FRANȚA.Mobilizare a liceenilor la Paris, după moartea unui manifestant
- Simona Mătieș
- 6 noiembrie 2014, 16:45
Mii de liceeni au blocat, azi, aproximativ 20 de unităţi de învăţământ la Paris, înainte de o manifestaţie împotriva decesului unui protestatar de 21 de ani, la 26 octombrie, în timpul unor confruntări cu forţele de ordine la locul unui baraj controversat.
Din cele de 200 de şcoli profesionale, generaliste şi tehnice din Paris, 25 au fost blocate mai multe ore în cursul dimineţii, dintre care şase total, a precizat Rectoratul din Paris, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Potrivit unei surse poliţieneşti, 29 de unităţi au fost afectate, dintre care 15 au fost total blocate. Nu a fost înregistrat niciun act de violenţă, a adăugat sursa citată.
Accesul a fost apoi permis din nou, în contextul în care protestatarii - mii de liceeni însoţiţi de câţiva profesori şi studenţi - se îndreptau spre o piaţă centrală din capitală unde câţiva dintre ei au escaladat o statuie pentru a-i agăţa o banderolă roşie pe care era scris: „Poliţia asasină, R.I.P. Remi”.
Remi Fraisse, tânăr ecologist, a murit în urma exploziei unei grenade ofensive lansată de jandarmi în locul barajului din Sivens (sud-vest), conform primelor rezultate ale anchetei.
Ecologişti şi aleşi locali se opun construcţiei acestui baraj destinat irigării de terenuri agricole cu preţul distrugerii unei zone umede.
Mobilizarea liceenilor, la apelul colectiv al Mouvement Inter Luttes Indépendant (MILI), dar neasumată de organizaţiile de liceeni, s-a desfăşurat într-o atmosferă generală paşnică.
De la moartea tânărului militant, mai multe manifestaţii, uneori marcate de scene de violenţă urbană, ca cele de sâmbătă de la Nantes (vest) sau Toulouse (sud-vest), au fost organizate în întreaga Franţă.
Decesul său, primul în timpul unei manifestaţii reprimate de poliţie în Franţa metropolitană din 1986, a provocat şoc în ţară şi a pus într-o situaţie dificilă guvernul socialist aflat la putere, deja confruntat cu numeroase mişcări de contestare.