Mai mult decât în confruntările armate deschise, în Războiul Rece activitatea de spionaj și abilitatea de a obține informații au avut o importanță capitală.

Reproducem mai jos un excelent articol scris de Ion Gatea și Eugen Nicolaescu în numărul 2 (aprilie – iunie) din 2017 al revistei Periscop.

Există două metode de evaluare a celor mai abili și eficienți zece spioni de top din timpul Războiului Rece în care s-au confruntat Statele Unite cu Uniunea Sovietică. Una este de a estima prejudiciile provocate de agenții individuali, iar cealaltă se referă la aprofundarea studierii, pentru a afla cine a putut să facă posibile aceste cazuri majore de spionaj.

Aproape toți spionii din cuplurile de pe lista din finalul articolului s-au oferit să fie recrutați, după ce au intrat în Ambasada sovietică din Washington DC, pentru a-și oferi serviciile contra cost, în ciuda supravegherii fizice și tehnice a clădirii de către FBI.

Una dintre marile calități ale unui ofițer recrutor este să recunoască o potențială sursă autentică atunci când aceasta se prezintă pentru a-și oferi serviciile, iar alta este să reacționeze spontan într-o situație delicată, de o manieră care să genereze încredere posibilului viitor spion.

Rezultatele constituie mărturie despre eficacitatea abordării adoptate, iar în acest scenariu profesionistul remarcabil care s-a impus a fost Boris Solomatin, fostul rezident KGB, de la Washington, cel care a intuit că viitorul agent John Walker din Marina americană avea un potențial informativ uriaș, ce putea aduce servicii importante pentru interesele Uniunii Sovietice.

Când s-au întâlnit pentru prima dată, timp de două ore în octombrie 1967, Walker i-a înlăturat orice temeri lui Solomatin că ar fi un agent provocator al FBI-ului, datorită ofertei incredibil de valoroase ce o făcea: cardurile de cifrare ale mașinii de cifru KW-7, în folosință, utilizată pentru comunicațiile Flotei submarinelor dotate cu rachete balistice din Norfolk. Declanșarea unui „joc operativ” ar fi riscat să compromită o astfel de tranzacție vitală și de nerefuzat.

Intuiția lui Solomatin a fost corectă, iar Walker a devenit un spion activ, care a acționat timp de aproape 18 ani, până în anul 1985, când a fost arestat. Este considerat trădătorul care ar fi adus cele mai serioase prejudicii intereselor Statelor Unite ale Americii.

Ulterior, Solomatin a mai primit câteva propuneri, dintre care a reușit să recruteze cu un succes tot atât de mare pe un alt angajat al Marinei SUA, anume Glenn Michael Souther, după care a revenit la Moscova de unde s-a pensionat trei ani mai târziu la vârsta de 64 de ani.

Glenn Michael Souther, cunoscut și ca Mihail Evghenievici Orlov, a fost un fotograf în USS Navy care a renunțat la cetățenia americană pentru a deveni cetățean sovietic în 1986.

La început, când a solicitat cetățenia sovietică, contraspionajul sovietic era confuz, suspectându-l de a fi fost trimis de CIA în misiune de spionaj pe teritoriul sovietic. Totuși, după ce sovieticii au realizat că nu exista nimic suspect în comportamentul său, l-au ridicat din gradul de subofițer la cel de maior și i-au permis să se stabilească în URSS, unde s-a căsătorit cu o rusoaică care preda limba engleză la o Universitate din Moscova. Trei ani după trădarea sa el s-a sinucis la vârsta de doar 32 de ani.

Angajat în Marina Statelor Unite, Souther se calificase ca fotograf și a fost trimis cu portavionul Nimitz în Italia, unde staționa Flota 6-a americană, căsătorindu-se cu o italiancă. În 1980 a fost recrutat pe motive ideologice de Boris Solomatin. În 1982 s-a retras din Marină pentru a studia literatura rusă la o universitate. Simultan a lucrat ca rezervist la Centrul de informații al Flotei Atlanticului din Norfolk, fiind repartizat la un laborator de procesare a fotografiilor făcute de sateliții de recunoaștere, având astfel acces la comunicații secrete.

În 1981, soția sa, de care se despărțise, l-a abordat pe un ofițer al Marinei pentru a-l informa că Souther era un spion. Aceste afirmații n-au fost luate în serios până când John Anthony Walker a fost arestat în 1985. A fost interogat de FBI dar n-a fost acuzat din lipsă de probe. Curând după aceea, în mai 1986, Souther a solicitat cetățenie sovietică.

Nu a mai apărut în public până în iulie 1988 când o televiziune sovietică a difuzat un interviu cu el în care vorbea despre deziluzia față de politica nucleară a Americii și despre dragostea sa pentru poetul rus Vladimir Maiakovski. De asemenea, critica mai multe operațiuni de spionaj americane la care luase parte, bombardarea Libiei în 1988 și dezastrul de la Cernobîl. Apoi, în Uniunea Sovietică s-a căsătorit cu o rusoaică cu care a avut o fiică.

A fost decorat cu Ordinul Prieteniei între Popoare și a fost unul dintre puținii agenți și defectori străini cărora li s-a acordat gradul de ofițer în KGB.

Însă, în iunie 1989, la vârsta de doar 32 de ani, Souther s-a sinucis prin asfixiere în garaj, ziarele sugerând că suferise o depresie întrucât trăia departe de locurile natale. La moartea sa a fost elogiat de Vladimir Krucikov, președintele KGB, care l-a considerat un agent foarte important.

Revenind la tema articolului, se apreciază că, după toate standardele, Solomatin a fost un recrutor cu rezultate extraordinare, egalat probabil doar de Viktor Cerkașin, un expert în contraspionaj și locțiitor al rezidentului din Washington, responsabil pentru coordonarea lui Aldrich Ames și apoi a lui Robert Hanssen.

Fiind extrem de abil, Cerkașin a reușit să coordoneze doi indivizi extrem de capabili care nu aveau nevoie de lecții despre cum să se protejeze în realizarea operațiunilor de spionaj.

În timp ce Walker și rețeaua sa, compusă dintr-un prieten și trei membri ai familiei sale, au compromis într-o proporție substanțială sistemul de descurajare nucleară al NATO, dezvăluind secretele submarinului nuclear Trident, Hanssen și Ames, separat și în mod independent, au trădat zeci de operațiuni secrete, anulând o mare parte a acțiunilor FBI și CIA.

Totuși, accesul lor era oarecum restricționat la propria lor lume secretă, în contrast cu Adolf Tolkacev, inginerul aeronautic sovietic care l-a abordat pe ofițerul CIA John Guilsher la Moscova. Fiind un membru experimentat al stației CIA din capitala sovietică, condusă de Gus Hathaway, Guilsher și-a dat seama că dorința nestăvilită a lui Tolkacev de a intra în contact cu CIA era adevărată și, prin urmare, l-a recrutat și a început o relație care se va dovedi eficace pentru neutralizarea sistemelor electronice de radar de ultimă generație ale avioanelor MiG și Suhoi.

Guilsher și Hathaway cunoșteau pericolul infiltrării unei cârtițe de către adversarii lor pentru a cunoaște activitatea CIA din cadrul ambasadei, dar judecând modul cum ar fi putut folosit Tolkacev în mod eficient în jocul operativ, au acceptat ca timp de șapte ani proiectantul de avioane să transmită secretele la care se lucra în institut unui succesor vorbitor fluent de rusă, care a preluat legătura cu acesta. Guilsher însuși era un urmaș al unui rus alb, iar CIA avea tradiția atragerii de persoane ale căror familii fuseseră forțate să părăsească țara de către bolșevici.

George Kisevalter, un coleg al lui Guilsher, a fost un alt ofițer de caz remarcabil care figurează pe această listă. Kisevalter se născuse la Sankt Petersburg dar a ajunse de copil la New York și a intrat în CIA în anul 1951.

După doi ani i s-a încredințat sarcina de a coordona legătura cu un ofițer GRU, maiorul Piotr Popov la Viena, dar cea mai mare performanță a sa a constituit-o dirijarea unei alte surse valoroase din GRU, binecunoscutul Oleg Penkovski, care a reușit să sustragă planurile rachetelor sovietice în anul de după criza rachetelor din Cuba.

Un alt colonel sovietic care a fost de acord să spioneze pentru americani cam în aceeași perioadă a fost Dmitri Poliakov, locțiitorul rezidentului GRU din reprezentanța diplomatică sovietică de pe lângă Națiunile Unite din New York. De la recrutarea sa de către John Mabey din FBI în ianuarie 1962, spionul cu numele de cod Top Hat a furnizat importante materiale clasificate, rămânând nedetectat timp de 23 de ani.

O performanță impresionantă a realizat Tony Brooks care l-a recrutat pe Oleg Lialyn în 1972. Membru al rezidenței KGB din Londra din cadrul misiunii comerciale, Lialyn era într-o relație intimă cu secretara sa, atunci când Brooks a reușit să-l influențeze și să-l determine „să schimbe părțile”, devenind un spion activ.

Deși nu a acționat mult timp, doar opt luni de zile, impactul său a fost de durată, făcându-l pe Brooks o legendă, care deja se bucura de un respect deosebit în lumea secretă și datorită activității sale în cadrul rezistenței franceze din timpul războiului.

Exfiltrarea, o metodă esențială de extragere a unui agent clandestin dintr-un mediu ostil, a fost cea care i-a salvat viața lui Oleg Gordievski în anul 1985, atunci când Viscont Asquith, șeful stației din Moscova l-a extras pe ofițerul KGB trecându-l granița finlandeză. La fel a procedat și ofițerul CIA David Forden, care a reușit să-l scoată în noiembrie 1981 pe reputatul agent, colonelul Ryszard Kuklinski, ascunzându-l într-o mașină cu număr diplomatic, transportându-l de la Varșovia în Berlinul occidental.

Desigur, s-au înregistrat și eșecuri în sprijinirea unor agenți valoroși să fugă, așa cum a fost cazul lui Leonid Kvasnikov, când a aflat că importantul spion atomist Klaus Fuchs se afla în primejdie, fiind trădat de o cârtiță din Centrul de cercetări atomice de la Harwell, în urma căreia savantul executa o sentință de închisoare îndelungată.

Cu toate acestea, activitatea sa de spionaj a oferit Kremlinului cunoștințele pentru fabricarea unei bombe nucleare mai repede decât anticipau analiștii occidentali.

Iată clasamentul întocmit de unele publicații de specialitate pentru cele mai importante cupluri de ofițeri de legătură și agenți care au acționat în perioada deosebit de fierbinte a Războiului Rece:

1 Boris Solomatin - John Walker

2 John Guilsher - Adolf Tolkachev

3 George Kisevalter - Oleg Penkovsky

4 John Mabey - Dmitri Polyakov

5 Vasili Dozhdalev - George Blake

6 Tony Brooks - Oleg Lyalin

7 David Forden - Ryszard Kuklinski

8 Viktor Cerkașin - Aldrich Ames, Robert Hanssen

9 Leonid Kvasniko - Klaus Fuchs

10 Viscount Asquith - Oleg Gordievsky