Editura Evenimentul si Capital

HOROSCOP Franța aplică o strategie interesantă pentru extinderea imperiului francofoniei │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 9057 Vizualizari

HOROSCOP Există o preocupare permanentă a guvernelor franceze, începând de la ordinul lui De Gaulle, în Parlament, Adunarea Națională: ”doamnelor și domnilor, vă rog respectuos, dar extrem de ferm, vorbiți franțuzește!” Era moda franglezei, o ciripeală negândită de franceză împănată cu termeni din engleză.

 

 

 

 

HOROSCOP  Pe 5 octombrie s-au născut Vaclav Havel, Louis Lumiere, Donald Pleasance, Aurel Manolache, Chiriac Manuşaride, Anghel Demetriescu, Doina Uricaru, Ion Dodu Bălan, Mihai Bandac, Zaharia Stancu.

 

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii, adică Sfintele Haritina şi Mamelta. Nimic în „Kalendar”.     

 

HOROSCOP  Dragi lupi, padawani și hobbiți se pare că limba franceză revine în forță. Dacă aș fi tânăr aș învăța-o. De fapt când am fost foarte tânăr am învățat-o. De la mama franceza, de la tata germana. Apoi la școală, și la facultate, ca să am niște medii asigurate de zece. Tot când eram copil am descoperit limba engleză. De la radioul familiei, cel cu lămpi, de lemn scump și o antenă specială pentru unde scurte, cred că era un Philips, de unde tataie Pascale Americanul asculta aproape nopte de noapte VOA, în special english. Așa am învățat limba engleză, de la VOA. Niciodată nu am învățat la școală. Apoi am vorbit-o în Orient cam 15 ani de zile și am citit multe, foarte multe cărți.

Dar am început să vă spun despre limba franceză. Este o limbă din aceiași familie cu româna, italiana, spaniola și portugheza, o limbă romanică. Franceza a evoluat din galo-romana, mai ales dialectele din Nord, langue d’oïl (oui) care a prevalat față de langue d’oc vorbită în Sud. În anul 1536 regele Francisc I dă un edict regal prin care limba franceză devine limbă administrativă națională. Se consideră actul de naștere al limbii franceze.

HOROSCOP În prezent limba franceză este vorbită de mai multe sute de milioane de persoane de pe Terra și este limba oficială în 29 de state, care sunt, în ordine mai mult sau mai puțin alfabetică: Belgia, Benin, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Canada, Ciad, Comores, Coasta de Fildeș, Elveția, Republica Democratică Congo, Djibouti, Gabon, Guineea, Guineea Ecuatorială, Franța, Republica Centru Africană, Haiti, Luxemburg, Madagascar, Mali, Monaco, Niger, Rwanda, Senegal, Seychelles, Togo și Vanuatu. În total cu o populație de 434,578,054 persoane, statistică 2015.

Global, limba franceză este pe locul șase, în urma chinezei mandarine, engleza, hindi, spaniola și araba.

HOROSCOP Dar surpriza urmează acum. În anul 2050 limba franceză va fi vorbită de un număr de peste 700 de milioane de oameni, unii autori cred că poate ajunge și la un miliard. Creșterea această spectaculoasă se bazează pe explozia demografică din Africa, unde trăiesc mai mult de 50% din vorbitorii de limba franceză. Africanii nu pot să renunțe la limba franceză, asta a spus-o mai demult și mai bine celebrul Leopold Sedar Senghor, președintele, timp de 20 de ani, al Senegalului, membru plin al Academiei Franceze. Franceza funcționează în Africa ca o ligua franca care face legătura între multele grupuri etnice cu limbi total diferite. În Africa limba franceză este un liant național și permite accesul la poate, cea mai înaintată cultură și artă și la un nivel decent de tehnologie.

HOROSCOP  Există o preocupare permanentă a guvernelor franceze, începând de la ordinul lui De Gaulle, în Parlament, Adunarea Națională: ”doamnelor și domnilor, vă rog respectuos, dar extrem de ferm, vorbiți franțuzește!”  Era moda franglezei o ciripeală negândită de franceză împănată cu engleză.

HOROSCOP Franța a găsit metode ca să-și păstreze, ba să-și mărească imperiul francofoniei. Oferă burse de studiu, publică foarte mult, este prezentă pe net.  Pe net am avut surpriza să descopăr mai multe situri de unde poți să descarci orice gratis, filme de ultimă oră, seriale, muzică. Dar, toate sunt dublate în limba franceză. De exemplu m-am amuzat nespus să-l aud pe Seth MacFarlane, un actor pe care îl apreciez, vorbind franțuzește în ultimul lui serial SF, ”The Orville”.

 

HOROSCOP Acum să vă mai spun ceva, din amintirile mele. Când ajungeam la tratative, negocieri, în Liban, Siria, Egipt etc mi se prezenta tot un tânăr de vârsta mea, care vorbea limba engleză. Eu ceream să vorbesc în franceză. De ce, mă întreba partenerul străin. Este mai bogată în nuanțe, este o limbă a diplomației, spuneam. De obicei analistul, sau șeful de birou din fața mea nu știa franceza, așa că chema pe cineva care știa. De obicei, în acele țări, era o persoană mai în vârstă care ocupa o poziție importantă, director, consilier etc. În Orient persoanele mai în vârstă știau limba franceză, unii și studiaseră acolo. Așa ridicam nivelul negocierii, vorbeam cu un decident, nu cu unul care purta vorba.

 

HOROSCOP   De exemplu, în Iran, mereu îmi amintesc de Iran, doar am petrecut șase ani de viață acolo, aproape șapte, dacă socotesc bine. Ei bine multimiliardarul pentru care lucram, Molavi Hassan Tabrizi, a fost foarte încântat că vorbeam franceza și mai ales cum. El studiase ingineria, la Paris, la Școla Politehnică de Drumuri și Poduri, între războaie. Așa că eram mereu împreună depănând amintiri despre Orașul Luminilor, ba mă lua cu el pe unde se ducea. Un avantaj extraordinar pentru mine și pentru afacere, nu credeți?

 

Mai este ceva, ceea ce nu este politic corect, dar o să vă spun totuși. În Orient există și o reținere să se vorbească limba engleză, limba invadatorilor americani. Este bună limba engleză, ca mijloc de comunicare, dar dacă vorbești franceza ești primit cu un zâmbet.

 

HOROSCOP  România a făcut parte odată din francofonie. La chioșcurile de ziare se găseau ziare și reviste franțuzești, sigur, nu cine știe ce, ”Le Monde”, ”Vaillant” etc și în unele librării se puteau cumpăra, destul de ieftin, Livre de poche și J’ ai lu. Cinematografele erau pline de filme franțuzești cu Alain Delon, Brigitte Bardot, Jean Gabin, Paul Belmondo, Jean Marais, Fernandel, Bourvil, Louis de Funes etc. Cultură și distracție de calitate.

 

HOROSCOP  Am scris cele de mai sus pentru că, un tânăr, un adolescent, mă întreabă ce limbi știu și ce limbi să învețe el. Știu șapte limbi străine și sfatul meu pentru cei care încep urcușul vieții este să învețe cât mai multe limbi străine. Eu regret enorm că nu am învățat țigănește, ungurește și portugheza. Lăsați prostiile și învățați cât mai multe limbi străine, în copilărie, în adolescență se învață mai bine, o să vă folosească, în condițiile în care nouă din zece tineri spun că s-au hotărât să plece din țară. Printre limbile străine, după părerea mea, trebuie să fie neapărat și limba franceză!

 

HOROSCOP  Acum îl ascult pe Michel Polnareff cu marele lui succes: ”La Poupée qui fait Non”. Apoi o să aleg din sutele de filme descăracte un film bun, sigur, dublat în franceză. Sunt la ora de franceză, o oră care o să dureze fooooarte mult, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

                                         ⃰    ⃰    ⃰

 

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate