GAFĂ AMUZANTĂ făcută de Cristiano Bergodi la prezentarea oficială. Ce le-a transmis italanul celor prezenți în sală

GAFĂ AMUZANTĂ făcută de Cristiano Bergodi la prezentarea oficială. Ce le-a transmis italanul celor prezenți în sală

Cristiano Bergodi a fost prezentat, astăzi, în noua calitate de antrenor al Rapidului. Tehnicianul și-a început discursul cu salutul „Bună seara!”, deși conferința a început la ora 15.00.

Cristiano Bergodi este noul antrenor al echipei Rapid, iar astăzi a fost prezentat oficial. „Bună seara!”, au fost primele cuvinte rostite de italian, spre amuzamentul general, pentru că evenimentul a început în miezul zilei, la ora 15.00.

„Bună seara! Rapid reprezintă pentru mine cel mai mare regret, de când mi-am dat demisia în 2007. Pentru aceste opt etape am venit cu sufletul deschis și vreau să dau o mână de ajutor echipei. Contractul este până la finalul lunii mai și după aceea vom vedea ce va fi. Cu suporterii m-am înțeles foarte bine și sper să fac o treabă foarte bună. Este riscant, dar e frumos. Am vrut să vin, să lucrez din nou. Cred că putem face treabă bună. Jucătorii trebuie să aibă mai multă încredere în calitățile lor. Totul se joacă până la final. Încă nu este decis cine va retrograda. Suntem la șase puncte de FC Brașov", a spus Bergodi.

Ne puteți urmări și pe Google News