Folosit împotriva partidelor minore: Cum s-a format Partidul Sexului şi care este situaţia statutului său

Folosit împotriva partidelor minore: Cum s-a format Partidul Sexului şi care este situaţia statutului său

Este un partid mic, care trece printr-o situaţie la fel de aparte ca şi el.

Partidul Sexului, un mic partid australian cunoscut în primul rând pentru numele lui inedit și pentru activismul său agresiv, a anunțat joi că și-a pierdut statutul. Aceasta după ce comisia electorală din Australia a decis că nu are suficienți membri, după cum relatează Reuters.

Cofondatorul Robbie Swan a precizat într-un comunicat că partidul va face apel la decizia Comisiei electorale australiene (AEC) care a dispus ca formațiunea să-și piardă statutul oficial după o reevaluare a numărului de membri.

Conform legii australiene, un partid politic trebuie să aibă fie un reprezentant în parlamentul federal, fie 500 de membri pentru a-și păstra statutul. Or Partidului sexului are un ales în legislativul statului Victoria, dar niciunul la nivel federal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Format din tineri

Robbie Swan a respins concluzia AEC că partidul a rămas fără cei 500 de membri necesari pentru a rămâne înregistrat. Partidul sexului este format în primul rând din tineri care își schimbă adresele frecvent, care nu au numere de telefon și care se deplasează mult mai mult decât alegătorii tradiționali, a argumentat cofondatorul partidului.

'Sistemul este folosit împotriva partidelor minore', a precizat el pe site-ul grupului. Partidul sexului a fost înregistrat în 2009 și își are rădăcinile în grupul de lobby Eros Foundation, din industria de divertisment pentru adulți, relatează Sydney Morning Herald.

Prestaţie energică

Grupul este bine cunoscut pentru prestația sa energică din ziua alegerilor, când are la unele secții de vot din Sydney și Melbourne o prezență care rivalizează cu cea a marilor partide. De asemenea, tinerii activiști cu tricouri cu mesaje de genul 'Partidul australian al sexului: tu ești pe primul loc' sau 'Noi suntem serioși în ceea ce privește sexul' sunt cunoscuți pentru insistența lor în a-și atrage voturi.

După verdictul AEC, Partidul sexului va putea în continuare să prezinte candidați la alegeri, dar nu își va putea pune numele pe buletinele de vot și nici să primească fonduri federale.