu există nici un singur polițist sau om de pază care să urmărească dacă refugiații nu se opresc în Grecia, nu o iau pe alt traseu sau nu ies din coloana relativ rarefiată (...)

La noi avem cordoane de sute de jandarmi când, de exemplu, mărșăluim pentru unirea românilor în același stat. În acest caz, când sute de străini fără acte invadează orașul, se trimit 6 polițiști și 5 morcovi de cauciuc.

Un eveniment halucinant e puțin spus. Îmi venea o întrebare în minte pe care aș fi puso la zeci de femei, dar știam că nu voi primi ca răspuns adevărul: „Cum te strămuți pe viață, tu mamă, cu un copil în cărucior și doar cu un ghiozdan în cârcă, peste mări și țări, pe un drum de 3.500 km către o țară străină, fără măcar o sticlă de apă la tine?”

Imigranții se îmbarcă disciplinați în autocare. Poliția lipsește FOTO: PRESA LIBERĂ