Ilie Liviu Dragne, din arest sub control judiciar. Administratorul fermei de porci din Teleorman, PRIMELE DECLARAŢII după eliberare

Ilie Liviu  Dragne, din arest sub control judiciar. Administratorul fermei de porci din Teleorman, PRIMELE  DECLARAŢII  după eliberare

Administratorul fermei de porci Salcia din județul Teleorman, la care a deținut 90% din acțiuni fiul președintelui PSD, Valentin Ștefan Dragnea, a fost eliberat din arest, sub control judiciar, după ce au expirat cele 24 de ore ale reținerii decise de procurori. Reamintim că Ilie Liviu Dragne a fost reţinut ieri, alături de opt persoane, pentru 24 de ore. Acuzația formulată de anchetatori a fost de evaziune fiscală.

„În momentul când vom putea și ne va permite dosarul, vom organiza o conferință de presă”, a spus succint Ilie Liviu Dragne, secondat de avocata Maria Vasii, la ieșirea din arestul Poliției Capitalei, potrivit digi24.ro. 

„Ați colaborat cu anchetatorii?”, l-au întrebat jurnaliștii pe administratorul fermei de porci Salcia. În locul acestuia, a răspuns Vasii: „Nu există o asemenea ipoteză”.

Avocata a dat detalii și despre măsura controlului judiciar. „Noi aveam de ieri ordonanța prin care se lua măsura controlului judiciar. Este o procedură atipică pentru că, din punctul de vedere al procedurii penale, nici eu și niciunul dintre colegii mei nu am putea să explicăm cum poate fi justificată reținerea unei persoane cât timp procurorul are deja reprezentarea faptului că și măsura controlului este o măsură suficientă”, a declarat Vasii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocata lui Dragne, PRIMELE DECLARAŢII după eliberarea acestuia

Avocata a mai spus că Dragne a preluat ferma de porci la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. „Ca atare, nu are nicio legătură cu pretinsa lucrare pentru care s-a emis acea factură față de care procurorii lansează acuzația de evaziune, cu un prejudiciu estimat la 223.000 de lei”, a spus Vasii.

„Domnul Dragnea Valentin și-a cedat toate părțile sale sociale. În prezent, societatea se organizează într-o altă formă, procedura este în curs la Registrul Comerțului”, a mai spus avocata.

Vasii a declarat că, deși la data faptei la care fac referire procurorii, fiul președintelui PSD era acționar al firmei, el nu se poate face responsabil de o eventuală infracțiune de evaziune fiscală. „Nu este responsabil pentru că procurorii îl acuză pe domnul Dragne Ilie, administratorul, că ar fi complice la evaziune fiscală. Or, despre această infracțiune vorbim doar pe seama administratorului. Domnul Valentin Dragnea nu a fost niciodată administrator, a avut doar calitate de acționar”, a susținut Vasii.

UPDATE - Ilie DRAGNE a fost REȚINUT! LOVITURĂ NĂUCITOARE pentru Dragnea. Ferma de PORCI a FIULUI SĂU, „călcată” de mascați

Cine este Ilie Liviu Dragne 

Ilie Liviu Dragne, administratorul firmei, născut în 1968 în comuna natală a lui Dragnea, fără legătură de rudenie cu Liviu Dragnea, este personajul cheie în încrengătura de firme deținute de familia liderului PSD. Ilie Dragne apare ca acționar sau administrator în mai multe firme deținute fie de Tel Drum, fie de Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea. În 2014, Ilie Dragne a cumpărat  mai multe acțiuni, 80%, de la o altă persoană prin intermediu firmei Ludikon System SRL.  Pe de altă parte, Valentin Dragnea deține 10% din acțiuni printr-un aport de capital. 

 

80 de percheziţii de la primele ore ale dimineţii 

Sub coordonarea procurorilor, se efectuează percheziții în 80 de locații de către lucrători ai Poliției Sectorului 1 - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. și unităților subordonate, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Argeș, Brașov, Sibiu, Mureș, Vrancea, Călărași, Teleorman.

Din probatoriul administrat până în prezent, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, a rezultat că în contabilitatea a 12 societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domeniile construcții, facility management, prelucrare deșeuri și creșterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidențiat în contabilitate cheltuieli nereale, împrejurare ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat și 24.058.469 lei TVA dedus nelegal.

Maria Vasii susţine că fiul lui Dragnea nu mai este acţionar la ferma de porci din Teleorman

Maria Vasii, avocatul fiului lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea, susține că, în acest moment, fiul lui Dragnea nu mai este acționar în celebra firmă de porci Salcia, pentru că și-a vândut pachetul de acțiuni către actualul director, Ilie Liviu Dragne, cel care a și fost reținut de către procurori. 

 

AVOCATUL familiei Dragnea, DECLARAŢIE BOMBĂ: fiul liderului PSD nu mai este acţionar la ferma de porci la care procurorii au descins