Editura Evenimentul si Capital

Folkistul Paul Arva: „Plătim biruri, scuipăm semințe și ne uităm cum se ceartă la televizor vorbitorii de limbă română" | GALERIE FOTO şi VIDEO

Folkistul Paul Arva
Autor: | | 4 Comentarii | 1469 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină se numeşte în termeni populari şut. Putem spune că folkistul Paul Arva a terminat primul şut în mina de gânduri numită sufletul lui. A scos o carte ce se numeşte chiar aşa, „Mina de gânduri”, pe care o va lansa în octombrie la Iaşi, acolo unde de altfel creează şi trăieşte artistul. Sensibilitatea şi pasiunea pentru muzică şi vers ale acestuia sunt binecunoscute de cei care iubesc muzica folk. Paul Arva îşi dă „cojoacele” singur jos şi vorbeşte despre el însuşi cu modestie şi o sinceritate dezarmantă.

EVZ: Ai scos o carte în care ai adus în lumină câteva dintre diamantele - povestiri - găsite după îndelungi forări în „Mina de gânduri”numită sufletul tău, ajutat de Editura Adenium. Presupun că va urma şi lansarea ei pe piaţă în curând. Ce înseamnă pentru tine această primă incursiune în adâncul minei?

Paul Arva: M-am decis să mă desprind din propriile mele menghine și m-am aventurat în adâncul minei mele, așa cum n-am făcut-o niciodată. Cu un crez și cu o lopată, așa mi-am croit drum până la cele mai profunde simțiri ale mele. Am stiut că trebuie să împlinesc această călătorie, am vrut să-mi văd sufletul mai îndeaproape. Într-o zi se va elibera din mine și am vrut să-l știu mai ușurat cumva. Încă mai am de săpat, cobor în mină și ziua și noaptea. Și de fiecare dată când ies la suprafață, privesc cerul și trag adânc aer în piept: sunt viu! Sunt viu, pe dinăuntru și pe dinafară. Și e un sentiment tare fain, mă crezi?

Te cred. Se spune că este bine să nu uităm niciodată de copilul din noi. Toţi păstrăm în suflet frânturi ale copilăriei. Crezi că s-au pierdut multe din obicieurile de altădată?

Da. Am pierdut multe. Nu ştiu dacă a fost cu voia noastră. Mi-am petrecut o parte din copilărie la bunici. Duminică dimineața ne îmbrăcam în haine de sărbătoare, ieșeam din casă făcând sfânta cruce și ne porneam către biserică. Pe drum, întâlnindu-ne și cu alți oameni din sat, îi salutam: La biserică? Iar ei răspundeau apăsat: La biserică! Pe vremea aceea nu intelegeam tot ce se întâmpla în Casa lui Dumnezeu. Oamenii cântau și se rugau laolaltă, iar eu încercam să găsesc un rost în toate acestea. Partea mea preferată din slujbă era aceea în care preotul ne spunea o poveste(pilda). Ne întorceam acasă și bunica aseza masa. Ne spălam pe mâini cu apă rece din fântână și ne înfruptam din ce găseam prin cămară. Masa de duminică întotdeauna era cea mai gustoasă, nu știu să-ți spun de ce, dar mie așa mi se părea... Vremurile s-au schimbat. Oamenii s-au schimbat. Și obiceiurile...

Să te aduni la masă cu întreaga familie, în sfânta zi de duminică, mai are pentru noi aceeași însemnătate ca odinioară? Mai știm să mulțumim, oare, după fiecare masă, așa cum se cuvine? Mai știm să fim recunoscători pentru lucrurile bune care ni se întâmplă, mai avem răbdare unii cu alții? Suntem dezorientați. Am devenit ignoranți și facem prea puține lucruri pentru noi și adesea prea tărziu. Uităm că avem și suflet, nu doar trup. Suntem capabili să petrecem ore în șir la sala de fitness, dar ne este greu să petrecem o oră pe săptămână la biserică.  Păi, ce, ne-ar ajuta asta să dăm burta jos, ne-ar ajuta să facem piciorul mai frumos? Nimerim pe acolo tot mai rar. La o cununie religioasă, la un botez, când petrecem pe cineva pe ultimul drum sau când dam de un necaz și nu mai știm cum să o scoatem la capăt. Dar întotdeauna avem așteptări mari, nu-i așa? Întotdeauna sperăm să ni se întâmple o minune, acolo, în biserică. Ocupăm un loc pe o băncuță, ne fixăm privirea pe o icoană și ne întrebăm: oare cum ar fi dacă Isus ar apărea deodată lângă noi, sorbind dintr-o cafea? Ar fi asta o minune care ne-ar îngândura profund? Păi fiecare dintre noi suntem o minune. Ne privim în oglindă în fiecare zi, dar ne vedem exact așa cum suntem? Ne percepem ca pe o minune? E greu să te percepi în felul acesta dacă nu te amesteci printre oameni, pe de-a-ntregul, cu trupul, cu sufletul și cu mintea. Nu însemnăm nimic unii fără alții. Lucrăm în echipă, întotdeauna. Iar dacă faci echipă cu Dumnezeu, regula este aceeași: dacă tu nu-ți faci treaba ta, nici El nu și-o poate face pe a Lui.

Care este cea mai frumoasă dintre amintirile tale de atunci? Ce o face atât de specială?

Momentul în care am citit pentru prima oară o carte. Aveam câțiva anișori când mi-a adus mama cartea lui Móricz Zsigmond : „Fii bun până la moarte". Deodată mi se arăta o lume nouă, o lume a cuvintelor. Biblioteca de acasă era în camera mea. Să fiu laolaltă cu cărțile de povești, nimic mai frumos nu mi se putea întâmpla în copilărie... Titlul acestei cărți a devenit motto-ul meu în viață. Nu reușesc întotdeauna să fiu bun cu ceilalți... Uneori mă înspăimântă oamenii, știi? Unii au abilitatea de a te scurtcircuita pentru o vreme. E foarte neplăcut când auzi un fâlfâit de aripi care-ți provoacă o senzație de frig pe șira spinării...

Ce sfat de la părinţi păstrezi în suflet?

De la bunica, mai degrabă... Într-o vacanță eram cu bunica în grădină. O priveam cum îmbrățișa pământul. Așezată pe genunchi, smulgea o coșarcă de buruian pentru animale. Cojise nuci cu o zi înainte și mâinile ei erau pătate. Buruianul îi urâțea mâinile și mai tare. Aproape înlăcrimat am întrebat-o: Mamaie, nu te doare sufletul că-ți urâțești mâinile în felul acesta? A ridicat privirea din pământ și mi-a spus: Băiete, ține minte! În viața e mai bine să-ți urățești mâinile, decât sufletul. Bunica n-a făcut multă școală la viața ei, dar întotdeauna am ciulit urechile la ceea ce spunea. Niciodată nu am auzit-o vorbind doar de dragul vorbitului. Mama, în schimb...m-a sfătuit să iert. Să iert întotdeauna.

Întotdeauna am văzut o diferenţă între religie şi credinţă. Ce înseamnă credinţa pentru tine?

Am avut anii mei de rătăcire. Am avut perioade în care nu m-am evaluat corect, nu m-am prețuit, nu m-am iubit îndeajuns. Ba chiar am lovit în mine cu înverșunare. În jurul meu se lăsa o beznă tot mai apăsătoare și pășeam cu nesiguranță. Într-o noapte citeam dintr-o carte când am prins o pană de curent. Am gândit că aș putea continua lectura la lumina unei lanterne. Trântit în pat, am aprins o lanternă de buzunar și am îndreptat fascicolul de lumină către tavan. Din mijlocul unui cerc luminos tavanul îmi zâmbea. Atunci am realizat că întunericul era tot acolo, el nu dispăruse de tot. Și nici nu avea de gând să dispară. Se ascundea de lumină și aștepta un moment prielnic ca să mă ia în brațe. Am știut în clipa aceea că trebuie să fac o alegere... și cred că am ales bine. Dupa un timp am realizat că nu mai am nevoie de lanternă. Uneori mi se întâmplă în noapte să-mi proiectez inima pe tavan. Știi cum arată ea? Ca un Las Vegas, asa de tare luminează.

Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o poartă sufletul tau?

Cântecul. Când îl ascult, sufletul meu transpiră. Nimic altceva nu lucrează în mine mai adânc, mai frumos, mai sănătos... Da, cântecul face ca la un capăt să fiu eu, iar la celălalt, Dumnezeu...

Ai avut cu siguranţă parte de întâlniri neaşteptate de-a lungul vieţii. Ai fost dezamăgit de relaţia cu unii oameni, dar ai şi rezonat cu alţii. Are cumva prietenia vreun secret?

Am avut bucuria să întâlnesc de-a lungul timpului oameni absolut interesanți. Deși la prima vedere nu par a fi, sunt totuși un tip prietenos. Spuneam deunăzi că inima mea este un hotel de 5 stele în care oamenii vin, rămân și pleacă. Din nefericire așa arată lucrurile, în cele din urmă prea puțini rămân alaturi de tine...Nu-s foarte mulți lângă mine astăzi, am atâția prieteni câți merit, probabil... Recunosc, însă, nu am reușit întotdeauna să fiu un prieten bun. Am dezămăgit, la rândul meu, oameni. Care e secretul unei prietenii de durată?...Nu știu...cred că trebuie să rezonezi cu celălalt, neîncetat. Uneori emitem pur și simplu pe altă frecvență. Dacă nu reușim să ne adaptăm, dacă nu avem multă răbdare, dacă nu reușim să fim acolo, în special atunci când e nevoie de noi cel mai mult, prietenia se dizolvă. Și fără iubire nu funcționează. Eu îmi iubesc prietenii. Îi caut. Și îi aștept. La ultimul etaj al inimii mele, îi aștept să năvălească peste mine, cu toate bucuriile lor, cu toate tristețile lor, să ne luăm în brațe și să strigăm împreună de la geam: „Ce bine că ne-am găsit în viața asta!”

Ai aşteptări de la oameni?

Da, uneori am așteptări... mă aștept să fie oameni. Și să nu doarmă în ei... Dar cele mai mari așteptări le am de la mine.

Crezi că talentul se moşteneşte?

Eu cred că sufletele trec printr-un proces de purificare, înainte de a le fi repartizat trupul gazdă. În faza finală a acestui proces, sufletele au parte de o scăldătoare în Apa Primului Dar. Așadar, la venirea noastră pe lume, Darul-Harul este în noi. Nu toți își amintesc asta. Nu toți îl observă, nu toți îl iau în serios, nu toți sunt încurajați, nu toți sunt dispuși să și-l dezvolte în timp cu multă muncă, cu multă răbdare. Și din nefericire nu toți sunt dispuși să-și ducă misiunea până la capăt.

Ce contează cu adevărat pentru tine, ca artist?

Misiunea... Artiștii fac parte din acea categorie de oameni care au o legătură mai strânsă cu Divinitatea. Ei primesc informația, o traduc, o prelucrează și apoi o livrează oamenilor. Nu-i o muncă ușoară. Când vezi bucuria pe chipurile spectatorilor, când îi vezi înlăcrimați, când îi vezi emoționați, când vibrează dimpreună cu tine, te simți cu adevărat un privilegiat și atunci Dumnezeu îți zâmbește. E mare lucru să-ți câștigi existența în ziua de azi făcând ceea ce-ți place. Câți dintre noi avem atât de des prilejul de a-I întoarce un zâmbet cinstit din dreptul inimii?

Când şi cum ţi-ai dat seama că fără muzică nu poţi respira? Poate părea ciudat, însă pasiunea cu care unii oameni fac ceea ce-i reprezintă poate însemna şi acest lucru.

Da. Aşa este. Eram la bunici și aveam câțiva anișori. Un unchi de-al meu avea un magnetofon Kashtan și câteva benzi cu muzică. Nu știu ce l-o fi apucat în ziua aceea, poate de singurătate, poate de drag... a pornit magnetofonul și deodată m-am ridicat deasupra norilor. Abba, BZN, Stevie Wonder, Michael Jackson și Elvis Presley. Crede-mă, nu am omis pe nimeni, aceștia au fost în ziua aceea musafirii mei și pe toți i-am aplaudat. Nu i-am spus unchiului meu niciodată ce a însemnat pentru mine acea zi. Atunci am aflat că eu fără muzică nu pot trăi. Bunica ascundea de mine uneori măturile din casă. Eu cântam la mătură, pentru că nu aveam chitară. De atunci și până la momentul în care am ținut în brațe prima mea chitară au trecut 10 ani.

Familia te-a încurajat de la început când ai plecat pe acest drum al muzicii?

Cei din familie nu m-au încurajat niciodată. Nu m-au luat în serios și nu-i condamn. Au tolerat cumva aceasta preocupare a mea. S-au mândrit cu micile mele realizări, dar au fost mereu temători și-mi aminteau adeseori că viața nu înseamnă doar muzică și poezie. Trist cumva, pentru că eu fără muzică și poezie nu funcționez. Îți vine să crezi că nu le-am cântat niciodată?

Te admir de multă vreme pentru candoarea şi pasiunea cu care te implici în tot ceea ce faci. Ştiu că nu regreţi nimic şi ai mulţumit pentru fiecare lecţie primită. Dar în momentele grele ce te-a ajutat să te ridici din nou?

Știi, priviți de sus, oamenii par mici. Uneori, priviți de jos, par și mai mici. Mai cu seamă atunci când sunt căzuți la pământ. Am făcut câteva lucruri bune în viață. Cu oameni și pentru oameni. Și am căutat să nu umblu cu jumătăți de măsură. Pe mine mă caracterizează un soi de naivitate, acord multă încredere oamenilor. Asta face să-mi fie mai greu în anumite momente, mă trezesc, pur și simplu, târându-mă pe burtă de unul singur. Dar ăsta nu e cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla, știi? Eu sunt ca o broască țestoasă. Dacă mă întorci cu picioarele în sus, mă zbat cu înverșunare. Uneori mă răstorn de unul singur, recit o poezie scurtă și-mi văd de drum. Alteori, în momente de mare cumpănă, se întâmplă să întâlnesc un anumit fel de oameni, care mă însoțesc pentru o scurtă perioadă de timp. Nu știu de ce se întâmplă așa, dar oricât de greu mi-ar fi, găsesc în cele din urmă puterea de a merge mai departe.

Dă artistul ceva lumii sau ia ceva de la lume?

Dacă artistul urcă pe scenă ca să dăruiască, și nu ca să dovedească, cu siguranță primește la rândul lui și din partea publicului. E o experiență uimitoare, de fiecare dată, și cel mai câștigat este cântecul, eu așa cred.

Cum ai descrie într-un cuvânt viaţa de muzician?

Vie.

Ai simţit vreodată că ţi-ai găsit locul? Întreb pentru că înainte vreme menestrelii umblau din castel în castel ca să găsească un loc unde să fie primiţi cu braţele deschise, iar tu mereu m-ai dus cu gândul la un asemenea fel de artist.

Eu sunt un călător. Pot spune, cel mult, că mi-am găsit o alee pe care-mi place să mă plimb. Mă plimb încetișor la ceas de seară, în tălpile goale, cu doi nasturi descheiați la cămașă și frumos îngândurat. Din când în când privesc cerul și zâmbesc... cândva mă voi întoarce acasă.

Ce înseamnă pământul românesc pentru Paul Arva?

Eu m-am născut la țară și am deprins din copilărie un obicei: din când în când iau un pic de pământ și-l frec între palme. Îmi este greu să-ți explic ce sentiment am când fac asta, de parcă mi-ar mulțumi cumva... Știi ce frumoasă este România? E tare frumoasă. De asta o vor mulți străini... doar noi, românii, parcă n-o mai vrem. Îmi place să vorbesc și să tac în limba română, îmi place să scriu și să cânt în limba română. Știi că port tricolorul pe chitara mea?

La ce anume nu renunți niciodată?

La Lumină nu renunț.

Care este acel ceva pe care îl porți mereu cu tine în suflet?

Ai să mă crezi? O hartă port în suflet.

Pe unde trebuie să treacă cineva ca să fie un om bun?

Ar trebui să treacă cu adevărat prin propria lui viață. Oamenii aleargă de colo colo, ca bezmeticii, căutând cu disperare să termine cursa. Viața de fapt nu este un sprint, este un maraton. Cu cât iuțim pasul mai tare, cu atât trecem pe lângă ceilalți mai nepăsători. Nu mai vedem în jurul nostru nimic care să ne bucure, nu mai vedem nimic care să ne oprească din goana asta nebună. Adesea ne trezim singuri pe pistă, alergăm îngândurați, înlăcrimați, uneori înainte, alteori înapoi... Trecem chiar și pe lângă noi înșine și asta este greșit, total greșit. Dacă nu eşti bun cu tine, nu poți fi bun cu ceilalți.

Am sentimentul că oamenii și-au pierdut speranța într-o viață mai bună. Se simte acest lucru la fiecare pas. Tinerii vor să plece, cei vârstnici nu mai au putere să lupte. Crezi că se mai poate face ceva pentru aceasta țară în care ne ducem traiul?

Trăim, oare? Plătim biruri, scuipăm semințe și ne uităm cum se ceartă la televizor vorbitorii de limbă română, în vreme ce aceia cu suflet românesc se chinuiesc să supraviețuiască sau își varsă sudoarea pe pământ străin. E trist, e foarte trist când nici în țară ta nu mai ai loc... Sigur că mai putem face ceva, dar nu așa, stând cu mâinile în sân. Mulți cred că nu ne-a mai rămas nimic de făcut decât să ne rugăm la Dumnezeu ca să se întâmple o minune. Dar minunile suntem noi, uităm mereu acest lucru. Nu știu de ce am sentimentul că cel mai bine te rogi atunci când esti treaz...Poate ar trebui să ne trezim nițel și să spunem o rugăciune în cor.  



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:25 Raportul privind arhiva SIPA pe înţelesul tuturor. O parte din arhiva SIPA a rămas la Ministerul Justiţiei 07:05 Ultimul șef al SIPA: „Raportul Comisiei mi se pare unul superficial” 00:00 O nouă diversiune de tip securistic marca Tudorel Toader: Falsificarea Listei SIPA | ROMÂNIA LUI CRISTOIU 00:00 Marius Oprea: Monica Macovei a primit un CD pe care se afla opisul dosarelor din arhiva SIPA 21:32 Dragnea a RĂBUFNIT după raportul publicat de EVZ. "DESECRETIZARE! E important ceea ce e în arhivele SIPA" 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 08:21 EXPLOZIV! Judecătorul Cristi Danileț informa DNA despre audierea unor martori. Documentul care dovedește TOT - Foto în articol 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate