Halep, SĂTULĂ de gesturile Sharapovei: „Voi merge cu ea la baie”

Halep, SĂTULĂ de gesturile Sharapovei: „Voi merge cu ea la baie”

Simona Halep, locul 1 mondial, a declarat că va lua măsuri împotriva trucurilor folosite de Maria Sharapova, în meciurile directe.

Revenită în luna aprilie în circuitul WTA, după suspendarea pentru dopaj, rusoaica Maria Sharapova (60 WTA) a continuat să-și enerveze adversarele cu stratagemele sale. De exemplu, „Masha” a stârnit un val de reacții negative la adresa sa, după ce, fiind condusă în timpul meciului cu Halep, de la US Open 2017, a plecat la vestiar, unde a stat peste limita impusă de regulament. Aceasta este una dintre tacticile folosite de rusoaică pentru a trage de timp în momentele dificile.

Pentru a evita astfel de situații în duelurile directe cu Sharapova, românca a anu țat că s-a gândit deja la un plan. „Sunt lucruri care nu sunt foarte fair play. Plecările intenţionate la baie, ca să îşi scoată din ritm adversara, întârzierea începerii punctului. Astea nu-mi plac! Nu vreau să dau nume de jucătoare. Nu doar Sharapova face asta, sunt mai multe.

Fiecare e liberă să facă ce doreşte, dar regulamentul trebuie respectat. Uneori nu se respectă, iar asta mă supără. Nu sunt genul care să protesteze, cu toate că ar trebui să reacţionez. De acum înainte, obiectivul meu este să merg şi eu la baie, atunci când cineva o face. Voi merge împreună cu ea, să vedem dacă reuşesc asta anul viitor”, a declarat Halep, într-un interviu acordat Canal 33.

Ne puteți urmări și pe Google News