- Aurele, îți jur pe ce am mai sfânt că e copilul tău. - Ce spui, fată? Cum să fie al meu când noi ne-am văzut doar o dată astă vară? Oi fi eu prost, dar nici chiar așa. - Auzi, mă, tu n-ai auzit de timpul legal de concepție? - Ha?

- Vezi că nu știi? Dacă ne ducem în urmă 180 de zile de când ți s-a născut băiatul, adică acum șase luni, la care mai punem între o lună și patru luni, aia e! Tu ai venit în iunie.

- Cum între o lună și patru luni? Da ce copiii se fac așa, cu aproximație? Cine dracu ți-a băgat prostiile astea în cap?

- E de la codul civil, mi-a zis o asistentă la spital. Așa că nu mai tăia ața în paișpe și acceptă copilul ăsta că e al tău.

- Stai mă așa, că nu-i atât de simplu. Pe mine m-ai întrebat dacă vreau copilul ăsta? Mie mi-ai spus ceva în toate lunile astea? Vin acum și te găsesc cu el în brațe și gata, eu să cred că e al meu.

- Cum era să-ți spun dacă m-ai blocat pe facebook?

Femeia îl privea cu niște ochi calzi, de câine credincios. Îi vedeai gândurile trecând agale, simple și liniare, ca ale unui copil. Aurel ăsta era chiar tâmpit, de nu înțelegea. Cu fața posomorâtă și domoală, Magdalena i-a curmat șirul de întrebări :

- Dacă nu vrei să recunoști că e al tău, o să mergem la judecată, Aurele, să te fac de râs la toată lumea.

Bărbatul s-a oprit brusc, neștiind cum să răspundă :

- Să fii sănătoasă!

După care dus a fost. Nimeni nu l-a mai văzut luni bune. Deși se împăcase cu realitatea, Magdalena nu voia să se dea bătută. Copilul ei n-o să rămână cu o liniuță în dreptul tatălui. Sleită de putere, că n-avea cine s-o ajute cu copilul, s-a hotărât să-și caute un avocat. Dar unde să-l găsească? A intrat în judecătorie căutând printre robele negre ce mișunau pe holuri. Lumea era grăbită, n-avea timp să-o privească.

- Bună ziua, caut și eu un avocat. Știți unde pot găsi?

- E plin de avocați. Pe care-l căutați?

- Pe unul care să mă ajute să îi pun un tată în certificat copilului ăstuia.

- Bani ai? A întrebat-o un individ cu fața ciupită de vărsat.

- Nu prea am, că sunt singură.

- Atunci nu te pot ajuta. Ce crezi că noi muncim pe nasturi ? Aici nu-i cutia milei, fetițo!

Magdalena își simțea inima cum îi lovește în coaste. A mai întrebat câțiva avocați, dar a primit același răspuns. S-a hotărât să-și scrie singură cererea de chemare în judecată și să se apere cum o putea ea mai bine. Internetul era singurul ei aliat, așa că a început munca de documentare.

...Cum pui tată la un copil.... a fost prima ei căutare pe google. În definitiv, asta voia. S-au deschis zeci de pagini cu sfaturi, ghiduri, articole, idei. Ce să priceapă un om simplu, care abia terminase 10 clase? Dar Magdalena avea o voință de fier și o răbdare cât un munte, așa că le-a luat la rând.

Un studiu realizat pe șoareci a descoperit legături între absența tată-lui de lângă pui, pe de o parte, și afectarea comportamentului social și apariția unor modificări la nivelul creierului.

- Până și șoarecii au tată, și-a spus Magdalena. Cum vine aia că li se modifică creierul în lipsa tatălui? Adică copilul meu o să fie handicapat? Al naibii nenorocit, Aurel! Ce-l costa să recunoască?

I-a plăcut comparația cu șoarecii și s-a gândit s-o folosească în cererea de chemare în judecată.

Un alt studiu găsit pe internet o alarma: copiii crescuți fără tată sunt furioși și agresivi.

- Păi chiar așa e. Vecinului Alex i-a murit tatăl când era mic. Și toată ziua se bate cu maică-sa și se ceartă. Găsi-te-ar relele Aurele, că uite din cauza ta o să fiu eu bătută de copilul ăsta.

A găsit și un articol legal de perioada legală de concepție – 412 din Codul Civil – intervalul de timp cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepțiunii.

- Ha! Avusese dreptate asistenta aia care o învățase ce să-i spună lui Aurel.

Dacă ea născuse în martie, 180 de zile în urmă, adică șase luni se făceau cam prin septembrie. Și din septembrie încă patru luni înapoi, însemna că între mai și august trebuia să demonstreze că a întreținut raporturi cu Aurel.

Numai că lucrul acesta era parțial adevărat. Ce-i drept, Aurel venise în țară undeva prin iunie, dar, ca de obicei, o amăgise cu vorbele după care plecase. Apoi, de supărare, îl cunoscuse pe Alin, cu care avusese o singură ieșire prin luna iulie, exact înainte să plece la mare. Alin ăsta o păcălise și mai tare, că a doua zi după ce fusese cu el i-a zis că el în trei săptămâni se însoară.

După ce s-a întors de la mare s-a cuplat cu un tip de la poștă – George. Ăsta era cam afemeiat, iar Magdalena nu putea trăi cu gândul că bărbatul de lângă ea împarte și altceva decât scrisori, femeilor ce-i deschid ușa. Cu George se întâmplase de vreo trei ori, dar nu era el tatăl, că el nu putea face copii. Așa o liniștise când l-a întrebat de ce nu se protejează.

Cam astea erau faptele, așa că femeia a început să le pună pe hârtie. Găsise pe net un ghid care o învăța cum să formuleze o cerere de chemare în judecată.

Pasul numărul 1: treceți datele de identificare ale părților

Pasul numărul doi: spuneți ce solicitați

- Vreau ca Aurel Tudose să fie tatăl copilului meu.

Pasul numărul trei: descrieți situația de fapt.

Când l-am cunoscut pe pârâtul Tudose Aurel era cu o vecină de-a mea, Lili. La început nu prea mă băga în seamă, dar nici eu nu voiam să mă dau la el că vecina era prietena mea. Mie mi-a plăcut de pârât chiar de la început și visam noaptea că mă ia de nevastă și ne mutăm în garsoniera lui. Am tot stat eu pe capul lor până s-au despărțit. Nu din cauza mea, că oricum vecina era cam urâțică și are toți dinții stricați.

L-am pândit de câteva ori pe Aurel la service-ul unde lucra și tot intrând cu el în vorbă, m-a invitat la mall. Prima oară mi-a cumpărat din banii lui o cola și ceva de mâncare. M-a întrebat câți ani am și am știut că îi place de mine. Ne-am văzut cam trei luni, după care el a fost dat afară de la muncă și a plecat în Italia. Am fost foarte supărată. Nu am vorbit cu el aproape o săptămână.

Când l-am iertat i-am trimis un mesaj pe facebook și l-am rugat să îmi dea numărul lui de telefon ca să mai vorbim. Nu mi l-a dat, dar îmi răspundea pe facebook când avea el timp.

Când venea în țară de sărbători mă căuta tot timpul și se culca cu mine. Și mie îmi plăcea și iar visam noaptea că mă ia de nevastă și ne mutăm în garsoniera lui. Prin iarnă ne-am certat că a pus poze cu o italiancă pe facebook, iar aia scrisese la comentarii mio amore. Am făcut un scandal cât casa, până m-a blocat pe facebook.

Dacă am văzut așa, am încercat să-l uit și mi-am văzut de viața mea. N-am rezistat decât trei zile și mi-am făcut un cont fals de facebook ca să văd dacă Aurel mai postează poze cu italianca. Într-o seară i-am scris că sunt eu, Magdalena, și l-am întrebat dacă mă mai iubește și dacă nu vrea să ne căsătorim.

M-a blocat iar. Dar eu știam că o să vină în țară și o să ne împăcăm. Mi-a făcut o surpriză la începutul verii, prin iunie, parcă. M-am trezit la ușă cu el și cu o sticlă de vin. Se certase cu italianca și era iar al meu.

În acel moment am simțit că o să ne căsătorim și iar m-am visat mireasă. Trei zile a stat la mine. Mi-a promis că nu mai stă în Italia decât până în iarnă, după care vine în țară și își face casă. Mă și vedeam nevasta lui, dar n-am avut curaj să-i zic nimic. Îmi amintesc că m-a întrebat dacă mă protejez să nu rămân gravidă, iar eu i-am spus că nu. După alea trei zile cât a stat la mine, a plecat la el acasă și iar nu m-a mai băgat în seamă.

Umbla cu niște prieteni din cârciumă în cârciumă, și o vecină mi-a spus că l-a văzut de gât cu una roșcată. Eram tot blocată pe facebook, așa că nu puteam să-i scriu. Numărul lui de telefon nu-l aveam că zicea că-l sâcâi. Ce era să fac?

L-am așteptat într-o seară în fața blocului până la unu noaptea. A venit mort de beat și am fugit după el până la ușă garsonierei lui. Nu m-a primit înăuntru, dar am început să fac scandal. De rușinea vecinilor mi-a deschis ușa. În noaptea aia a fost conceput copilul nostru.

A doua zi, Aurel și-a făcut bagajele și a plecat. Nu l-am mai văzut. Eram distrusă. În acea perioadă l-am cunoscut pe numitul Alin Dumitru, cu care am fost o singură dată, pentru că el în două săptămâni se însura.

Am plecat cu niște prieteni la Eforie și când m-am întors am tot încercat să dau de Aurel, dar își suspendase contul de facebook. Îmi amintesc că într-o noapte am vrut chiar să mă omor. După care l-am cunoscut pe George Racoviță, care era poștaș. Am fost împreună un timp, cam o săptămână. După care mi-a zis Lili de la parter că se vede și cu ea. Am terminat-o cu George și am început iar să mă gândesc la Aurel.

Magdalena s-a oprit să citească tot ce scrisese. Era mulțumită. Ajunsese la pasul numărul patru- probele.

Cine mai știa de relația ei cu Aurel ? – Toată lumea.

Se gândea s-o cheme martoră pe Lili, vecina de la parter, că asta îl cam ura pe Aurel că o părăsise pentru Magdalena.

Uitase să scrie de chestia aia cu șoarecii care n-au tată și își modifică creierul! Ca să înțeleagă și judecătorul că până și animalele suferă, darămite un pui de om.

Cum, necum, acțiunea Magdalenei a fost înregistrată pe rolul judecătoriei. Aurel, proaspăt întors în țară, aruncase la gunoi citația, fără ca măcar să o citească.

Norocul femeii a fost că dăduse peste un judecător hotărât să-i găsească copilului un tată. A cerut dovezi că cei doi fuseseră împreună, i-a sugerat Magdalenei să îl cheme pe Aurel la interogatoriu, a audiat martori care știau de relația lor. Vecina Lili a jurat cu mâna pe biblie că îl auzise pe Aurel că își dorește un copil cu Magdalena și că îi promisese să o ia de nevastă.

Aurel continua să ignore citațiile. Nu-i spusese nimeni că dacă tot refuză să se prezinte în fața instanței să răspundă la interogatoriu, asta însemna o recunoaștere a faptelor. La fel cum nu-i spusese nimeni că dacă nu se prezintă la laboratorul de medicină legală pentru efectuarea testului ADN, instanța o să-l prezume tatăl copilului.

Într-o zi a găsit în cutia poștală un plic gros – era hotărârea prin care judecătorul fondului îl făcea tată fără voia lui și îl obliga la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului. A încremenit.

- Proasta asta m-a făcut!

S-a dus la primul avocat pe care l-a găsit, cu gândul să atace hotărârea, dar răspunsul l-a descurajat:

- Din păcate apelul este tardiv. N-ai ce să mai faci. Ești tată cu acte în regulă.